Zeci de aeronave şi peste 70 de piloţi experimentaţi vor participa, sâmbătă, la mitingul aviatic în care vor fi prezentate acrobaţii şi demonstraţii aeriene, dedicat aviatorilor români Aurel Vlaicu şi Henri Coandă.
Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Otopeni Air Show 2010 va reuni peste 60 de aeronave civile, sportive şi militare, iar participanţii vor reprezenta organizaţii ale aviaţiei româneşti: Forţele Aeriene Române, Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi, Special Air Services, Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, Tarom, Romavia, Direct Aero Services, potrivit Mediafax.
În cadrul mitingului va evolua şi un invitat special din Lituania, Jurgis Kairys, dublu campion mondial, unul dintre cei mai valoroşi acrobaţi ai zborului din lume la clasa nelimitat.
Participanţii vor putea urmări în evoluţii aeronave precum: Extra 300 L, IAR 99 Şoim, IAR 330 Puma SOCAT, planoare IS 28B2 şi IAR 35, MIG 21 Lancer, Yak 52, Sukhoi 31 sau JuKa, Boeing 737, C27-Spartan.
Mitingul aviatic va începe de la ora 10.00, iar intrarea va fi liberă.