Ați văzut vreodată un “intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei mari prefaceri internaționale?
Nu numai că e uluit și neinformat; asta încă nu ar fi o rușine prea mare. Dar e de-a dreptul înspăimântat, e copleșit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbește, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – și tremură pentru viața și libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi. Numai atunci își dă el seama ce puțin s-a “interesat” de viața socială din jurul său. Și caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunță la orice demnitate personală, uită cu desăvârșire misiunea lui istorică: frica face din el o lichea sau un sclav.
De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se așteaptă ceva grav – o revoluție, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esențială a ordinii sociale – bietul “intelectual” român își pierde mințile. (Firește vorbesc numai de “intelectualul” pur, de cel fără aderență cu partidele sau grupurile politice.)
Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare tranzacții; și nu de ordin concret, politic, ci tranzacții fără nici un profit, fără nici o eficacitate. Mărturisește oricărui om întâlnit că aprobă anumite gesturi politice, că și el a gândit așa, că bine se face ce se face etc. În noaptea insurecției comuniste de la atelierele Grivița, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s-au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul său roman, apărut în zilele acelea ca să-mi arate că și el a promovat o revoluție socială și antiburgheză.
Poate că așa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul că excelentul romancier s-a grăbit să-și caute puncte de contact cu o mișcare socială despre care nu știa nimic, nu știa cine o face și contra cui, dacă are sorți de izbândă și de eficacitate etc. Nu știa nimic. Scos din preocupările lui “intelectuale”, i-a fost frică. Tot așa cum le-a fost frică tuturor intelectualilor creștini de succesele “Gărzii de fier” – și au început să o aprobe nu pentru că le convenea programul “Gărzii”, ci pentru că se temeau să nu fie suspectați și persecutați după o eventuală victorie a ei. Nu am nimic de zis contra “Intelectualilor” care trec de o parte sau alta a baricadei îndemnați de o anumită conștiință socială sau națională. Dar îmi repugnă lașitatea intelectualilor apolitici care își descoperă deodată aderențe cu o mișcare socială în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).
Și ei nu fac asta din interes, căci cei mai mulți n-au nimic de câștigat, ca “intelectuali”, dintr-o asemenea mișcare. O fac pur și simplu din frică, din lașitate. Frică ce își are rădăcina în lipsa de conștiință “funcțională” (dacă ni se iartă expresia), în lipsa conștiinței că ei, “intelectualii”, reprezintă – în pofida oricărei violențe și a oricărei prostii politice – singura forță invincibilă a unei națiuni. Dacă orice intelectual și-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească și, mai ales, pe cine reprezintă el – puțin i-ar păsa atunci de orice revoluție, de orice război, de orice criză politică. Mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stăpânit de oricine; poate fi stăpânit chiar de dușmani; fără ca o națiune să piară. Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări și-i alimentează misiunea ei – n-au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate și exaltate numai de către “intelectualii” unei țări, de avangarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru că n-au existat secole creiere care să domine masa amorfă și efemeridele istoriei, să creeze valori sufletești, să nutrească o cultură. Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceeași existență periferică, semi-istorică, așteptând ca timpul să le suprime geografia și neantul să le înghită actuala lor viața “politică”.
Deci asta reprezintă “intelectualii”: lupta contra neantului, a morții; permanenta afirmare a geniului, virilității, puterii de creație a unei națiuni. Și, ca atare, n-au de ce să se teamă, să intre în panică și să se umilească în fața unei mișcări politice cu șanse de succes. Mai întâi, pentru că orice mișcare politică își are rădăcinile în ideile unui intelectual sau unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, firește, nici de guverne, nici de legislații abstracte, ci de revoluții, de forme de reacțiuni concrete, istorice).
Și în al doilea rând, pentru că nici o revoluție și nici un act politic nu privește direct pe intelectuali. Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui. În ceasul în care ceva se întâmplă politic, deci se consumă – intelectualul se află cu mult înainte, ocupat să creeze ceva care să muște din eternitate, sau să facă ceva care numai după mulți ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politică.
În ceasul unei revoluții sau unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi. El a trecut demult pe acolo. Ceea ce pare nou pentru mase, este demult trăit, asimilat, consumat pentru el.
Indiferență față de politică, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranță și înțelegere. Dai o mână de ajutor și treci mai departe. Dar în nici un caz nu merită să-ți pierzi cumpătul, să-ți ieși din fire și să pactizezi cu oricine – uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îți pierzi libertatea? Asta nu ți-o poate lua nimeni. Îți primejduiești situația materială? Asta privește familia ta nu pe tine. Îți riști viața? Ei și? Acel pe care îl reprezinți nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renunță la “intelectualitate” și fă-te om politic.
Mircea Eliade
1 noiembrie 1934
prin 90 se striga moarte intelectualilor si noi muncim nu gandim…rezultatele s-au vazut…
citez:”are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – și tremură pentru viața și libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi.”
este cea mai buna definitie pt multi din cei ce se cred intelectuali…
Prea MULTĂĂĂĂ Vorbă!
DE CE sunt Intelectualii AȘA: DE F O A M E !
Foame de DE TOATE.
ANCILARI au fost, ANCILARI or să fie.
