Moartea unui președinte. Astea-s lucrurile. Așa merge politica înaltă, internațională și internaționalistă și aia galactică și aia siderală, să știi. Mâșkin? Despre el e vorba. Mâșkin, în povestirea asta este un marțian căzut din Lună. Da, direct din Lună. Mâșkin mi-a spus povestea președintelui, el și numai el. Își făcea selfie cu un soi de plăcere nebună. Mâșkin, cine altul?! Credeai că președintele? L-am văzut pe Facebook. Apoi l-am întâlnit pe Twitter. Era și pe Instagram. Selfie de dimineață și până seara. Ca și voi. Și voi vă faceți selfie, oriunde, oricând, ieri, azi, mâine. Da, sunteți chiar acum în București, pe Calea Victoriei, sau la Milano, sau în Maroc, sau în Bali, sau la Suceava, sau pe plajă la Sulina sau, mai știe eu pe unde sunteți, poate în Maroc, poate în Costa Rica sau poate în Japonia!? Trebuie să fiți voi pe undeva, asta e sigur. Pe un vârf de munte, acoperit de zăpezi sau de ceață. Pe malul mării, o mare din care ies animale fabuloase și nebune și stranii. Pe o terasă, la cafenea, ah cafeaua de Guatemala, de Etiopia, de Madagascar! Trebuie să fie soare, soarele de sfârșit de mileniu. Îl căutați pe Bibescu, absolut sigur. Știu eu, toată suflarea planetei îl caută pe Bibescu, e o chestie așa, legată de nemurire. Ah, Bibescu! Stați, nu eu sunt Bibescu, nu vă luați după aparențe, bine, bine, putem fi prieteni pe Facebook dar eu nu sunt Bibescu. Absolut deloc. Dar lasă. Stați pe o terasă la cafea, o cafea de zile mari, ce să mai vorbim. Vă gândiți la tot felul de lucruri, da, da, așa cum mă gândesc și eu la tot felul de lucruri și mă întreb mereu în ce fel mă gândesc eu la tot felul de lucruri. Unele sunt banale, altele sunt caraghioase sau sărite de pe fix, buclucașe, poznașe. Mă gândesc la președintele despre care mi-a vorbit Mâșkin, naiba să-l ia de nebun! Poate că Bibescu era președintele sau poate chiar Mâșkin. Președintele a fost înainte de toate președintele organizației de tineret din partidul său, nu contează care partid, toate sunt la fel. Pe urmă a ajuns președinte de partid, stai, după ce a fost, mai întâi și mai întâi, secretar general. Sigur că în calitate de secretar general a tras toate sforile și a șparlit toate fondurile partidului în campania electorală. Pe urmă a câștigat alegerile prezidențiale și țara lui s-a căptușit cu el pe post de președinte. La început oamenii îl iubeau dar foarte repede și-au dat seama cu toții c-au luat o țeapă mizerabilă. Aici, în acest punct al acestei povești, Mâșkin belește ochii la mine și face pe nebunul. Eu îi zic, dă-i înainte și dă-i și dă-i. Ei, în cele din urmă, lumea nu l-a mai iubit pe președinte și l-a băgat în mă-sa pe șleau. Dar el tot era președintele lor că așa scria în constituție. Așa că președintele a vorbit cu vecinii lui de țară din sud și din nord, să atace țara lui, așa, la mișto, ca el să apară ca un erou eliberator. Dar vecinii, niște tâmpiți, și-au bușit avioanele zdravăn în zbor, și-au băgat tancurile într-o mocirlă și-a ieșit un război de cotropire ca un fel de operetă de trei parale. Președintele și-a chemat atunci serviciile secretoase, le-a chemat la el, la masa lui cea roșie, să pună ele la cale un fel de revoluție dar serviciile alea erau total neserioase și-a ieșit un fel de revoluție ca o operetă de trei parale. Așa că, în cele din urmă, președintele a murit de inimă rea. Poate că Mâșkin sau poate că Bibescu? Unul din ei era președintele? Adevărul e că s-ar putea să fie adevărat căci nici pe unul, nici pe celălalt nu i-am văzut de ceva vreme.
