Sunt țări în jurul nostru care avansează constant. În România actuală se lansează iarăși pretinse „programe”. După „România lucrului bine făcut”, au venit „proiectul de țară”, „România educată”, „România normală” și altele. Dar au venit mai ales rezultatele pe dos.
La drept vorbind, unde-i „lucrul bine făcut”, când, după șase ani, se bat recorduri – de pildă, la emigrarea cetățenilor, la comercializarea de ființe umane, la îndatorare financiară, la înțelegerea vulgară a Europei – și la fiecare pas se falsifică? Unde-i educație, când crește abandonul școlar, scade motivarea învățării, se facilitează examene, tinerii „fug” de educația indigenă? Unde-i normalitate, când degradarea civică, încălcările de Constituție și abuzurile încep de sus, fără scrupule?
După multe indicii, în loc să avanseze, România a fost întoarsă de la democrație, câtă și cum era, la un stat securist și incapabil să satisfacă aspirații simple de demnitate umană. Vibranta apartenență la europenitate, trăită cu multe așteptări de către populație, a fost deturnată de semidocți, care tot ce știu este cât de „neeuropeni” ar fi cei care nu se lasă înșelați.
Acum se agită „România reclădită”, deși se vede de ani buni că nu se știe ce înseamnă program și lipsește capacitatea de a-l scrie. De altfel, cam tot ce au atins decidenții actuali s-a degradat, din prostie și rea credință. Cum observa istoricul Filip Iorga, autorii, de la „președinte” începând, sunt „personaje limitate, care se exprimă greu și au o lipsă cronică de idei”.
După cum nu au fost rezultate până acum, nu au cum să fie nici de acum înainte. Doar dacă le vor da alții!
Situația are însă și alt aspect. Priceperea și cultura țin de capacități și de pregătire, pe care, de la o vârstă, o persoană le-a dobândit sau nu. Ele nu mai depind de insul respectiv. Integritatea depinde, totuși, de fiecare.
Orice se spune, în viața publică integritatea este o valoare mai importantă decât se crede. De ea atârnă soarta celorlalți oameni. Dar cu obsesii – precum „guvernul meu”, în loc de guvernul țării, „alegeri” măsluite, în loc de alegeri curate, cu aberații – precum scoaterea din țară a rivalilor, în locul democratizării la lumina zilei, sau instrumentarea instituțiilor de forță, în locul comunicării cu cetățenii, sau ocuparea funcțiilor statului cu inși și mai slabi – nu are cum să fie integritate.
Despre integritate se discută infim, la noi aproape de loc. Să stăruim asupra ei, în câteva fraze.
Cineva poate cunoaște un adevăr, dar să nu fie integru în folosirea lui. Poate ști ce înseamnă justiția, dar să nu procedeze integru.Spus direct, integritatea se referă la regia exprimărilor și faptelor proprii dinspre sinele profund al fiecăruia, prin care fiecare se angajează cu întreaga ființă pentru adevăr și justiție, indiferent de circumstanțele vieții. Antonimele frecventate sunt „fățarnic”, „ipocrit”, „falsificator”, „câinos”.
Integritatea constă din asumarea de către persoană a unui adevăr sau a unui fapt de justiție și exprimarea lor dintr-un imbold lăuntric, indiferent de asprimea contextului. Poți fi, de exemplu, în situația în care este clar că în jur nu se muncește destul, dar integru ești dacă îți asumi acest adevăr care te implică și-l exprimi, oricare ar fi inconvenientele. Poți fi în situația în care este evident că justiția a comis nedreptăți, dar integru ești dacă exprimi aceste fapte, oricare ar fi împrejurările.
În cazul intelectualilor, chestiunea integrității se pune mai acut, știut fiind rolul lor în influențarea deciziilor. În anii recenți, Pascal Boniface a și adus discuția la criterii și a distins „intelectualii integri (les intelectuelles integres)” și „intelectualii falsificatori (les intellectuels faussaires)”. Cunoscutul specialist francez în studii strategice consideră că este o distincție crucială pentru destinul Europei actuale.
