
Ministrul Economiei Constantin Niţă a declarat, joi, la Alba Iulia, că se aşteaptă la un proces în instanţă cu investitorul din proiectul minier de la Roşia Montană.
„Cu siguranţă statul român va plăti. Există un contract valabil. Oricine se poate îndrepta în instanță împotriva statului și să câștige într-un asemenea tip de contract. Prin urmare ne așteptăm la un proces din partea Roșiei Montane. (…). Cu siguranță ne va da în judecată”, a declarat Constantin Niță, întrebat dacă există riscul ca statul român să plătească despăgubiri celor de la Gabriel Resources în cazul în care nu va fi aprobată demararea proiectului minier.
Întrebat ce a dorit să spună prin afirmaţia „cu siguranţă statul român va plăti” şi cât ar putea plăti statul, Niţă şi-a nuanţat declaraţia, spunând că a vrut să spună că statul va fi dat în judecată.
„Nu pot şti eu cu siguranţă, depinde ce va stabili instanţa. Eu nu sunt instanţa. Cu siguranţă ne va da în judecată, ca să fiu mai clar”, a spus Niţă.
Ministrul Economiei a mai spus că, în cazul unui proces, ministerul va apela la o casă de avocatură deoarece ar putea fi vorba despre un proces internaţional.
Întrebat dacă a avut întâlniri şi discuţii în ultima perioadă cu reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation, Constantin Niţă a spus că nu a avut nicio întâlnire cu cei de la „Roşia Montană”.
Nemulțumită de impasul privind dezvoltarea proietului Roșia Montană, compania canadiană Gabriel Resources vrea despăgubiri de la statul român şi se pregătește să dea în judecată România la Curtea de Arbitraj Internaţional.
În luna noiembrie, în urma protestelor, o comisie parlamentara a respins un proiect de lege care ar fi permis derularea proiectului. Nici în decembrie, proiectul, promovat printr-o nouă lege a minelor, nu a avut mai mult succes.
La puţin timp după ce legea minelor a căzut în Parlament, acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit la bursa din Toronto.
Proiectul a întâmpinat o opoziție puternică din cauza utilizării cianurilor pentru extragerea aurului și argintului. Au trecut ani de dezbateri privind beneficiile acestei investiții pentru România.
Anul trecut, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere guvernului să retragă proiectul de lege ce ar fi grăbit deschiderea minei.
Un adevărat val de opoziție a apărut față de acest proiect minier, oamenii fiind alertați de din pricina utilizării a circa 12.000 de tone de cianură în fiecare an de exploatare și temându-se că vor fi distruse vestigiile miniere din epoca romană.
Victor Ponta declara, în 3 mai, că, dacă Gabriel Resources se va îndrepta împotriva României în instanţă pentru proiectul Roşia Montană, se va „bate” pentru interesele statului român.
„Ne vom apăra, bineînţeles, pentru că eu nu vreau ca statul român, atât timp cât sunt eu prim-ministru, nici cât vor fi alţi prim-miniştri, în loc să încaseze redevenţe şi să aibă locuri de muncă, să plătească despăgubiri. Am plătit şi aşa destule despăgubiri pentru alte lucruri. Însă, mai mult de atât nu pot să comentez, mai ales că înţeleg că va fi vorba de un proces internaţional, şi atunci evident eu mă voi bate pentru interesele statului român”, afirma premierul.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.