De oarecâtă vreme nu mai știu nimic despre Mircea. Uneori, îmi lipsește. Cînd aveam de reparat ceva, Mircea era soluția. Era un fel de dcotor în zugrăvit, tencuit, zidit, turnat beton, sudat. Făcea orice. Om cu mână, Mircea lucrează în tăcere. Subțirel, aproape uscat, tăcut ca o lucrare în piatră, și mormăit cînd nu-i convine cîte ceva, Mircea este un meseriaș onest și cam scump, dintr-o comună din Bărăgan. Cu toate acestea, mi s-a părut, și cred, că este meseriașul ideal al tranziției. Se pricepe la toate și nu lucrează după ceas, ci după „proiect”. Zi, noapte, pînă cînd termină treaba și poate pleca la o alta. Într-o zi, după colaborări de ani de zile, Mircea, devenit tată, m-a abordat scurt.
–Șefu’, plec în Germania!
-Ca să faci ce?
-Să lucrez într-un abator! Iau 2.500 de euro pe lună și mă scot și eu!
Cine putea să-l oprească pe drumul viselor sale? Nimeni!
Se lăuda cu un minimum 2.500 de euro pe lună, cu un contract de muncă, plus un concediu și un drum pe an, plătit pînă acasă. Cum nu mulți muncitori germani mai cîștigă 2.500 de euro pe lună, plus concediu și bani de drum în vacanță, ce să zic?Bravo, Mircea, dă-i bice, dar ai grijă!
Înainte de a vă povesti ce s-a ales de norocul lui Mircea din Bărăgan să vă spun cum s-a întors. Un prieten bun de-al său mă sună, la cîteva luni, să mă întrebe dacă îmi mai aduc aminte de Mircea? Cum să nu! Ce-i cu el? N-aveți o idee cum să-l ajutăm să se întoarcă din Germania? Cum adică? L-au arestat? Nu, domnule, nu are bani de drum. Cum să nu aibă, doar a plecat pe 2.500 de euro pe lună? Ei, acum și dumneavoastră cu 2.500, zice prietenu său. N-are bani de autobuz să vină acasă. Nu l-am putea ajuta?Norocosul nostru meseriaș a ajuns la mare încurcătură. Așa că i-am cerut să dea un telefon, indiferent de unde, ca să-l sunăm înapoi.
Așa a început repatrierealui Mircea. A trebuit să găsească pe cineva care să-l ajute. Adică să ne dea adresa unei rude sau a cuiva din familie din România unde să ducem imediat niște bani, iar respectivul să-i dea lui Mircea banii de drum deja depuși la București. Într-o zi, am rezolvat totul și, în alte două, policalificatul Mircea era în București.
Și, ce a zis el? Că una era pe contract și alta în viață, că lucra la un abator subteran cu mii de oameni și cu mii de români. Și trăiau ca niște sclavi. Dacă pierdea pila de ascuțit cuțitul, trebuia să mai cumpere una cu 400 de euro. Dacă rămînea fără cuțit, alte 200, dacă nu își făcea norma, era trmis la coadă. Este vorba de tranșat cozile animalelor. Era penalizat pentru orice. Iadul de sub zidurile bunăstării germane îl taxa la toate cele. Luni de zile n-a văzut lumina soarelui. Și, într-o zi, și-a dat seama că după cîteva luni de muncit orbește avea datorii și zero cîștiguri. Drept pentru care l-a sunat pe prietenul său să îl roage să facem ceva ca să se poată întoarce acasă. Și am făcut. Mircea s-a întors și lucrează bine-merci, în România, și cîștigă, nu șștiu dacă mult sau puțin, dar atît cît să nu mai vrea niciodată să plece la lucru, în abatoarele din Germania.
Au trecut cîțiva ani de cînd Mircea s-a întors în România și de cînd alte mii de români lucrează în subteran, duși de nas de tot felul de firme de samasari ai forței de muncă. Liber la forță de muncă, liber la circulație. Cei mai harnici meseriași din Europa de Est sunt sclavii și servitorii Europei de Vest, pe bani puțini, în condiții mizere și tratați cu dispreț. Și în Italia și în Spania și în Franța și în Germania.
Un abator pentru muncitori
Ce fac parlamentarii români la Strasbourg și la Bruxelles? Știu ceva despre acest fenomen în care muncitorii și profesioniștii din România și din Europa de Est rezolvă toate muncile grele și toate crizele de personal ale Vestului? Estul cheltuie pe educație și pe instrucție și face Vestului cadouri necesare pentru acoperirea necesarului? Calculează cineva câți bani investiți în educație și în instrucție aruncăm pe Apa sîmbetei? Nu există nici o soluție la această folosire gratuită a muncitorilor și intelectualilor români? Cîte dosare au deschis fantomaticii europarlamentari români pe această problemă și cîte dezbateri au provocat? Sau și ei cred, ca și vesticii, că folosirea forței de muncă din mai săraca Europă de Est este o problemă fără dezlegare ca și pandemia de Covid 19?
Subiectul acestei pagube umane și profesionale trebuie apucat de undeva! Altfel, europarlamentarii noștri fac politică de dorul lelii!




Va amintiți de perioada distrugerii fermelor de porci din România, de imaginile cu porcii care rodeau cuștile de foame intr-o țara unde problema hranei animalelor nu trebuie sa existe! Cine conducea țara? De ce era permis? Restul sunt vorbe in vânt. Se duc la munca romanii in acele abatoare pentruca știți toți nu au locuri de munca in țara.