El spune cu franchețe că „intelectualii integri iau poziție din convingere nu din interes. Ei nu sunt prizonierii unui clan, ai unui trib. Ei rezistă presiunilor. Ei nu au teamă. Ei nu plătesc pentru notorietatea lor, nu fac ceva la schimb cu recompense morale sau materiale. Ei nu ezită să meargă contra curentelor dominante, dacă aceasta le pare corespunzător ideii ce li se pare justă. Ei au angajamente, dar acestea nu sunt rezultatul avantajelor sau al solidarității clanice, sociale, religioase sau etnice. Ele provin mai curând dintr-o năzuință universală. Ei sunt capabili să gândească contra lor înșile și pentru toți. Ei nu calculează înainte de a lua poziție dacă ceea ce vor exprima place sau nu, dacă le va spori sau nu popularitatea sau contul în bancă. Ei se întreabă invers, dacă este just sau nu și nu pot recurge la minciună, căci dorința lor de ceva universal ar fi afectată” (Pascal Boniface, Les intellectuelles integres, Jean Claude Gawsewitsch Editeur, Paris, 2013, p.14). Un portret care nu lasă loc completărilor!
La opusul „intelectualilor integri” sunt „intelectualii falsificatori”. Primii au scrupule, ultimii au calcule. La ultimii, scopul scuză mijloacele, la primii, nu. „Integrii se pun în serviciul cauzelor pe care le socotesc juste. Chiar dacă aceasta este riscant, ei nu se servesc de luptele lor pentru ei înșiși. Falsificatorii se servesc de cauze larg validate de media pentru avantajul lor personal. Ei suflă în sensul curentelor dominante făcând poza de curajoși rezistenți. Ei se lasă purtați de curent în vreme ce afirmă că merg împotriva acestuia. <Intelectualii integrii> permit înțelegerea mai bună a lumii și dau cheile pentru a încerca ameliorarea ei. <Falsificatorii>, dincolo de o retorică morală ipocrită, contribuie la a menține injustițiile estompând pistele” (p.15).
Se mai poate spune că „a rămâne integru, pentru a exista, pretinde un capital intelectual superior. Cel care este mai puțin dotat ar putea recurge la subterfugii și minciuni pentru a exista. A trișa este semnul slăbiciunii” (p.15). Dincolo de acestea stă, însă, caracterul și calibrul persoanei.
Revine, desigur, întrebarea: sunt „falsificatorii” intelectuali? Bronislaw Gyeremek spunea, într-un discurs memorabil susținut, cu peste un deceniu în urmă, la Universitatea clujeană, că „intelectual este cel care se dedică celorlalți”. Mi se pare cea mai concentrată caracterizare! Aș adăuga-o, totuși, fiind operațională, definiția mai detaliată a lui Emmanuel Todd: „intelectualul este un om care a dat o operă și care intervine la un moment dat într-o chestiune a societății, a politicii, a justiției, fără raport neapărat cu travaliul său” (Pascal Boniface, op.cit. p.253). Intelectual înseamnă, așadar, operă, înainte de orice, apoi intervenție condusă de pricepere și rațiune în chestiunile cruciale ale vieții din jur – societate, politică, justiție.
Și „intelectuali integri” și „intelectuali falsificatori” populează viața democrațiilor de azi. Între cele două categorii caută să se plaseze cei care nu vor să participe la falsificări, dar nu au curajul, poate nici forța, de a spune lucrurilor pe nume. Aceștia sunt cei mai mulți – mai ales acolo unde se cultivă persoane care execută „ceea ce li se cere”. Nietzsche i-a portretizat aspru (Așa grăit-a Zarathustra, 1885, partea III) ca triumf al „mediocrității (Mittelmässigkeit)”. Oricum i-am privi, aceștia formează azi ceea ce se numește „mediocrația” (Alain Deneault, La mediocratie, Lux, Quebec, 2015). Aceasta se referă la partea în mare calificată, dar descurcăreață a societății, care se strecoară la decizii.
