Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, vineri, cu ambasadorul Italiei în România, Mario Cospito, fiind abordate probleme legate de aplicarea acordurilor bilaterale privind transferarea persoanelor condamnate, potrivit unui comunicat remis NewsIn.
Cei doi au mai discutat despre schimbul magistraţilor de legătură ori a specializării magistraţilor în cazuri de corupţie.
De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost abordate şi posibile acţiuni pentru îmbunătăţirea schimbului de informaţii cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de instanţele italiene împotriva unor cetăţeni români şi de către instanţele române privind cetăţeni italieni şi, în general.
Întâlnirea celor doi oficiali are loc în contextul în care România aşteaptă ca autorităţile judiciare italiene să finalizeze procedura de extrădare a lui Costică Argint.
Autorităţile judiciare italiene au comunicat pe 12 ianuarie Ministerului Justiţiei din România că procedura de extrădare a lui Costică Argint este în curs de finalizare, acesta fiind arestat provizoriu pe 22 decembrie în Italia în vederea extrădării, informează MJ, la solicitarea NewsIn.
"În data de 12 ianuarie 2010 au fost solicitate noi informaţii autorităţilor judiciare italiene care, prin intermediul magistratului român de legătură, au comunicat că procedura de extrădare este în curs de finalizare. Ministerul Justiţiei va comunica noi date pe măsură ce acestea vor fi transmise de autorităţile italiene", se arată în răspunsul MJ, remis NewsIn.
Ministerul Justiţiei susţine că a transmis încă din 19 martie 2008 Ministerului Justiţiei din Italia cererea de extrădare privindu-l pe cetăţeanul Costică Argint, însoţită de documentele justificative. "Cererea de extrădare a fost înaintată autorităţilor italiene după efectuarea controlului de regularitate şi a fost formulată în baza încheierii din data de 4 martie 2008 a Tribunalului Vrancea, Secţia Penală", informează Ministerul Justiţiei.
Ulterior, la data de 10 decembrie 2009, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a revenit către Ministerul Justiţiei italian solicitând informaţii cu privire la stadiul procedurii de extrădare. Astfel, din răspunsul autorităţilor italiene din data de 14 decembrie 200s9 a rezultat că procedura de extrădare este încă în curs în faţa autorităţilor judiciare italiene, persoana în cauză având de altfel şi afaceri judiciare din Italia.
De altfel, la data de 22 decembrie 2009 Biroul Naţional Interpol a informat Ministerul Justiţiei că la aceeaşi dată Costică Argint a fost arestat provizoriu în vederea extrădării din Italia.
În final, Ministerul Justiţiei susţine că alături de Tribunalul Vrancea a efectuat toate demersurile legale în sensul solicitării extrădării lui Costică Argint, autorităţile italiene fiind singurele competente să decidă asupra cererii de extrădare.
Costică Argint a intrat în atenţia presei la începutul lunii noiembrie 2007, în plină criză între Italia şi România legată de cazul Mailat şi de decretul guvernului italian vizând îndepărtarea anumitor cetăţeni comunitari de pe teritoriul Peninsulei. Aflat în vizită la Roma, pentru a detensiona relaţiile, premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de ministrul de externe Adrian Cioroianu, s-a întâlnit, între alţi reprezentanţi ai românilor din Italia, cu un personaj despre care presa română a scris ulterior că e dat în urmărire de autorităţile române: Costică Argint. Considerându-se lider al comunităţii rome din Italia, Costică Argint a venit la întâlnirea lui Tăriceanu şi Cioroianu cu românii din Italia pentru a-i spune şefului diplomaţiei că l-a iertat pentru afirmaţiile legate de deportarea infractorilor în deşert.
Ulterior, camerele de luat vederi l-au surprins pe Tăriceanu dând mâna cu Argint, iar pe Cioroianu bătându-l prieteneşte pe umăr pe liderul rom, îmbăţişându-se şi sărutându-se pe obraji şi purtând un dialog îndelungat cu el. Ministrul de externe a negat, însă, că ar fi avut o întâlnire personală cu Argint.
A doua zi după această întâlnire, presa de la Bucureşti a dezvăluit că Argint a fost condamnat în România şi că are un mandat european de arestare. Premierul Tăriceanu a spus că nu a fost informat, înainte de întâlnirea pe care a avut-o cu românii din Italia, despre infracţiunile comise de Costel Argint, dar că ofiţerii Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) erau la curent cu ceea ce făcuse Argint, în opinia sa nefiind grav că acesta şi-a putut spune păsurile.
Costică Argint a fost condamnat în România de trei ori şi are un mandat european de arestare. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Costică Argint a primit o pedeapsă, în anul 2002, pentru ultraj contra bunelor moravuri, pentru care a fost emis un mandat european de arestare. Pe lângă această condamnare din 2002, Costică Argint a mai fost condamnat de două ori, în 1995, la trei ani de închisoare pentru lipsire de libertate, violare de domiciliu şi şantaj, şi în 1996, la patru luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ambele condamnări au fost hotărâte de judecători cu suspendarea pedepsei.
Costică Argint a fost condamnat în 2002 de Tribunalul Vrancea în urma unui scandal petrecut într-un bar dintr-o localitate aflată în apropierea Focşaniului