„gigel”, Stalin nu a epurat pe nimeni, despre toate inscenarile de „procese spectacol” incepand cu 1922 cand au fost retrasi astfel agentii bolsevici multipli legendati ca anarhisti si socialisti revolutionari, continuand cu „procesul
inginerilor germani si de alte etnii” din 1928-1929, asa-zis „saboteori”, procesul unei parti din garda lui Lenin din 1934, procesul „asasinilor” lui Kirov, ambele in 1934, procesele din 1935-1936-1937-1938 ale intregii garzi leniniste
si a zeci de mii de nkvd-isti si ofiteri superiori ai Armatei Rosii, pentru a fi trimisi dupa inscenari de executii in Spania si altii in spionajul si armata grmana, procesele din 1947-1948 din intreg Lagarul de Concentrare Bolsevic si
procesele spectacol din 1952-1954 din intreg Lagarul, in 1952 „procesul halatelor albe”, medicii personali fosti evrei
care, vezi Doamne, au vrut sa-l omoare lent pe…Tartor!
„gigel”, eu am cartotecile mele care inseamna mai mult decat simple liste si e vorba de toate conducerile partidelor de „stanga” si de „dreapta”, a tuturor organizatiilor continentale si mondiale!!! Toti acestia s-au aflat intr-o continua
„emigrare” de la o orientare la alta, precum „traseistii” Securitatii din zilele noastre. Cruci Rosii, Internationale socialiste, liberale, „progresist-umaniste”, „organizatii civice”… Fii sigur ca nu voi accesa…”lista” si dintr-un alt motiv decat cel dorit de voi, cartoteca mea nu necesita verificari…
@Charlie,
ma intelegi gresit. Eu vreau sa enuntzi public CINE erau Bolshevicii pina la marea Epurare executata de tartorul Stalin.
gasesti lista (aproape completa) aici: http://heretical.com/miscellx/bolshies.html
trebuie sa confirmi sau sa infirmi..nimic mai mult
„gigel”, inainte de a aborda Universul care se vede ca are mai taine pentru tine, vreau sa lamuresc doua aspecte, primul
ceea ce sustin eu nu sunt „clisee declarative”, pentru ca nu le-am preluat de nicaieri, ba chiar tocmai datorita acestui
fapt, ca nu a mai spus nimeni ce spun, cativa dogmatici marxisti de pe forum au incercat sa ma spulbere! In al doilea rand, am impresia ca gaselnitza cu „Curentul Progresist Umanist” ti-a venit dupa ce am avansat ipoteza ca ai fost hranit cu Humana…imbunatatita! Daca te bazezi pe neomarxisti si propagandistii cei mai vicleni, de ultim moment care, dupa ce bunicii si taticii lor au inteles ca trebuie mers in retragere, sacrificandu-l pe Stalin, apoi mai greu pe Lenin, in final nepoteii, unii ca tine, s-au gandit ca, fara sa-l sacrifice pe Tartor, Marx, pot pune problema in mod salvator apeland la subterfugiul cu…”deturnarea”…idealurilor, in acest fel putand argumenta…”logic” ca se poate, ba chiar se impune reluarea…”experimentului”!? Ce conteaza miliardele de victime, doar uite ca fiind prea multi ultima smecherie e o noua pandemie! O alta problema a ta in afara de cum spuneam, Khazarii, e ca prea operezi
cu…”vise”!? De aceea iti sugerezi sa-i transmiti lui „Mama Morton” si lui „Rollason” ideea ca marxistii/bbolsevicii
fiind somnambuli, genocidele le-au comis in somn si deci nu pot fi culpabilizati!!! De fapt ei au asasinat cu ochii inchisi si constiinta extirpata. Pentru ca vrei sa ma blochezi la articole vechi iti voi mai da niste semnale zilnic
la alte articole proaspete…
@Charlie,
pentru a va putea urmarii firul logic al gindirii si a depasi cliseele declarative cred ca ar trebuii indicatii mai solide care sa va sustina afirmatiile.
Curentul Progresist Umanist, in esenta a fost insusit de socialism (menshevic sau bolshevic).
In esenta este un vis pe care milioane de oameni l-au urmat…pina s-au trezit din el cind au realizat ca a fost deturnat de o gasca organizata de la conducerea…
nu toata lumea e propietara de resurse si poate gindi conservator…iar unii chiar cred ca progresul se poate atinge prin educatie si invatatura, creativitate si munca.
Visul progresist a supravietuit caderii comunismului, s-a adaptat si a fost transformat in liberalism dupa incheierea razboiului al II. La fel s-a intimplat si cu liderii comunisti si socialisti…s-au adaptat si s-au transformat in Liberal-isti- Democrati sau cum mai vor sa-si zica…
Liberalismul (urmind traditzia fondatorilor) s-a vrut mondial si s-a globalizt (de la proletar din toate tzarile unitziva au trecut la Democrati din toate tzarile Globalizati-va)… creind ororile de dezvoltare pe care le traim in zilelel noastre…
cind oamenii au inceput sa se trezesca si sa realizeze cu groaza ce li se intimpla si in visul acesta…
Problema pe care o ridic e identificarea si responsabilizarea capeteniile curentului Bolshevic cu nume si prenume…
Ar fi interesant sa putem compara socialisti Menshevicii de exemplu.
Este interesant ca modul de actiune al unora si al altora se deosebeste fundamental…iar raspunsul se afla ascuns in tenebrele mai ascunse ale sufletului lor..