Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a spus că nu crede că ar fi necesară revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi, după înregistrările lui Sebastian Ghiţă, precizând că este o anchetă în derulare la Parchetul instanţei supreme, care va face cercetări în cazul acestor înregistrări.
„Este o anchetă în derulare la Parchetul General. Această discuţie o voi avea şi săptămâna viitoare, când mă văd cu procurorul general şi cu adjuncţii dumnealui. (…) Atât timp cât este o anchetă în derulare, pe care o are în acest moment Parchetul General, atât timp cât respectă prevederile legale, nu văd de ce (să fie revocat din funcţie procurorul-şef al DNA, n.r.)”, a spus ministrul Florin Iordache, întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi mai poate rămâne în funcţie după acuzaţiile lansate de Sebastian Ghiţă în mai multe înregistrări difuzate la televiziunea pe care o controlează, potrivit news.ro.
Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, vineri, că înregistrările prezentate de postul de televiziune al fostul deputat Sebastian Ghiţă sunt prezentate într-o manieră “destul de tendenţioasă”, într-o anumită formă, sugerând procurorilor ceea ce ar trebui să facă.