Mircea Dumitru a fost recrutat de Securitate

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) a publicat, luni, adeverința prin care fostul ministru al educației naționale și cercetării științifice din guvernul Dacian Cioloș, Mircea Dumitru, este declarat curat. Conform documentului oficial, ex-rectorului Universității București, ”nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securității, în sensul legii”.

Decizia CNSAS, care poate fi atacată în Justiție, s-a bazat, totuși, pe date care spun altceva. În documentul elaborat pe data de 4 iulie a.c. se arată că „domnul Dumitru Mircea a fost recrutat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenților din Facultatea de Filozofie din bucurești și a semnat la data de 23.10.1980 un Angajament, olograf, fiindu-i atribuit numele conspirativ Negulescu II”.

Conform documentelor Securității citate de CNSAS Mircea Dumitru „a avut un aport informativ scăzut, furnizând doar 5 note informative cu valoare pentru organele de securitate”iar „pe perioada colaborării a dat dovadă de solicitudine, furnizând informații utile muncii noastre”.

Într-o declaratie pentru Revista 22,din octombrie 2016, Mircea Dumitru a declarat că, în 2007, la Colegiul CNSAS, i-a fost arătat un document, „un fel de cerere-adeziune, care nu era semnată de mâna mea. S-a făcut o expertiza grafologica pentru a se vedea dacă scrisul din acel document era al meu şi rezultatul a fost că nu era. După aceea, am primit decizia de necolaborare. Nu a încercat nimeni să mă racoleze atunci, nu m-am intâlnit cu nicio persoană care să se fi recomandat drept ofiţer de Securitate”.

Recomanda
Rares Constantinescu 1493 Articole
Author