„Guvernul meu”, mai degrabă la spital decât la bal

„Guvernarea” PNL mai pică un test în Parlament pentru majoritate, înainte de a se prezenta la votul pentru învestire.

Pentru a susține noul Guvern PNL, USR a cerut introducerea pe ordinea de zi și votarea până marți în Parlament a inițiativei „Fără penali”, a legii de abrogare a recursului compensatoriu și a celei privind alegeri locale în două tururi. Biroul permanent al Camerei Deputaților a respins însă luni, cu ajutorul PSD și Pro România, introducerea pe ordinea de zi a plenului de luni a proiectelor.

Ce a cerut Barna PNL-ului

„Astăzi (luni – nr.), în scurt timp, va avea loc comitetul liderilor, iar reprezentantul nostru va cere trecerea pe ordinea de zi a acestor proiecte de lege şi sperăm ca toţi parlamentarii care au susţinut moţiunea de cenzură să vină alături în susţinerea acestor iniţiative. Sunt proiecte pe care PSD le-a blocat în trecut. USR nu a solicitat beneficii sau funcţii, a solicitat nişte modificări de legislaţie prin care ar fi foarte clar pentru români că lucrurile intră într-o logică normală de însănătoşire a societăţii. Din acest punct de vedere, vom vedea ce se va întâmpla astăzi şi mâine în Parlament. Contăm foarte mult pe existenţa acestei majorităţi. Premierul desemnat, preşedintele României consideră că există o majoritate care poate să susţină această guvernare. Foarte bine, pe asta ne bazăm şi noi. În măsura în care vom putea adopta aceste proiecte vom putea să mergem mai departe fără niciun fel de problemă”, a spus Barna, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, dacă nu există majoritate pentru adoptarea acestor proiecte, înseamnă că în continuare există „o criză politică majoră”, iar miza acestor două zile în Parlament este tocmai încercarea şi testarea acestei majorităţi.

„În momentul în care nu avem majoritate, nu ajungem în situaţia de vot (a Guvernului Orban – n.r.). Avem două zile în care putem testa dacă avem majoritate. Mâine după-amiază am o nouă întâlnire cu Ludovic Orban în care vom analiza ce s-a realizat din ce am discutat la întâlnirea anterioară. Vrem să se confirme că există această majoritate funcţională”, a menţionat Barna.

În opinia sa, în cazul în care s-ar organiza alegeri anticipate, ar exista „un orizont” de a ieşi din criza politică.

„Preşedintele Iohannis a spus foarte clar că vorbeşte de un Guvern de tranziţie care să meargă spre anticipate. Ieşirea din această criză nu depinde de USR. Preşedintele Iohannis este cel care a decis strategia, avem un premier desemnat care va încerca să îşi constituie o majoritate. Aici suntem. Există o serie de speculaţii. Ceea ce solicită USR este ceva de super bun simţ. Dacă nu există majoritate, nu o să fie din cauza USR. Dacă nu există majoritate, nu o sa ajungem nicăieri”, a afirmat Dan Barna.

La afirmația conform căreia USR ajută la menținerea Vioricăi Dăncilă în funcție, Dan Barna a spus: „Aceasta este o minciună și un șantaj de a intra la guvernare. Președintele Iohannis a stabilit deja că avem un premier desemnat, premierul desemnat, însă, trebuie să constituie majoritate. Dacă nu există majoritate, nu se ajunge nicăieri.”

Eșec consemnat chiar luni!

Biroul permanent al Camerei Deputaților a respins introducerea pe ordinea de zi a plenului de luni a proiectelor dorite de USR.

Liderul deputaților PNL Raluca Turcan a solicitat, luni, în ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților includerea pe ordinea de zi a proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, inițiativa USR „Fără penali”, precum și inițiativa legislativă privind transpunerea în lege a rezultatului referendumului național convocat pe 26 mai 2019.

Pentru includerea proiectului „Fără Penali” pe ordinea de zi a plenului Camerei au votat PMP, USR, PNL și minoritățile, în timp ce Pro România și PSD s-au abținut.

În ceea ce privește inițiativa alegerii primarilor în două tururi, PNL, USR și USR au votat pentru includerea pe ordinea de zi, iar Pro România și PSD s-au abținut. Minoritățile nu au votat propunerea PNL.

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat că PSD va rămâne într-o zonă neutră și va fi precum Elveția, întrebat, luni, la Parlament, cum vor proceda social-democrații cu privire la aceste proiecte.

„În primul rând nu e atributul Biroului permanent al Camerei Deputaților, e atributul Comitetului liderilor. În schimb, am văzut și eu ce proiecte de legi au devenit deodată foarte interesante în acest nou context de formare a guvernului și am ținut să specific colegilor din cele 5 partide care au creat această nouă coaliție și majoritate în Parlamentul României, că PSD rămâne în continuare consecvent și noi suntem într-o zonă neutră, precum Eleveția în acest moment. Nu vrem să ne implicăm în negocierile dânșilor, aprobând anumite proiecte, unor sau altora. Așa că noi rămânem în continuare, ne abțim și dânșii să își continue negocierile pentru formarea noului Guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, la Parlament.