Desigur, meritocrația și mediocrația nu epuizează alternativele. Deja grecii antici vorbeau de ochlocrație – situația în care mase dezorientate impun deciziile. Dar acest concept nu mai este destul de acoperit, cât timp luăm în seamă faptul că mase nemanipulate sunt greu de găsit acum, în era digitală. Este acoperit, însă, conceptul prostocrației – acea situație în care unii dintre cei mai slabi, profesional, civic, etic, cum au semnalat la timpul lor Stendhal și Thomas Mann, ajung la decizii.
Dar care este ponderea integrității în societate? Îi datorăm lui Max Weber observația că societatea modernă extinde acea „raționalitate materială” a vieții, în care banii vor fi unitatea de măsură a activităților. Nu va exista o piedică în fața acestei „raționalități a câștigului”. Ca urmare, va interveni o „<desfermecare> a lumii (<Entzauberung> der Welt)” (Die protestantische Ethik, Siebenstern , Hamburg, 1975, p.133), care include „birocratizarea” cuprinzătoare a vieții, încât „copacii libertății nu vor mai crește până la cer”. Se va instala o „carcasă tare ca oțelul” a supunerii. Educația va produce „specialiști fără spirit și oameni ai plăcerilor fără inimă” pe o scară nemaiîntâlnită înainte.
Unde mai sunt sensibilitatea, sinceritatea, veracitatea, integritatea? Observăm lesne că trăim o epocă în care interesul egoist, chiar pecuniar, prevalează – uneori până la a topi pur și simplu interesul public într-un fel de sumă a intereselor egoiste. Satisfacerea interesului egoist, trece la mulți drept axiomă de la sine înțeleasă a comportamentelor. Mai intră, însă, în joc și altceva?
Crizele societăților probează că o societate construită numai pe interese egoiste este conflictuală prin natură. De aceea, în reacție la un astfel de individualism rudimentar, s-a dezvoltat individualismul modern, cu o solidă conștiință a interesului public. Este vorba de acel interes comun individualităților de a apăra însăși cadrul care le asigură individualizarea, cu prevederile lui în materie de libertăți, drepturi, pluralism, alegeri libere, responsabilitate civică. Câtă distanță s-a luat într-o societate de individualismul rudimentar este de analizat de la caz la caz.
Și astăzi acest cadru, al unui individualism care își asumă interesul public, este baza normativă a oricărei organizări raționale. Nu s-a găsit una mai bună. Nici corporatismul, nici comunismul, nici anarhismul, nici individualismul rudimentar nu sînt alternative viabile, iar istoria a probat acest fapt de nenumărate ori.
Dar tot o învățătură simplă a istoriei este și aceea că nu este posibilă o societate a individualităților care sunt conștiente de interesul public fără integritate. Adică fără oameni care în năzuințele lor de adevăr și dreptate exprimă adevărul și dreptatea fără a ceda conjuncturilor! Nu se ajunge la adevăr fără integritatea constatărilor și interpretărilor. Nici la dreptate nu se ajunge fără integritate.
Societatea modernă este compusă, cum știm, din mari grupuri care se organizează în partide sau, în orice caz, partidele caută să le preia interesele și să le exprime. Optica partidelor este, prin natura lucrurilor, partizană.Disciplina partinică este indispensabilă – dacă este vorba de organizarea eforturilor în vederea atingerii unui scop. De multe ori, însă, ea a derapat și s-a opus integrității.
România actuală trăiește un asemenea derapaj. Ea atestă – prin mulțimea destinelor frânte, împotmolirile și ilegalitățile ce umplu zilele – unde duc partide compuse din inși fără disponibilitatea de a lua adevărul înainte de orice ca adevăr și de a-l exprima și de a lua justiția ca justiție și de a o exprima fără ezitare.
Or, nu se poate construi nimic durabil pe absența adevărului și pe absența justiției, iar cine trădează integritatea trădează până la urmă orice altă valoare.În definitiv, nici un adevăr nu poate fi ascuns pentru totdeauna, cum se vrea! Faptele rămân fapte, oricât se desfigurează astăzi instituțiile, spre a împiedica tragerea la răspundere!
