Numele liderului AUR, George Simion, apare în discuțiile purtate de Călin Georgescu cu omul de afaceri Ionel Rusen, aflate în documentele procurorilor DIICOT. Georgescu vorbește despre o „misiune” de a deconspira „sistemul”, inclusiv pe Simion, și despre contacte politice în Italia. După apariția stenogramelor, AUR susține că dosarul este unul politic și anunță că nu se dezice de fostul candidat la prezidențiale.
Stenogramele apar în documentele procurorilor DIICOT din dosarul în care sunt cercetați Călin Georgescu și Ionel Rusen.
Georgescu: „Misiunea mea a fost să-i deconspir tot”
Într-unul dintre dialoguri, Călin Georgescu îi vorbește lui Ionel Rusen despre o „misiune” prin care ar fi urmărit să deconspire persoanele pe care le considera parte a „sistemului”. Fostul candidat la alegerile prezidențiale îl menționează direct și pe George Simion.
„Discuția se îndreaptă ulterior către aspecte de natură politică, GEORGESCU CĂLIN afirmând că are o „misiune” care presupune „deconspirarea” tuturor celor pe care îi consider implicați, făcând referire inclusiv la SIMION GEORGE și afirmând că beneficiază de susținerea „poporului”. În același context, GEORGESCU CĂLIN îl îndeamnă pe RUSEN IONEL să ia în considerare mutarea în Italia și revenirea ulterior, atunci când GEORGESCU CĂLIN va fi președinte („Te întorci, când voi fi eu președinte”).
CĂLIN GEORGESCU: Deci acuma pot să-ți spun, că nu puteam să-ți zic. Misiunea mea a fost să-i deconspir tot. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion (n.n. Simion George) la final.
RUSEN IONEL: Da?
CĂLIN GEORGESCU: (n.n. neinteligibil). Acuma când se intră(n.n. neinteligibil). Toți s-au devoalat.
CĂLIN GEORGESCU: Toți sunt gata! Eu am preluat tot. Eu am poporul în spate și toți s-au devoalat. Toți! Toate partidele politice.
RUSEN IONEL: Tu zici că mai avem vreo șansă, Călin, să (n.n. neinteligibil)?
CĂLIN GEORGESCU: Bineînțeles! Tocmai șansa este…”
Simion, menționat și în discuțiile despre contractele din Italia
Numele liderului AUR apare într-o altă parte a conversațiilor dintre Rusen și Georgescu. Potrivit stenogramelor, Rusen îi spune lui Georgescu că a discutat cu Matteo Salvini. Politicianul italian nu ar fi acceptat să transmită un mesaj explicit de susținere pentru Georgescu, dar ar fi fost dispus să vorbească despre situația democrației din România.
„RUSEN IONEL: Am vorbit cu Matteo (n.n. Matteo Salvini). N-o să iasă cu mesaj să te susțină. A zis că nu poate să facă lucrul ăsta. Ceea ce poate să facă, o să iasă să zică că democrația în România s-a dus, s-a… făcut…
CĂLIN GEORGESCU: Da…
RUSEN IONEL: Nu poate să nomineze numele tău. N-am vrut nici să îl întreb de ce, cum și în ce fel.
CĂLIN GEORGESCU: Am înțeles.
RUSEN IONEL: Dar lucrul ăsta o să îl facă.
CĂLIN GEORGESCU: Când îl face?
RUSEN IONEL: Acuma. Azi după-amiază ar trebui să confirme…
RUSEN IONEL: Cum… Eu o să încerc lucrul ăsta… să fac. Dar cum…
CĂLIN GEORGESCU: Dar nu tre’ să știe nimeni!
RUSEN IONEL: Nu. Eu nu vorbesc cu nimeni.
CĂLIN GEORGESCU: Fii atent! (n.n. neinteligibil) ar urma să se… să tremure cu Vanacci (n.n. Roberto Vanacci), în cazul cu băiatul ăsta care e român.
RUSEN IONEL: Da, da. Cu Stăneșel.
CĂLIN GEORGESCU: Ai vorbit cu el la telefon?
RUSEN IONEL: Da, da. La… E foarte OK românul ăla, să știi! Și nu e legat… plus că ăla e împotriva lui George (n.n. George Simion). Ta-su la fel, împotriva lui George, care… Da…”
AUR: „Nu ne dezicem de Călin Georgescu”
După apariția informațiilor din dosar, AUR a transmis pentru Digi24 că vede ancheta drept un „proces politic”. Partidul afirmă că va continua să îl susțină pe Călin Georgescu, în ciuda fragmentului în care acesta îl menționează pe liderul formațiunii politice.
„Aceasta e dovada precisă că avem de-a face cu un proces politic. Care sunt probele de la dosar pentru care a fost arestat domnul Georgescu, refuzul nostru de a vota noul guvern și această interceptare veche de peste un an care ar dovedi o intenție de fugă? Nu cădem în capcana sistemului și nu ne dezicem de Călin Georgescu, am fost alături de el în toate încercările pe care le-a avut în ultimul an. Și domnul Simion a fost, este și va rămâne alături de domnia sa, considerăm acest nou dosar ca parte a loviturii de stat”, a transmis AUR, marți, pentru Digi24.
Partidul nu s-a delimitat însă de fostul candidat. Dimpotrivă, susține că George Simion „a fost, este și va rămâne” alături de acesta.
Călin Georgescu și Ionel Rusen urmează să afle marți dacă vor fi arestați preventiv în dosarul instrumentat de DIICOT.
Daca erau probe concrete era acum cu retinere 30 de zile! Dar pe interceptiile sufletului care pot fi prelucrate i s-a dat numai arest la domiciliu… Judecatorul in cauza nu avrut sa pice la mijloc in razboiul intre factiunile din serviciile secrete si a recurs la solutia de fata. Focile aplaudace ale lui Kovesi si puilor ei juiseaza in scris si verbal dar de ras o sa radem noi la urma!!
Ce legatura are cu obiectul dosarului? Nici macar una, si totusi discutia este in stenogramele din dosar. Bravo justitiei!
Ii dati prea multa atentie gainarului care fura gaini din cotetz sau borfasului care fura boarfe puse la uscat pe sarma. Si va plangeti toata ziua ca Romania, adica voi, merge rau, infinit de rau, din cauza lui Bolojan, cel care a avut neobrazarea sa va puna sa va platiti consumatia luata „pe caiet” !
Probabil de asta l-au lasat sa plece acasa…Din inchisoare nu putea sa-l desconspire? Oricum aceasta plecare e ca o copita a calului alb peste obrazul judecatorului sau poate chiar al justitiei (daca are…)
Simion e al MApN. Cine făcea afaceri cu armament românesc și rusesc? MApN și SIE. Dar de când cu NATO s-a cam isprăvit, cri cri cri toamnă gri…Iote că a venit!
Sa inteleg ca Simion (dusmanul de moarte al actualei puteri) „fãcea afaceri cu armament romanesc si rusesc” iar actualul „sistem” securistico-judiciar care te saltã de pe strada pentru nimic l-ar fi lasat sa zburde liber cu astfel de afaceri? Cât de spãlati pe creier au ajuns postacii globalisti?… De necrezut!
Propun sa facem o donatie pentru creme anti-hemoroizi ca sa nu foloseasca vaselina standard in parnaie.