Filaret al II-lea a fost mitropolit al Țării Românești doar un an (septembrie 1792-septembrie 1793), dar numele său a intrat în memoria locurilor din București.
Aceasta datorită cișmelei pe care a construit-o pe șesul de sub dealul cu vii din partea sudică a orașului, pe un teren cumpărat cu fonduri proprii și dăruit Mitropoliei. „Cișmeaua lui Filaret”, ajunsă în ruină pe la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost dărâmată în 1863. În timp, cișmeaua a devenit loc de referință pentru bucureșteni, iar numele ctitorului a fost extins și asupra împrejurimilor, care au fost denumite Câmpul Filaret și Dealul Filaret. Numele său s-a întipărit în memoria orașului grație binefacerii de a fi asigurat apă bună de băut locuitorilor din zonă, dar la fel de importantă, deși mai puțin cunoscută, este moștenirea culturală a lui Filaret. Facem o scurtă rememorare a contribuției lui Filaret la traducerea și tipărirea unor importante cărți de slujbă și de literatură patristică. Totodată, semnalăm existența unor exemplare din cărțile publicate cu cheltuiala și îngrijirea sa în fondul Bibliotecii Muzeului Municipiului București: Octoih (București, 1774), Mineiul lunii iunie (Râmnic, 1780), Evanghelie (Râmnic, 1784) și Liturghier (Râmnic, 1787).
Potrivit majorității biografilor săi, Filaret s-ar fi născut în anul 1742. Nu se știe numele său de mirean, înainte de a fi intrat în monahism și nici locul de naștere. După unii autori, ar fi grec de origine, după alții, român sau macedo-român. Primele menționări îl arată făcând parte din obștea mănăstirii Căldăruşani (jud. Ilfov), un lăcaş cu intensă viaţă spirituală și cărturărească. Aici s-a remarcat prin buna cunoaștere a limbii grecești și prin dragostea de învățătură, fiind remarcat de mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787), care l-a luat sub protecția sa.
Filaret a urcat treptat în ierahia bisericească. Apare menționat ca arhimandrit al Mitropoliei în anii 1774-1776, apoi ca mitropolit titular (onorific) de Mira Lichiei în anii 1776-1780. După moartea episcopului Chesarie ((1773-1780), Filaret a fost ales episcop al Râmnicului. În cei 12 ani (1780-1792) de păstorie, a avut o bogată activitate, acordând o mare atenție tiparului. A fost cel mai mare editor de carte dintre episcopii Râmnicului, în timpul său imprimându-se la Tipografia Episcopiei 33 cărți, dintre care 27 pe propria cheltuială.
În timpul domniei lui Mihai Suțu (1791-1792), după moartea mitropolitului Cozma ((1787-1792), Filaret a fost înscăunat la 24 septembrie 1792, fiind cel de-al doilea arhiereu al Ungrovlahiei cu acest nume. În timpul păstoriei sale, Sf. Cuvios Dimitrie Basarabov a fost proclamat ocrotitor al orașului București. Motivând starea de sănătate șubredă, mitropolitul Filaret al II-lea s-a retras din scaun în septembrie 1793. Se pare că decizia de „paretesis” (demisie) a fost influențată și de relația tensionată cu noul domnitor, Alexandru Moruzi (1793-1796). După întronarea succesorului său, Dosithei Filitti (1793-1810), Filaret s-a întors la mănăstirea Căldăruşani. Aici a trecut la cele veșnice în 1794, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii.
Înainte de ajunge episcop al Râmnicului, Filaret s-a implicat în apariția unor cărți publicate la București, la Tipografia Mitropoliei. A fost îngrijitor de ediție al Octoihului din 1774 și al Ceaslovului din 1777. În 1775 a publicat cu fonduri proprii traducerea Omiliilor sfântului Macarie Egipteanul, făcută de iermonahul Macarie de la mănăstirea Dragomirna (jud. Suceava). Lui Filaret i-a încredințat mitropolitul Grigorie alcătuirea Slujbei Cuviosului Dimitrie de la Basarabov, tipărită în 1779.
