
„Un minister de Finanțe are și alte pârghii de a-și finanța deficitele, nu doar mâna întinsă la băncile comerciale. (…)Dați românilor dobânzi bune la plasamentele lor și veți avea banii pentru deficit“. Este recomandarea făcută de Călin Popescu Tăriceanu ministrului Finanțelor. Într-un mesaj postat pe FB, fostul președinte al Senatului se declară îngrijorat de „ voioșia pe care o afișează ministrul de Finanțe atunci când se împrumută masiv pe piața bancară din România“.
In continuarea postării sale, liderul ALDE mai scrie că
„Nu fac parte din rândul celor care spun că deficitele nu trebuie finanțate și că soluția este să mai strângem cureaua. Am tot strâns-o pe vremea lui Ceaușescu și am văzut unde am ajuns. România este încă o țară care are un deficit mic, poate unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană. Mă îngrijorează aceste împrumuturi pentru că multele miliarde pe care le-a extras din casele de bani ale băncilor la finalul anului trecut și, mai ales, planul de a extrage alte zeci de miliarde în acest an vor agrava și mai mult lipsa de apetit a băncilor de a finanța antreprenori, afaceri, dezvoltări!
De ce bancherul și-ar mai bate capul cu analiza unor proiecte de afaceri ale unor persoane private când are la îndemână posibilitatea de a-și plasa banii, cu dobânzi generoase, în brațele largi ale statului român, fără muncă și fără riscuri?! Adică un fel de capitalism de stat!
De ce ar mai vrea bancherul, cea mai sperioasă făptură dintr-un sistem economic capitalist, să încurajeze micul producător agricol sau micul comerciant să ia credite când statul român îi garantează același câștig cu muncă mai puțină?!
De ce ar vrea băncile să riște, participând la dezvoltarea sectorului auto sau energetic, când statul le dă cele mai mari dobânzi pe care ele le-ar putea obține în Europa?
Efectul pe termen mediu al drenării de către Ministerul de Finanțe a resurselor băncilor românești va fi oprirea proiectelor de dezvoltare, diminuarea creșterii economice, pierderea de locuri de muncă sau stoparea creșterilor de salarii în mediul privat.
Un minister de Finanțe are și alte pârghii de a-și finanța deficitele, nu doar mâna întinsă la băncile comerciale. Întindeți mâna către românii care au economii ce își pierd în fiecare zi din valoare din cauza dobânzilor minuscule oferite de bănci! Dați românilor dobânzi bune la plasamentele lor și veți avea banii pentru deficit, lăsând în același timp resurse pentru finanțarea dezvoltării.
România are nevoie de finanțare pentru marile proiecte de infrastructură, pentru spitale regionale, pentru dezvoltarea proiectelor energetice, pentru transformarea Dunării în cea mai mare autostradă a Europei, ori această deturnare a resurselor băncilor comerciale strict pentru finanțarea unui deficit național nu ne ajută!
P. S. Cifrele pe ultimele luni arată cam așa: în luna noiembrie s-au împrumutat peste 5,020 milioane lei și aproximativ 671 milioane euro (în total peste 8,200 milioane lei), în decembrie peste 5,500 milioane lei și 416 milioane euro (în total peste 7,500 milioane de lei). Acestora li se adaugă intenția Ministerului de Finanțe pentru ianuarie de a împrumuta de la bănci peste 5,000 milioane de lei.“
@ Remarcați și că Victor Ponta nici nu prea a mai avut ce vinde, din economie, pentru a guverna și nici ăia de la BNR nu prea au mai tipărit bani, inflația fiind chiar și negativă, ?
@ Guvernele Victor Ponta rămân guvernele cu cele mai importante realizări în domeniile economic și bugetar, singurele guverne de după 1989 care au reușit o reducerea datoriei publice, scăderea inflației și creșterea veniturilor populației, ?
tariceanu are dreptate…pacat ca lumea nu a inceput deja sa tzipe si sa dea foc bancilor…nedind dobinzi nu fac decit sa-si mareasca profiturile si bonusurile aferente pentru neomarxistii-globalisti care conduc sitemul monetarist…bani fara risc…tot riscul a fost transferat la investitor …
Normalii din Guvernul Meu se Delimiteaza de declaratiile Anormalului Tariceanu care acum doreste sa devina Normal pe Banii truditi de Marele Normal, Penalul Klaus Iohannis. Vampirul Ungur Ludovic Orban se dezice de anii de Sclavie si Umilinta in care Anormalul Calin era Despotul Suprem al PNL. Astazi este Invers…
tradatorii la pensie
@Eric:la cat esti de inept in postari,ma intreb daca ai lucrat vreodata,in viata ta ,macar o luna…Esti atata de deraiat,copilaros dea dreptul si dea stangul.Nu mai vegeta pe banii parintilor,angajeaza-te..
