Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost chemat miercuri la Palatul Victoria, după ședința de Guvern, premierul solicitând mai multe detalii despre pachetul de legi din Justiție, inclusiv aspectele privind MCV care au fost menționate de președinte , au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.
Ministrul Justiției a fost chemat la sediul Guvernului la scurt timp după terminarea ședinței de Guvern pentru a prezenta mai multe date despre pachetul de legi din domeniul Justiției.
Tudorel Toader a prezentat public miercuri proiectul de modificare a legilor, anunțând că îl va trimite spre avizare la CSM.
Surse guvernamentale au declarat, pentru agenția citată, că Toader trebuie să dea explicații și legat de precizările privind MCV făcute de președintele Klaus Iohannis.
”Propunerile prezentate astăzi de ministrul Justiției se constituie într-un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție. România se află într-un moment care îi este favorabil în planul relațiilor internaționale, cu precădere în comunitatea europeană. Ar fi în defavoarea țării noastre ca, după toate eforturile depuse până acum, să ne întoarcem la vechile practici de a pune presiune asupra justiției. Acest lucru ar fi în totală contradicție cu angajamentele pe care și le-a luat România prin aderarea la Uniunea Europeană și nu ar face decât să mențină pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare și Verificare”, consideră Iohannis, potrivit unui comunicat transmis Administrația Prezidențială în legătură cu proiectele de legi ale justiției.
Ministrul Justiției, convocat de Tudose
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost chemat miercuri la Palatul Victoria, după ședința de Guvern, premierul solicitând mai multe detalii despre pachetul de legi din Justiție, inclusiv aspectele privind MCV care au fost menționate de președinte , au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.Ministrul Justiției a fost chemat la sediul Guvernului la scurt timp după terminarea […]