Filaret a tradus și cărți bisericești din limba greacă, pe care le-a publicat la Tipografia Episcopiei Râmnicului. Dintre acestea amintim cele două scrieri din literatura patristică, Cuvintele sfântului Dorothei şi Cuvintele sfântului Teodor Studitul tipărite în 1784 și Slujba Sf. Stelian, tămăduitorul copiilor, publicată în trei ediţii (greco-română, română şi greacă) în anii 1786-1787. Cea mai importantă contribuție a lui Filaret în domeniul literaturii bisericești o reprezintă participarea la traducerea și publicarea pentru prima dată integral în limba română a Mineielor, alături de mitropolitul Grigorie al II-lea și de episcopul Chesarie. Mineiele au fost tipărite la Tipografia Episcopiei Râmnicului între anii 1776 și 1780, începându-se imprimarea cu volumul lunii octombrie. Volumele pe octombrie-martie au apărut sub îngrijirea și cu prefețele episcopului Chesarie. După moartea acestuia, în ianuarie 1780, publicarea Mineielor a fost continuată de Filaret, devenit episcop al Râmnicului. El a editat până la sfârșitul anului 1780 volumele pe aprilie-septembrie. Prefețele pe care Filaret le-a scris în calitate de îngrijitor de ediție, traducător sau editor demonstrează erudiția și înalta sa pregătire teologică.
Dr. Daniela Lupu/Muzeul Muncipiului Bucuresti
Mihail „Draco” Suțu (n. 1730 – d. 1803, Constantinopol, Imperiul Otoman), a fost domn în Țara Românească de trei ori: 5/17 iulie 1783 (sosirea firmanului de numire la București) – 26 martie/6 aprilie 1786, martie 1791 – 30 decembrie 1792/10 ianuarie 1793, 7/9 octombrie 1801 – 10/22 mai 1802 și în Moldova: 30 decembrie 1792/10 ianuarie 1793 – 25 aprilie/6 mai 1795. A făcut parte din Masonerie, cu rangul de „venerabil”.
Această familie ilustră a dat țărilor române trei domnitori: Mihai Vodă cel Bătrân, Alexandru Vodă Suțu și Mihail II Vodă Suțu, dar și numeroși alți oameni de valoare, personalități importante ale istoriei României, precum economistul Nicolae Suțu, psihiatrul Alexandru Suțu sau numismatul Mihai C Suțu. De asemenea, familia a îmbogățit patrimoniul arhitectural al Capitalei cu Palatul Suțu, unde în prezent funcționează Muzeul Municipiului București.
Situat în zona centrală a municipiului Craiova, ansamblul bisericii “Toți Sfinții” este un complex arhitectural aparte, constituit din biserica propriu-zisă cu hramul Toți Sfinții și turnul clopotniță, unul dintre cele mai vechi din oraș. Prin vechimea, istoria și amplasamentul lui, ansamblul bisericii “Toți Sfinții” ocupă un loc important în viața spirituală și religioasă a Craiovei, fiind de asemenea un veritabil monument istoric și o emblemă a arhitecturii de altădată. Singurele referiri certe la datarea bisericii se găsesc în textul pisaniei, din care se poate deduce că biserica a fost sfințită în a doua jumătate a anului 1792, în timpul domnitorului Mihai Suțu (martie 1791 – decembrie 1792).
ROMANIA (taramul carpato-dunareano-pontic nord-dunarean), tara ROMANILOR (cetateni daco-romani din Imperiul Roman de Rasarit) este mentionata de catre Auxentiu de Durostorum la anul 381 AD.
Țara Românească (taramul carpato-dunareano-pontic nord-dunarean) este mentionata ca Țara SUVERANA a Românilor de la anul 1310 si pana la anul 1859, cand s-a unit cu Moldova in tara numita ROMANIA (acelasi nume precum la 381 AD).
Iar in capitala sa, orasul Bucuresti (atestat printr-un document al domnitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureștiul unde este numit „Cetatea noastră”. si de catre Vlad Țepeș prin hrisovul din 1459), se afla dealul Filaretului, unde intre 1792-1793 Filaret al II-lea a fost mitropolit al Țării Românești.
DEH … ASTA ESTE istoria NOASTRA BAT’O VINA !
Măăă… Și tu chiar crezi că pe atunci exista ”țara rumanească” ?? Sau chiar crezi că filetatu ăsta ar fi fost ortodox in epocă fanariotă ?? Cred că nu ești sănătos bre.