Potrivit unor surse citate de Jurnal de Chişinău în ediţia online, în cadrul negocierilor pentru crearea coaliţiei de centru-dreapta s-a decis ca Partidului Liberal să-i revină Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS).
În această situaţie, Centrul pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei (CCCEC) va fi desfiinţat în următoarele trei luni, iar procuror general va rămâne Valeriu Zubco. Procurorul nu poate fi schimbat şi din cauza unei decizii recente a Curţii Constituţionale.
Potrivit surselor, textul acordului pentru crearea alianţei este gata şi va fi semnat în curând.
În urmă cu două zile, conducerea PL a declarat că este gata să semneze actul de constituire a alianței PLDM-PD-PL, dacă i se oferă PG sau CCCEC. „De ce ţineţi atât de mult la funcţiile de procuror general şi de director al CCCEC? Ne daţi nouă una din aceste două funcţii şi suntem gata să semnăm actul de constituire a alianţei”, spunea acum două zile vicepreședintele PL, Corina Fusu. Tot atunci, prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase, a declarat că dacă PL are capacitatea de a prelua PG, atunci nu au decât să discute cu PD. „PLDM nu pretinde la aceste două instituţii. De dragul formării alianţei, suntem de acord să nu fie lichidat CCCEC”, declarase Tănase.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.