Mituleţu-Buică a demisionat

Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, după ce inițial a refuzat să demisioneze.

ANI cere anchetarea preşedintelui AEP. Reacții

„Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 11 ianuarie 2023, domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condiţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar”, precizează un comunicat transmis miercuri.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul General în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică, pe motiv că şi-ar fi angajat nelegal cumnata în funcţia de consilier la cabinetul vicepreşedintelui AEP.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Constantin – Florin Mituleţu Buică a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis, aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier”, a anunţat, luni, ANI, într-un comunicat de presă.

În noiembrie 2021, Constantin Mituleţu Buică a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs a trei infracţiuni de abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a făcut presiuni ca doi directori din AEP să părăsească instituţia şi ar fi blocat mai multe posturi din cadrul AEP şi nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Muica, a demisionat Buica!
    Sa vedem ce escroc va fi pus in locul lui…….[Rumburak]

  2. Si-a luat copacul plantat si s-a carat in locul unui dosar penal, cumva? E practica politica globala, nu din capul meu! Sunt destule exemple online!

  3. la cum isi poarta toalele trendy, e mai mult mason decat sereist,dar poate fi ‘și ,și ‘
    doar o alta jigodie

  4. In sfarsit, Klaus o sa aiba si AEP-ul lui. Prea nu era controlata agentia si nu puteau fi trase sforile cum doreste groful.

  5. Nemernicul asta nu cumva a fost seful Autoritatii Electorale care nu a vazut furtul de voturi de catre Clotilda primarita-hosta de la sect.1? Merita la puscarie pentru ani grei, jegul!

  6. Daca ar demisiona toti ca sta, ar fi mai multa onoare si seriozitate in viata publica din Romania! Altii nu se lasa, sunt dati afara, actioneaza in justitie( corupta) si sunt reincadrati dupa ani buni, cu plata salariilor, etc! Bravo Buica..

  7. Toarasi sa instalam in locul lui un Lentcolonel care stie ce are de facut, sa iasa intotdeauna al nostru, nu ce…se voteaza inutil

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.