Ministrul Justiției comentează anularea deciziei CCR

Ministrul Justiției, Radu Marinescu

De L.V.
Ministrul Justiției comentează anularea deciziei CCR

Ministrul Justiției, Radu Marinescu

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, joi, că legislația, în momentul de față, nu permite adoptarea unor soluții specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanțele judecătorești ale unor decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale.

Declarația vine după ce un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis, joi, o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.

‘Am observat și eu existența unei astfel de hotărâri judecătorești. Urmează să analizăm contextul în care aceasta a fost adoptată, pentru a stabili în ce măsură pot să fie exercitate atribuții instituționale ale ministerului nostru cu privire la exercitarea unor verificări disciplinare, întrucât, strict la nivel teoretic, nu există căi de atac în legislația din România prin care decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale, care nu sunt acte administrative conform legislației, să fie atacate în contenciosul administrativ. Legea, în momentul de față, nu permite adoptarea unor soluții specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanțele judecătorești ale unor decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale’, a declarat Marinescu, la B1 TV.

Potrivit ministrului, alegerile prezidențiale din luna mai nu sunt afectate de decizia Curții de Apel Ploiești.

‘Dacă este să analizăm efectele unei astfel de hotărâri judecătorești, veți observa că actele administrative care au fost adoptate de către Guvern în organizarea alegerilor nu sunt vizate de această hotărâre judecătorească, nu sunt suspendate sau anulate și, în consecință, organizarea alegerilor produce în continuare efecte, astfel încât vom avea în continuare alegeri’, a explicat Radu Marinescu.

Curtea de Apel Ploiești a suspendat executarea hotărârii prin care Curtea Constituțională a României a anulat  alegerile prezidențiale din decembrie 2024.

Hotărârea CCR a fost contestată la Curtea de Apel Ploiești de o persoană fizică, Gheorghiță Popescu, potrivit datelor de pe portal.

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești a acceptat contestația privind suspendarea deciziei CCR.

Decizia instanței din Ploiești a fost luată cu zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.

Decizia a poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.