„Mîna intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana !” … Si, slava Domnului, la spus povesti astia de acum sint mesteri mari … Hai, noapte buna, copii !
Mosul Tari ,un copy paste la Melescanu ,nu se dez minte.
Graur, cânți fals. Poate ca Tăriceanu are mulți bani în banca, dar raționamentul lui este corect. Probabil ca îl învață și bataiosul patriot Zamfir. Atitudinea fata de opoziția banci/populație definește o politica pro sau anti națională.
Da, moșule, vad ca ai idei bune, de ce nu le-ai pus în practica pe vremea când tutareai PSD și erai băgat în seama, nu ca acum, un nimeni cu chitoi.
Interesant, niciodata Tariceanu nu a comentat cand Orlando sa imprumuta pe banda rulanta, cand luna de luna timp de 3 ANI Cifrele financiare postate de Finante pe site-ul propriu aratau dezastrul iminent, nici cand intr-o singura zi Orlando a luat acel Imprumut de 3 MILIARDE EURO pe 30 de ANI, la o dobanda uluuitoare, doar Ponta a comentat, Tariceanu era la guvernare si tacea chitic:
„V. Ponta: Împrumutul de 3 Miliarde Euro are cel mai mare COST din istoria României.
31.03.2019.
El a vorbit despre împrumutul „de 3 miliarde de euro pe care Guvernul, Ministerul de Finanţe l-a luat într-o singură zi”. „Pe lângă valoarea sumei, cu siguranţă este cel mai mare împrumut luat într-o singură zi de România, 3 miliarde de euro, este cel mai lung termen, de 30 de ani, şi are cel mai mare cost din istoria României (…), azi când vorbim o să plătim o dobândă de 2,2 miliarde pe parcursul creditului”, a spus Ponta, potrivit Agerpres.
Totodată, liderul Pro România a afirmat că respectivul credit a fost luat pentru „cheltuieli curente”.
„Dacă acest credit se lua pentru o investiţie, e un împrumut pe care eu l-aş fi lăudat. Din păcate, după cum ştiţi, cei 3 Miliarde Euro sunt pentru cheltuieli curente, adică pensii, salarii şi alte cheltuieli… se duc, nu rămâne nimic în urma lor. Rămâne doar o datorie de 5,2 miliarde pe care trebuie să o plătim cu toţii”, a punctat Ponta.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-imprumutul-de-3-miliarde-de-euro-are-cel-mai-mare-cost-din-istoria-romaniei-1106588
Rusine, Taricene, voi ati lasat DEZASTRUL!
Faptul ca capetenia PNL(D) devenit premier este fiu de colonel securist poate veni in sprijinul temerilor tale. Astia cu secu in suflet sunt dotati cu un miros reflex care-i aduna mereu laolalta. Nici un politician curat nu prefera compania lor.
…https://www.youtube.com/watch?v=1acPEMMBMf8
Repet o parere personala. Singura sansa a ALDE de a iesi din fundatura politica in care se afla acum este asumarea rolului de cea mai incisiva voce a opozitiei.
Din gandirea maoista pe scurt, a domnului Tradiceanu :Bancilor,va ordon, dati dobanzi mari la plasamente!:))Eu cred ca se adreseaza bancilor din Cismigiu si Herastrau,la cat de inteligent e…Probabil se refera si la bonurile de masa,ca bonurile de tezaur au alt regim,mai capitalist decat al maoistului Tradiceanu..
Nu este exclus sa auzim ca si liberalul de la finante pe nume de infractor Citu sa fi lucrat pentru secu si acum vrea sa ne fericeasca la fel ca Vela. Niciun deontolog din TV-uri nu ne spune ca Vela a avut”simturi patriotice” in 1987. Huuo „MARELE pnl”, o cloaca de securisti si fii de securisti care ati confiscat „Revolutia romana” si va bateti cu babaua in piept ca sunteti anticomunisti. Huuo recrutorului de secu pe nume care are mana bumna la sectia toionarilor sefi( Lazar) si Vela.