 Dan Barna acuză un boicot PSD, UDMR şi Pro România, în timp ce liderul Pro România Victor Ponta îi transmite că a fost ”o mică lecţie” pentru USR.

”Adevărata majoritate din Parlament la lucru: “Fără penali, alegeri locale în două tururi şi abrogarea recursului compensatoriu, boicotate de PSD, UDMR şi Pro România” E majoritatea anti-reforme, e majoritatea care priveşte doar spre propriile interese, majoritatea toxică. Împotriva lor luptăm. Şi nu ne oprim până nu câştigăm”, a scris Barna pe Facebook.

Barna a mai declarat luni, la Ploieşti, că deocamdată în Parlament nu există o majoritate funcţională şi „PNL nu a generat o majoritate care să susţină reformele”, având în vedere că proiecte de lege solicitate de partidul său nu au ajuns nici pe ordinea de zi a legislativului.

„Vin de la Parlament unde, de dimineaţă, din păcate, am avut o dovadă tristă că nu avem o majoritate funcţională, cel puţin deocamdată. Propunerile USR, susţinute de altfel, cel puţin în discuţia pe care am avut-o cu premierul desemnat, cu domnul Orban, nici nu au ajuns pe ordinea de zi, astăzi. De la întâlnirea comitetului liderilor UDMR a lipsit, PSD a votat împotrivă, Pro România s-a abţinut, astfel încât acele cerinţe decente, minimale, de a avea pe ordinea de zi pentru a ajunge la vot, repet, pe ordinea de zi, ‘Fără penali în funcţii publice’, o iniţiativă pe care un milion de români au semnat-o personal, cu pixul în mână, şi ‘primari în două tururi’, o condiţie care, de asemenea, ar trebui să readucă democraţia şi reprezentativitatea, nu au trecut de votul liderilor pentru a ajunge pe ordinea de zi, (…) ceea ce confirmă şi nu putem decât să confirmăm că în acest moment nu avem, PNL nu a generat o majoritate care să susţină reformele”, a spus liderul USR.

La rândul său, Victor Ponta a transmis că nu există nicio alianţă PSD – Pro România – UDMR – Minorităţi,  ”este doar o lecţie pentru USR.

”Sa explicam / nu exista nicio Alianta PSD – PRO – UDMR – Minoritati ( toti cei care s-au abtinut azi la vot) / este doar o lectie pentru USR care, din aroganta sau din ignoranta , nu inteleg sa isi respecte electoratul si regulile democratice! ProRomania sustine si va vota pentru :

1. abrogarea recursului compensatoriu in cazul infractiunilor de violenta

2. pentru revenirea la sistemul de alegerea a primarilor din doua tururi ( aplicabila insa, cel mai probabil, din 2024 )

3. legea care interzice ocuparea functiilor publice de catre cei condamnati penal de un judecator ( nu “penalii” – ca acum “penal” este Dan Barna , iar eu care sunt achitat de judecatori astept de cativa ani scuzele celor care ma faceau “penal”)!

Vom vota aceste proiecte pentru ca asa consideram ca asteapta electoratul nostru – nu insa ca asa ne cer sau ne ameninta Barna si USR ! Azi Dan Barna si USR au venit cu aceste proiecte ca un santaj la adresa PNL in razboiul lor absurd de ocupare ( prin manipulare) a electoratului de dreapta – oricum proiectele erau blocate la Comisii si nu pot fi votate pana nu au raport – totul a fost doar UN JOC DE IMAGINE / si PRO Romania , si UDMR si Grupul Minoritatilor le-au dat o mica lectie : “nu aveti majoritate, nu folositi voturile noastre ca sa va bateti cu PNL, nu santajati PNL prin jocuri la Camera Deputatilor, luptati-va cat vreti cu PNL dar nu va bazati pe noi pentru asta ” ! Am facut un pas bun pentru Romania dand jos Guvernul Dancila – Arsene – Baroni PSD ( controlat de analfabeti si interlopi) / acum insa ProRomania NU va participa la jocurile de santaj intre PNL si USR arbitrate de Basescu Petrov – si nici NU vom vota niciodata ceva de frica sau sub presiune ( am rezistat la presiunea si amenintarile lui Dragnea si Dancila , PNL si USR incearca acum sa se comporte la fel dar sunt doar caraghiosi)!”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.

Dar Orban ce zice?

Premierul desemnat, Ludovic Orban, spune că nu poate să i se ceară PNL ceea nu depinde de el şi nu a mai întâlnit această situaţie în care să i se pună nişte condiţii care nu depind de liberali.

Orban a afirmat, luni, că formarea majorității parlamentare este necesară pentru învestirea guvernului, iar formarea acesteia pentru adoptarea unor proiecte legislative, nu ține de PNL, deoarece fiecare partid decide ce poziție are.