Pe de altă parte, pentru triumful adevărului trebuie luptat! Integrul nu este deloc abstinent, așa cum se crede grăbit. Și el își are cauzele lui, pentru care în mod normal luptă.
Sunt, desigur, momente în viața politică în care nici unul dintre partide nu este soluție sau nu o socotești soluție. Dar, în orice situație, este important să ții cu adevărul și justiția, înainte de orice, și să le exprimi, fie și în vremuri de restriște. De integritate este nevoie primordial – căci fără integritate, cum se vede ușor în jur, nici adevărul nu are cum trimfa, și nici justiția, și nici un proiect nu poate prinde viață.
Revenim la punctul de plecare al articolului. În lipsa priceperii, decidenții vorbesc iarăși de “programe” mizând că cetățenii pot fi duși cu vorbe. Numai că România nu are cum să iasă din situația în care a fost adusă câtă vreme cei care ajung să-i decidă direcția dovedesc nu doar nepricepere și incultură, dar și absența integrității. Iar „jocul” meschin al ultimelor luni, de folosire a unei urgențe sanitare ca pretext pentru stări de urgență (de „demență”, cum spunea un parlamentar guvernamental!) și alertă, în fond de prostire, este doar probă în plus. Faptul că la orice indicator rezonabil România actuală stă cel mai rău în raport cu țările comparabile scutește, în mod normal, orice om cu mintea la purtător, de comentarii.
<a href=”http://www.andreimarga.eu„>Andrei Marga</a>
Atata timp cat pe listele elctorale partidele desemneaza numai inculti si hoti cu spritu Haret la baza, Romania se va scufunda in mocirla pentru 100 de ani! Felictari Dragnea (la puscarie banditule cu toti banditii hoti deputai si senatori cu 2 clase 3 vacante pusi in capul listelor la camera si senat)! Felicitari Tradiceanu! Felictari Orban! Felictari BARNA!
Deci ,totul este un delir al clasei politice si al conducătorilor tarii care ne duce de ripa
Ultimii intelectuali care au avut onoarea sa faca parte din guvernul Romaniei ati fost dumneavoastra si domnul Tudorel Toader!
La presedentie stam mai rau! Ultimul presedinte de dreapta intelectual a fost domnul Constantinescu!
Rezultatul este vizibil, palpabil de tot romanul normal!
„Prostocratia” in Romania (rimeaza bine) este incurajata de „elita bruxeleza” si de americani. Nici unii nici altii nu vor sa gandim cu creerele noastre, romanesti ! Instrumentul cu care ne inhiba gandirea proprie si escensiunea „intelectualilor romani integri este SRI ! Cat timp va exista SRI-ul Romania nu va progresa intelectual.
„Prostocratia” in Romania (rimeaza bine) este incurajata de „elita bruxelleza” si de americani. Nici unii nici altii nu vor sa gandim cu creierele noastre, romanesti ! Instrumentul cu care ne inhiba gandirea proprie si ascensiunea intelectualilor romani „integri” este SRI ! Ne vom balaci cu intelectuali „falsificatori” gen Ponta, Iohanis, Orban, Ciolacu etc.ETC. toti agenti SRI(in spatele caruia ranjeste CIA). Cat timp va exista SRI-ul Romania nu va progresa intelectual.
Trebuie sa recunosc ca noua analiza a Profesorului ii redeschide, din punctul meu de vedere, drumul spre…normalitate
pe care din pacate tot in viziunea mea, il paraseste uneori pentru a „impusca” fantome ale trecutului! O noua obductie experta a „politicului si socialului” romanesc transformat intr-un cadavru de sinistra institutie numita Securitate.
