În urma unei ședințe a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ministrul Justiției, Robert Cazanciuc a declarat, marți, că pensiile magistraților corupți vor fi tăiate.
”Am stabilit că această lege, atunci când va intra în vigoare se va aplica și celor ce au fost condamați pentru fapte de corupție. Cei care în momentul de față au fost condamnați nu vor mai beneficia de pensie din momentul în care legea va intra în vigoare”, a declarat Cazanciuc.
Totodată, ministrul a precizat că legea nu va fi una retroactivă.
Comisia de specialitate din CSM şi-a dat avizul pentru pierderea pensiei de serviciu de magistraţii condamnaţi definitiv pentru corupţie, care au fost excluşi din magistratură din acest motiv, arătând însă că una dintre prevederile proiectului propus de MJ pune probleme de neconstituţionalitate.
Comisia ” Independenţa şi responsabilizarea justiţiei ” din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a apreciat că este necesară o intervenţie legislativă cu privire la pierderea pensiei de serviciu de către magistraţii condamnaţi penal, dar a arătat că una dintre prevederile proiectului de lege propus de Ministerul Justiţiei pune probleme de neconstituţionalitate. Potrivit acestei prevederi, pierd pensia de serviciu inclusiv procurorii şi judecătorii excluşi din magistratură sau condamnaţi definitiv anterior intrării în vigoare a acestei legi.