Bietul Mîșkin!
I-a fost greu sa-si aleaga nevasta. Dar si-a facut „guwernerul meu”.
A avut un greu sa-si faca prieteni. Dar si-a facut „parlamentul meu”.
Ii era greu sa socializeze. Si-a dat-o in „partidul meu”.
A halit tot ce i-a vandut „colonelul ramolit”. Si s-a ales doar cu cazane.
Nefericitul a luat de buna propaganda ofticoslui Ilusin, Iar acum a ajuns ofticosul sa-i darame sandramaua.
Multi idioti. Unul venit din ospiciu. Foarte multi prin anturaj.
Si mort de oftica, sarmanul Ilusin, il pune in scaunul cu rotile pe bietul Mîșkin.
In retur spre ospiciu. Sau reexpetiat pe luna.
Mîșkin, asta de „moda noua”, ramane de vazut cine-l acompaniaza si impinge scaunul infantil.
Nu are rost ca sa va mai amintesc ca in activitatea de zi cu zi, pres-e- dintele se comporta precum o cârpă. Ca o culme a ironie consideră că este covor Persan de Buhara si ca originea sa se pierde în genealogia regilor acestei tari si, ca atare doreste ca să fie încoronat rege. Drept pentru care a desființat Constituția, a introdus URA ca materie de predare în scoala, a facut din educație sexuală prioritate nationala, din naveta un mod de viata sănătos si indiferent. Ca ultima ispravă, a ridicat boul la grad de animal de companie, măgarul ca persoana cu drept de veto si hiena la rangul de prietena a națiunii. Asa ca daca mai aveti dubii asupra presului sau caprei, alungati-le si nu va mai lăsați impresionați de ele.
Moartea unui pres. Sărmanul pres, de atatea talpi, maturi, bocanci,cisme, scuturaturi, spalaturi, batatoare se cam sătura de viata. Asa ca decise sa-si puna capat zilelor. Fără a spune nimănui, se strecura pe geamul lăsat deschis peste noapte si pleca în zbor către primul magazin non stop, ca sa-si cumpere o franghie. In magazin, o persoană cu orientări sexuale progresiste puse ochii pe el si începu ca sa-i faca buze dulci. Pentru prima oară, în viata sa de oropsit a asortii, presul simti ca traieste cu adevarat. Si ca sa-si manifeste sentimentul înălțător care-i imbujora culorile prăfuite, se gudura la picioarele sexomarxistului de orientare bideica cu Alzheimer. Vânzătorul observa gestul presului si cu un glas autoritar ii porunci portarului sa puna mana pe carpa, care se pretindea pres si s-o arunce la container. Paznicul se conforma si, prin urmare puse capat marii pasiuni a presului, care fie vorba intre noi devenise instantaneu corect politic si BLM-ist înfocat. Sexomarxistul urmari, de după un colt de pâine, desfășurarea evenimentelor, iar după ce portarul părăsi locul acțiunii, adică containerul, se furisa pe un spațiu îngust, dar molatic, pana la tomberon si-si recupera speranta vietii sale amoroase, după care cu un gest de mare tandrețe si energii subabdominale il transporta în rucsacul personal, fireste pe o trotineta electrica, la domiciliul stabil reprezentat de o garsoniera construită din bidoane de plastic reciclabile de orientare progresista. După 6 luni de amor sălbatic, sexomarxistul ii propuse presului ca sa devina președinte progresist al țării frumos intitulata Rocmania. Pentru aceasta făcu rost de un DINTE de vaca sterilizata si i-l atașa la mansarda, ca să vadă lumea că el este un pres- cu dinte. Abia după ce fu ales, lumea recunoscu ca presul e dinte si-l botezara PRES-E-DINTE.