Cine și-a imaginat că pedeliștii și șeful lor suprem Traian Băsescu nu-și mai doresc să-l înlocuiască pe Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului se înșală.Parlamentarii lui Traian Băsescu din Senat au încercat timp de două săptămâni să-l debarce pe Mircea Geoană din poziţia numărul doi din stat. Ambele tentative pedelisto-”independente” au eșuat în mod previzibil. PSD și PNL au majoritatea în Biroul Permanent al Senatului, și astfel au putut bloca inițiativele pedeliștilor și ale ”independenților” de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului votarea revocării lui Mircea Geoană.
După ce au fost înfrânți de două ori, senatorii puterii au amuțit brusc, ba chiar și-au retras a treia cerere de revocare din funcție a președintelui Senatului, depusă la Biroul Permanent de către senatorii din oastea lui Gabriel Oprea. Nu, pedeliștii nu au revenit la sentimente mai bune față de Mircea Geoană. S-au potolit deoarece în laboratoarele de la Cotroceni s-a hotărât trecerea la planul B. Lipsa de eficiență a senatorilor partidului prezidențial l-a determinat pe șeful statului să apeleze, ca de obicei, la arma sa secretă: DNA.
După declanșarea focului de artificii marca DNA, soldat cu arestarea senatorului pesedist Cătălin Voicu, era de așteptat că va urma și pasul doi, având ca țintă precisă fotoliul de la Senat al lui Mircea Geoană.
Surse din conducerea DNA au declarat pentru cotidianul.ro că în această săptămână, miercuri, cel mai probabil, Mircea Geoană va fi audiat ”în calitate de martor, deocamdată”, în dosarul Cătălin Voicu. Geoană va răspunde la întrebările procurorilor legate de implicarea soacrei sale, Margareta Costea, în ”rețeaua Voicu”. Conform informațiilor primite de cotidianul.ro, Margareta Costea urmează a fi inculpată în dosarul Voicu, imediat după audierea ginerelui său, Mircea Geoană. În partea de dosar care nu a ajuns la Comisia juridică de la Senat apar zeci de pagini de transcrieri de convorbiri între doamna Costea și Cătălin Voicu, în care cei doi aranjau rezolvarea pe căi ocolite a unor probleme de natură penală.
Președintele Senatului nu a putut fi contactat până la această oră pentru a-i cere un punct de vedere.
Un important membru din Biroul Permanent Național al PSD-ului a confirmat informația pentru cotidianul.ro: ”Da, așa este. Geoană va fi audiat săptămâna viitoare la DNA, în dosarul lui Voicu. Îl presează să plece de la Senat. E martor deocamdată, în dosarul ăsta. Știți, chestiunile cu soacră-sa. Eu, unul, nu am nici o îndoială că procurorii lui Băsescu au ordin să meargă mai departe de atât, dacă o singură audiere a lui Geoană, în calitate de martor, nu va suficientă să-l dărâme din fruntea Senatului. Băieții ăștia sunt foarte hotărâți, nu vedeți?!”.
La întrebarea cotidianul.ro, în legătură cu poziția pe care o va lua PSD-ul în această problemă, social democratul a răspuns: ”Vom vedea ce vom face. E destul de complicat, pentru că, prin implicarea puternică a lui Mircea Geoană în dosarul lui Voicu, se încearcă să ne forțeze mâna, nouă, celor din PSD, să avem un motiv solid pentru care să renunțăm la a-l susține pe colegul nostru în postul de președinte al Senatului. Nu știu, deocamdată ne vom concentra pe gestionarea acestei noi lovituri în imaginea PSD-ului”.