Mircea Băsescu mai are de așteptat

Magistrații Tribunalului Constanța au decis judecarea pe 4 septembrie a contestației procurorilor DNA împotriva deciziei de eliberare condiționată din penitenciar a lui Mircea Băsescu, acesta fiind condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

Decizia instanței va fi definitivă.

Pe 19 iulie, Judecătoria Medgidia a admis cererea fratelui fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, de eliberare condiționată, sentință ce a fost contestată de procurorii anticorupție la Tribunalul Constanța.

Cererea judecată pe 19 iulie a fost a treia solicitare de eliberare condiționată depusă de Mircea Băsescu, în cazurile anterioare deciziile similare ale judecătorilor de la Medgidia fiind atacate de procurorii DNA, care au avut câștig de cauză în instanța superioară.

Mircea Băsescu a executat un an din cei patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în favoarea interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În iunie 2016, judecătorii Curții de Apel Constanța l-au condamnat pe Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare, într-o cauză în care sunt implicați membri ai familiei lui Bercea Mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.