„Această înțelegere a fost între PNL și USR, pe care evident, am transmis-o și altor parteneri. Pe de altă parte, în mod evident, fiecare formațiune politică alege cum se stabilește față de un subiect sau altul. În ceea ce privește, în schimb, poziționarea față de învestirea guvernului, această decizie este o decizie capitală pentru România, de care depinde bunul mers al treburilor publice, în România, pe termen mediu și lung, și am convingerea că vor trece peste ici diferențe de poziție și că vor înțelege necesitatea absolută de învestire a guvernului.”, a afirmat Orban, luni, la Parlament.

Chestionat despre cum va fi formată majoritatea pentru învestirea guvernului, în contextul condiționării acesteia de către USR, care a solicitat formarea majorității pentru trecerea anumitor proiecte legislative, Ludovic Orban a răspuns: „Majoritatea este necesară la învestirea guvernului”.

Acesta a mai afirmat că PNL susține proiectele legislative, dar nu depinde de liberali ce vor vota celelalte partide.

„Nu poate să i se ceară PNL ce nu poate da PNL. Noi putem să susținem, noi PNL, cu parlamentarii noștri, proiecte legislative pe care le susținem, dar nu poți să spui că nu învestești guvernul PNL din cauza faptului că PSD sau altă formațiune politică nu votează un proiect de lege. Eu așa ceva n-am întâlnit, că spun sincer, să ni se pună niște condiții care nu depind de noi, și să se pretexteze, într-o decizie ulterioară, că neîndeplinirea acestei condiții poate să ducă la… Eu în calitate de președinte al PNL și de premier desemnat, am arătat și arăt toate deschiderea spre dialog, prezint starea de fapt, toate argumentele pentru învestirea guvernului. Dar în mod evident deciziile le iau formațiunile politice în organismele lor statutare. Am încredere că putem reuși din prima învestirea guvernului dar în mod evident putem fi pregătiți pentru orice altă situație. Iar a două situație va presupune o abordare total diferită pentru că vom ajunge la a două învestire de guvern”, a conchis liderul PNL.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Le face pe plac? Ei,atunci,?? puneti-l sa se dezbrace si sa stea capra,filmati-l si dati pe micile ecrane! Bai’borfas tamp’,dar traitorul din tara si Romania,unde sunt? In chilotii tai de la brau in jos? Ce scarba de biped!

  2. La zona ghetourilor daca nu la balaceanca?. In niciun caz la guvernare,sa va fie clar!

  3. UDMR nu vrea alegeri in doua tururi deoarece ar pierde circa 1/3 din alesii locali – implicit influenta politica, bani, putere, etc. Nici PSD nu vrea alegeri in doua tururi, deci una din cerintele USR nu este realizabila…. deci…. cine voteaza guvernul meu ?

  4. „Primari in doua tururi” nu vor UDMR si PSD,deci nu va trece!
    Faceti aliante locale inainte,tantalailor…
    Dar ce mai conteaza ce vrea USR,oricum Barna e out, conf principului USR, „fara penali”

  5. Acest individ Barna e un șmecher prost ,lipsit de bun simț și de morală.
    PNL A FOST LASAT IN OFSIDE!
    BARNA CU BOCANCII PE GÂTUL PNL IN SPERANȚA CĂ USR VA FI VIOARA ÎNTÂI.
    MARE TICĂLOS!

  6. ” N-șpe mii de specialiști … ‘, criza aparține celor ‘sas_e’, motiv pentru care ‘prostimea’ ar trebui ‘să-i trateze’ cu un mare ‘sictir’ la alegeri !

  7. doar USR are pretentii? PRO Romania accepta? ALDE accepta? UDMR accepta? nu cumva a fost doar un exercitiu de imagine sa arate ca opozita poate darama un guvern, chiar si fara motiv? ca Romania trebuie condusa de o adunatura de conjunctura? ca nu trebuie partide mari ca in UK sau SUA ci cat mai multe si cat mai mici a caror intelegere sa fie greu de realizat?
    v-a placut expermentul atunci savurati si consecintele…

  8. Deci toate dezvaluirile despre matrapazlâcurile domnului Barna nu au nici un efect juritic? DNA sau ANI nu s-a autosesizat încă? Ce înseamnă să fii baiat de casă.

  9. E limpede , se „aleg apele”: PSD,PRO ROMANIA,UDMR au votat impotriva proiectelor „Fara penali…”,”Alegerea primarilor…”, „Abrogarea recursului compensatoriu…” -adica exact impotriva a ceea ce ii intereseaza pe cei ca mine,anonimii,dispretuitii , „saracani”,”dar multi”;se noteaza…(apropo,cu ALDE ce s-a intamplat? mai exista?sau sunt reprezentati,in exemplar unic,doar in Seanat?)

  10. Ce-mi place… Ce-mi place… Am schimbat parnosul in euro de cand a inceput scandalul..Ma uit la toti fomistii care se plangeau de guvernare ca asa e la moda si care au si votat in consecinta, cum le va sughita portofelul cand dupa ce platesc ratele mai au de-o chiftea. Mi-e mila de ei, dar nu prea. S-a uitat prea repede epoca basescu, ne-o meritam pe deplin. A, sa stiti ca nu dau bani imprumut. Gata cu ajutoarele.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.