Mircea Ionescu-Quintus, omagiat în plenul Senatului

Președintele de onoare al Partidului Național Liberal (PNL), Mircea Ionescu-Quintus, care împlinește miercuri 98 de ani, a fost omagiat în…

De (R.C.)
Mircea Ionescu-Quintus, omagiat în plenul Senatului

Președintele de onoare al Partidului Național Liberal (PNL), Mircea Ionescu-Quintus, care împlinește miercuri 98 de ani, a fost omagiat în…

Președintele de onoare al Partidului Național Liberal (PNL), Mircea Ionescu-Quintus, care împlinește miercuri 98 de ani, a fost omagiat în plenul Senatului.

„Președinte al Senatului, senator timp de două mandate, un om care a dus flacăra liberalismului timp de opt decenii, aniversează miercuri 98 de ani. Este vorba de președintele de onoare al PNL, domnul Mircea Ionescu-Quintus. Aici, de la înalta tribună a Senatului, doresc să-i urez ‘La mulți ani!’ în numele dvs., viață cât mai lungă, sănătate, fericire și vă adresez și dvs. să ajungeți la această vârstă venerabilă ca reprezentanți ai partidelor pe care le aveți în spate”, a afirmat Octavian Motoc, viceliderul grupului PNL din Senat, citat de Agerpres.

Vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru i-a transmis „maestrului Quintus” aceleași felicitări și urări de sănătate.

Scriitorul și omul politic Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917 la Cherson, în Crimeea (Ucraina), unde familia era refugiată.

Mircea Ionescu-Quintus, președinte de onoare al PNL, a absolvit Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești (1927 — 1934); este licențiat al Facultății de Drept din București (1938); specialist în drept și procedură penală. A fost deținut politic, mai mulți ani, în perioada regimului comunist, fiind membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România; veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul „Coroana României” cu spade și panglici de Virtute Militară.

Este scriitor, președinte de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România și membru al Uniunii Scriitorilor din România; autor al volumelor „Haz de necaz”; „Epigrame”, „Epigrame și epitafuri”; „Lacrima scoicilor”; „Cazul Dorin Condrea”; „Mărturie mincinoasă”; „Citație pentru un necunoscut”; coautor la numeroase culegeri de epigrame editate de Clubul „Cincinat Pavelescu” din București și colaborări la reviste și publicații, între care: „Gluma”, „Păcală”, „Mitică”, „Urzica”, „Moftul Român”, „Cronica Română”, „Palatul de Justiție”.

A primit în aprilie 2009 gradul de general de brigadă în retragere din partea președintelui Traian Băsescu.

Este cetățean de onoare al orașelor Ploiești și Orșova.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.