Mircea Coșea: Ministerul de Finanțe nu a știut despre aceste ordonanțe?

În contextul discuțiilor despre măsurile fiscale, economistul Mircea Coșea a atras atenția într-o emisiune Tv cu privire la faptul că actualul Guvern trebuie să se întoarcă la popor.

„Această mișcare care a început la Ministerul de Finanțe unii o condamnă ca fiind o manipulare, ca fiind un spectacol. Eu totuși cred că la nivelul funcționărimii ca să zic așa, există conștiența exactă a faptului că vor avea pierderi importante ca urmare a aplicării dacă se va aplica această, încă nu știm care, ordonanță de urgență(…) Felul în care au protestat este de neînțeles. Presa nu a avut acces. În țară au început mișcări imediat, deci este o mișcare care ar trebui să fie luată în serios.

Eu îmi pun întrebarea, cei din Ministerul de Finanțe nu au știut până acum despre aceste ordonanțe? Cine le face până la urmă? Unde se fac ordonanțele acestea? Dacă ar fi fost o mișcare de protest la Ministerul Culturii sau Familiei înțelegeam.

Dar la Ministerul de Finanțe există funcționari care nu doar completează tabele. Există și directori, directori adjuncți, secretari generali, personal care ar fi trebuit să fie foarte mult folosit pentru elaborarea acestor măsuri pe care Guvernul vrea să le ia. Apare o chestiune neclară pentru mine. Este timpul ca acest Guvern să  se întoarcă spre popor”, a conchis Coșea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

13 Comentarii

  1. Ce facem desgropam relicvele securitatii?Nu v-ati saturat de toti tantalaii Loviturii de Stat,economisti de doi bani in frunte cu gaska de la BNR care avizeaza de fapt toate ordonantele guvernului? Rusine cu asa economisti care au pus tara pe butuci

  2. Lulu, lulu ….pai ce sa se intoarca la popor ? Ce sa faca boborul ? Situatia este foarte clara fiind vorba de inarmari exagerate si in termen prea scurt si…taxa catre big pharma platita la plandemie ! Mai pe sleau taxele platite complexului militaro industrial american si complexului big pharma american. Care bobor ? Boborul nu este intrebat, hotaraste CSAT-UL (organism profund neconstitutional) in locul lui. Ce Cosha nu stie asta ? Sa-i intrebe pe ai lui, cei cu cosher .

  3. Aici sunt banii dumneavoastră! Nu funcționarul mărunt care fac niste tabele sunt plătiți regește ci șefii de birou,secții si servicii care au 3 oameni în subordine si încasează mai mult decât președintele meu! Toți sunt niste hoți din buget cu acte în regulă!

  4. Domnu specialist, cand ai fost oficial conectat la butoane ce ai intreprins?! Ce grad ai la baietii cu structurile?!

  5. Alt profesor care nu stie cand sa se opreasca, ca-i penibil. Etatea dauneaza grav sanatatii.

  6. Cosea inca nu a aflat ca nu popa Bolos (nu are pregatire) a facut acele ordonante ci omul SRI-ului. De fapt le-a facut colegul. Ca maine aflam ca Coldea a avut protocoale si cu cei de finante.

  7. ce mai functioneaza din „economie” (stiinta) si ce devine ceea ce generic denumim „economie” atunci cind un grup restrins de corporatii (familii) au la indemina fonduri financiare nelimitate, asigurate de tiparnita (si dublata de puterea militara), astfel incit sa poata cumpara lumea la bucata si nu o data? Ce legi economice mai functioneaza? Ce mai reprezinta bugetul si ce se alege din toate corelatiile teoretice si in consecinta practice? Sa ne reamintim ca FMI a anuntat nonsalant si fara repercursiuni faptul ca a gresit formula. Ce functioneaza normal intr-un astfel de mediu si care sa fie instrumentele navigarii prin acest ocean de ipocrizie?

  8. Indiferent cine si unde se intoarce, vom fi retrogradati de agentiile de rating probabil cel tarziu de Craciun. America a patit o de curand…noi suntem muuult mai scapati cu finantele. Va urma un deceniu pierdut, ca in anii ’90…pacat!

  9. Cirip, cirip, s-a trezit pasaroiul din tufisuri Mircea Cosea,fost ministru de Stat Strategie si Reforma Economica a Guvernului Romaniei si abil atlet in abordarea partidelor:PDSR,APR,PNL,Partidul Ecologist Roman…
    Alo, filozofule economist, dar ce ai facut tu benefic, practic, pentru tzara ? De critici si sfaturi suntem satui!
    Du-te si te culca ! Somn usor.

  10. Con spune:
    15 AUGUST 2023 LA 14:40
    Nenea Cosea shtie ca profesorii khazari de la ASE selectau la examenele de admitere ca sa fie admishi in primul rand noua elita a Romaniei (cea veche caput la Canal samd), care binentzeles era de esentza khazara. Intrebatzi-l pe academicianul Manole, care a interzis creditarea fabricilor, etc., ele fara credit, datorita ciclului manufacturier au devenit morman de fiare asha cum alt khazar cu misiune tov.Pedro Romanu ca M.P. a statuat. Mai mult a distrus moneda natzionala, de a ajuns mai rau ca in Afganistan din vremea razboiului, distrigund economiile mai ales a romanashilor care au construit Romania sub Cheashka, nu ca el parazitul. Profesorii khazari au fost prinshi cu admitere pe bani, cu fete care se prostituiau, etc. Studierea arhivelor Secu ar trebui sa dezvaluie shi cum au crescut aceshti intelectuali semianalfabetzi, care acum sunt un balast dpdv financiar pentru tzara, iar presa sa nu omita acest aspect. Tragic este ca acum nu mai sunt examene de admitere, ci doar cu dosare, de zici ca aplica pentru primirea la Partide, etc…Deci daca face shi el pe specialistul, sa vada barna din ochiul lui, ca poate se indreapta ceva cu adevarat in Romania.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Multe de spus, ex. transfer de la o facultate la alta mai slaba in timpul examenului de admitere, ca sa fie intrat la ASE, ex.baiatul lui Salajan=ministru, etc…, ca ar trebui dpdv legal sa i se retraga diploma sau hartia mai ceva cum a facut shoimul patriei Cristian Pedra, cand a retras hartia lui mareshalul Antonescu. Poate sa verifice daca vrea. Sa-i fie de bine, dar sa nu se faca frate cu alde Manoli, samd!

  11. Cand ,secretarul de stat de la Finante ,Georgica Gherghina prezenta bugetul anual,Dom . profesor ,venea cu criticile , dar niciodata nu emitea variante .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.