Un deputat kuweitian a acuzat duminică Ministerul de Interne că ar fi achiziţionat un sistem de securitate pentru frontieră de la o companie israeliană şi a cerut audierea ministrului de către parlament, relatează AFP, citată de Agerpres.
În demersul său, deputatul şiit Faysal Al-Douwaissan a afirmat că ministerul a cumpărat un sistem de securizare a frontierei cu Irakul de la o companie din Canada, Senstar Corp.
Senstar aparţine companiei israeliene Magal Security Systems, potrivit deputatului. Ministerul de Interne a încălcat astfel legea de boicotare a Israelului şi a comis o „gravă eroare”. Negocierea cu o companie israeliană „se înrudeşte cu trădarea”, a spus el.
Deputatul cere audierea ministrului de interne, şeicul Ahmad Al-Homoud Al-Sabah, membru al familiei domnitoare, în legătură cu acest subiect.
Şedinţa ar putea avea loc în două săptămâni şi ar putea duce la o moţiune de neîncredere care, dacă va fi adoptată, ministrul îşi va pierde postul, potrivit legii.
Kuweitul, în pofida statutului său de aliat al SUA, a rezistat întotdeauna ideii de a stabili relaţii cu Israelul.