Io îi SPUI AAsta UNUIA de circa 15 Ani, care MEREU scrie AICI, fără să NE ARATE cu ADEVĂRAT CINE sunt RĂII.
Oare se refera si la Nae Ionescu atunci cand vorbeste de intelectuali?
Situație neschimbată ! (In)telectualul român este bugetar. El nu-și risca locul lui de munca ,sigur și ” călduț ” , pentru nimic în lume ! Tara chiar daca arde ,(in)telectualul român se piaptănă …
cum sa nu….romanul asta isi doreste sa fie condus de clanurile mafiote din ultimii35de ani//Votati CiordisNordis mankatzashhh
Tocmai din 1934 și se potrivește perfect cu ceea ce există în zilele noastre, după puțin peste 90 ani! Repet ce am scris când am calculat datele României: totul se repeta, dar, furtul și distrugerile in acești 17 respectiv 35 ani în care trăim, plin de infractionalitate prin legi cu dedicație, nu s-a întâmplat nici în timpul celor două războaie mondiale. Și pe timp de război protectia întreprinderilor existente în funcțiune era la inaltime, nu că acum, totul distrugere și direct la fier vechi pentru vânzare teren.
Va reamintesc că azi e joi și tot cu Simion votez.
Pentru că nu sunt siguri in ceea ce știu,. nu au logică, nu pot accepta alte puncte de vedere.. Un țăran gospodar cu judecata normală e de preferat unui ”intelectual” rumîn,..
Explicația este simplă iar acest eseu ne arată de ce Mircea Eliade a fost un mare geniu al umanității, nu doar un istoric al religiilor ca oricare alții. Intelectualii, mai corect o mare parte dintre ei, căci nu putem absolutiza nici o idee, sunt primii care refuză să accepte că viața este mult mai mult și cu mult dincolo de raționalismul lor, ori ei „învelesc,” interpretează și înțeleg totul prin prisma raționamentului lor. Dacă „le-i luat” sau le-ai distrus raționamentul, ei se comportă ca niște copii cărora le-ai luat jucăria sau ca un om căruia i-ai luat ochelarii ori aparatul auditiv. Ei înțeleg totul prin prisma unor „ochelari de o singură culoare” iar atunci când sunt obligați să încerce și cu alte nuanțe, se trezesc în întuneric sau în necunoscut. Pe intelectual nimic nu-l sperie mai tare ca necunoscutul sau ceea ce nu poate înțelege cu mintea sa. În fața cunoscutului era sau se credea un zeu, i-ai luat cunoscutul, i-ai luat totul, cu excepția vieții, desigur, dar el nu realizează sau nu-l interesează ce mare valoare a rămas cu el, în el. Mândria, ego-ul era ceea ce avea el iar fără acestea se simte ca un înger căzut când, cu câteva minute înainte se simțea un zeu. Majoritatea intelectualilor au părăsit esența vieții refugiindu-se într-un fel de rațonalism absolut, un fel de negare a autenticității de dragul unei copii. Numai întoarcerea la autenticitate îi mai poate aduce la realitate și scăpa de excesele propriilor rationalisme și nu cred că este vorba doar despre intelectuali ci de noi toți oamenii conștienți și raționali până în măduva oaselor și puțin dincolo. Foarte puțin dincolo, spre deloc.
Vb.probabil despre.Camil Petrescu, viitorul autor al „Cronicii optimistului” fostă”cronica mizantropului”.Oricum, se pupă la fix cu ce se petrece azi prin cercurile genialicoștilor asudători pe ogorul albei hârtii care orice mizerii suportă.
Uitați-vă la karicaturile cu bărbi și ochelari de la Digi-tv sa vedeți indivizi cu pretentii de intelectual ce nenorociri , ce enormități, ce delatiuni debitează .
Silă…..
@Mysebi, am dat prea mult pe tembelizor și nu l-am smărtuit ca să risc să-mi strice ăștia vreun procesor.
Așa zisii „INTELECTUALI”!? de azi, sunt de fapt NOUA BURGHEZIE-Proletara !.
” Să ne ferească Dumnezeu de BURGHEZIA proletară”! și Securitatea ei !.
Pasajul în care Eliade se ia de intelectualii care se rinocerizează ușor poate irita publiciștii atitudinari care au avantaje din a da lecții de bună purtare marelui istoric al religiilor. Mircea Eliade trebuie să fie doar ceea ce zic ei că este!
E mai rau decat in 1934. Acum, sub diferite forme, se aloca fonduri importante de la buget ca respectivii intelectuali sa ramana asa, surprinsi si incapabili sa inteleaga momentul politic sau al unei crize care face rau puterii la momentul respectiv. Se bat, care mai de care sa fie surprins si pe dinafara.
„MUCUSOR votezi,MUCUSOR mananci !”…5 ani, precum cu K.W.Iohannis adus de Globalistii-marxisti-soros,# rezist+LGBT !!.
Mai pe scurt, e vorba despre intelectualii de crez, capabili să îndure orice pentru acel crez – specie dispărută azi și, intelectualii de nămol sau, pișcotarii, ăia care se orientează spre pișcot de unde li se pare că le vine confortul.
Ăștia din urmă, nu numai că înghit acul cu tot cu plută, dar mai au și tupeul să ceară ălorlalți să le urmeze exemplul.
Mai vorbim pe 18, carașilor gen INSCOP.