Proful a ratat ocazia dezvoltarii teoriei lui Boniface folosindu-si experienta in elita romaneasca,postuland o a treia varianta de intelectual universal, „intelectualul vandut Diavolului Rosu”, dar am impresia ca la acet tip s-a referit Boniface! Ba chiar sunt convins, intrucat nu ar exista o alta motivare a „falsificarii” de care sunt acuzati acest gen de intelectuali. Ce e cert, Boniface a simtit ca se ingroasa gluma si sunt necesare canalizari ale acumularilor din societatile bulversate de noile ofensive cominterniste, intr-un cuvant ca…face bine fara sa falsifice,doar deturnand
atentia! E deja o moda in aceasta Lume sa se caute „acari Pauni”, elitele fiind cele mai indicate, doar de-a lungul ultimelor doua secole si-au manifestat propensiunea spre oportunism, inregimentare in miscarile indicate excelent de Profesor si spre ingurgitarea naiva a celor mai extremiste cantece de sirena propagandistice. Din pacate oricat de minunate sunt analizele socio-politice ale Profului, nu sunt insotite de solutii si in special, cine sa le aplice? Nu cred ca are in vedere alti intelectuali integri in afara propriei persoane, altfel i-ar fi nominalizat! Dar ce face un intelectual cu integritatea intr-o Romanie bolsevica axata pe lipsa de integritate a instrumentelor de executare a celor mai ticaloase ordine? Peste orice intelectual integru ratacit intr-o functie importanta dintr-o eroare de apreciere a „selectionerilor” navaleste urgent masinaria de tocat destine a Securitatii.
Poate ne arata d-l Iohannis ce inseamna intr-adevar un om educat, aruncandu-si inca o data paltonul pe masina, la sosirea sa la Paris……[Leo]
Problema acuta a Profului e confuzia intre democratie in general, respectiv in forma ei autentica si pseudodemocratia securista romaneasca care, fiind securista, pervertirea valorilor pure si a valorilor umane e o conditie fundamentala
fara de care TEATRUL DEMOCRATIEI CAPITALISTE ar fi si mai hidos decat il traim. Cu un suprem efort consimte caracterul securist al unor diversiuni politice, dar intreaga sa pledoarie nu dezvolta aceasta constatare, revine la aprecierea
utopica a unui joc al unor contrarii intamplator aparute in scena, un joc determinat de „prostocratie”, lipsa totala
de viziune si de…”integritate” si nu ceea ce indica „securismul”, executarea oarba a ordinelor pentru trasarea unei cai prestabilite de o entitate suprapartinica. O entitate suprapartinica subordonata unei entitati supranationale,caci
intre timp Proful a consimtit sa constate derapaje asemanatoare la nivel global! Partidele sunt comunitati de interese
pana la punctul respectarii acelor interese exprimate in statute si programe, de aceea „disciplina de partid” nu poate
sa admita iesirea din acest cadru, altfel partidul devine „monolitic/centralist”, fapt ce trebuia evidentiat, modelul
de dictator practicat nu doar la noi tradand filiatia bolsevica a sefilor de partide. Internationalizarea „curentelor”
politice prin crearea de „Internationale” si la nivel de Colhoz Bolsevic european de fractiuni, sunt forme bolsevice de subordonare a partidelor nationale, aspecte scapate din vedere de Profesor…
presedintele a fost ales de 6.4 milioane cetateni,deci nu este „presedinte”. asa pot zice si eu ca dumneata esti „filozof”…caci citate din platon, heidegger, nietzsche,etc, poate produce oricine, dar cui prodest?
@Dle Andrei Marga
tot grecii au gasit termenul corect. Se numeste kakistocratie.
Integritatea nu poate coexista cu securismul in societatea romaneasca unde democratie este o utopie. Integritatea poate da slabe semne de viata in afara vietii sociale si politice de varf, Profesorul fiind exemplul reprezentativ, prezenta sa la varf fiind din acest motiv meteorica! Practic notorietatea sa a fost folosita brutal de cei care au dorit fariseic sa convinga Occidentul ca democratia s-ar fi instalat in drepturile ei firesti dupa 1996, de la Moscova fiind trasata o noua linie de izbire datorita schimbarilor majore din Comintern/KGB(FSB)comise de Rasputin sub pulpana lui Eltzin, schimbari in perspectiva desavarsirii colhozizarii europene prin infiltrarea pseudodemocratiilor rezultate
prin Marea Cacealma Comintern a trecerii Lagarului de Concentrare Comunist la democratia capitalistilor Nomenclaturii
bolsevice si cu sefi de state fosti PSEUDODIZIDENTI ai Securitatilor comuniste…
Din tona asta de cuvinte eu retin doua idei:
– programele puse pe masa de guvernanti sunt inaplicabile („vorbe goale”)
– fara integritate nimic nu e.
De asemenea, in afara opiniilor amintite, cu care cititorul poate fi de acord sau nu, nu vad o argumentare pentru sustinerea celor 2 idei. Doar o serie de citari si referinte care mai curand argumenteaza cunostiintele vaste ale autorului decat decat ideile anuntate.
Si in afara de asta? Era nevoie de un articol atat de lung in care sa se enunte doua opinii? Cred ca critica de superficialitate legata de programul guvernului, care, in particular corespunde si opiniei mele, poate fi aplicata si articolului de fata.
O alta gramada de fiare vechi a fost reconditionata, „caloriferul dacic” pentru a relansa ineptia cu alegerea Huidumei Natzi-onale cu o gramada de milioane de voturi falsificate pe tablete de StS in traditia de decenii a Securitatii si stim cum au fost aranjate rezultatele alegerilor din Romania incepand din 1946 fara intrerupere, in toate epocile pana
in epoca actuala a stalinismului tarziu baso-yoha-nist…
Iar veniți cu vorbe goale, prostofililor? Ia contraziceți ceva, un cuvânt! nu puteți nicidecum cu capul vostru. Nu-i de mirare, te dai calorifer dacic, cum să înțelegi integritatea? Pentru Claudiu nu-i de mirare – el vede din idei doar cuvintele. nu ne nuimește – este nivelul lui. Dar, încă o dată, contraziceți băieți ceva! Nu-i așa că nu puteți?
Mă calorifer dacic, ești într-adevăr tare la cap ca un calorifer din epoca ce-ți place. Un filosof nu are nevoie de aplauzele cuiva, nici ale tale. El este prin operă. Acum să ceri altora să-ți recunoască președintelșe fără ghilimele, ține tot de nivelul capului tău. Asta cu alegerea las-o moale. Ceaușescu a fost ales cu mai mult. Îți pot da și alte exemple. la așa alegeri, așa președinți (cu ghilimele, mă băiete!)
Felicitari, dle Marga. Din fericire/partea plina a paharului, mai avem cativa intelectuali autentici de calibrul dv. Din pacate paharul e in mare masura gol…
Le-a reusit planul marsav.
„Claudiu”, „tona de cuvinte” a Profului contine un vagon de idei, demasca o realitate cumplita care necesita „zeci de tone de cuvinte” si tot nu se pot evidentia toate aspectele grave si intolerabile! E vorba de o argumentatie solida si de aceea asa de vasta. Poate suferi aceasta argumentatie adaugiri si chiar critici, dar numai legat de absenta unor solutii sau ceea ce ma framanta pe mine ca nu merge pana la capat! A mai avut cineva curajul sa prezinte o analiza la obiect si atat de aplicata a realitatilor romanesti? Nu, si inca inarmat cu instrumentele filosofului care prin insasi
formatia spirituala e preocupat de universal, dar si de actualitate! O spune cineva care a adus obiectii,chiar critici
cum s-a intamplat si la articolul precedent…Dar numai cu bune intentii…
Bravo domnule profesor! Sunteți singurul intelectual care maiaveți curaj în România.
Andrei Marga
Cred ca ati fi liderul natural si incontestabil al partidului ce ar lupta pentru:
-lustratie generala
-confiscarea averilor nejustificate
-impozitarea salariilor si pensiilor „speciale” in raport cu salariul si pensia medie de functionar.
Este lupta de care are nevoie poporul roman. Data fiind varsta dvs., ar fi frumoasa ultima lupta.De ce ezitati? In acest caz kairos si eudaemonia se suprapun…