Monica Niculescu în finala Wimbledon

Monica Niculescu a făcut o surpriză imensă fanilor din România și s-a calificat în finala de dublu la turneul de la Wimbledon.

Perechea Monica Niculescu/Hao-Ching Chan (România/Taiwan), cap de serie numărul 9, s-a calificat în finala de dublu a turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului.

Niculescu şi Chan au învins perechea Makoto Ninomiya/Renata Voracova (Japonia/Cehia), scor 7-6 (7/4), 4-6, 9-7. În finală, Niculescu şi Chan vor întâlni perechea Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (Rusia), cap de serie 2.

Finala va avea loc sâmbătă, în jurul orei 18:00. Dacă vor câștiga trofeul, Niculescu și Chan vor împărți 550.000 de euro, dacă vor rămâne doar finaliste premiul va fi de 300.000 de euro. După calificarea în finală, Monica şi partenera ei şi-au asigurat deja un cec în valoare de 200.000 de lire sterline şi 1.300 de puncte WTA.

Monica Niculescu a ajuns în premieră în finala acestui turneu, la dublu feminin. Partenera ei este o rockeriţă alintată „Angel”. Partida de astăzi a durat aproape trei ore. A fost o încrâncenare ambițioasă a celor două finaliste.

Monica Niculescu şi Hao-Ching Chan au câştigat după trei seturi extrem de disputate.

Monica, aflată în premieră într-o finală de Grand Slam, şi Hao-Ching Chan, cotate la începutul turneului cu şansa a noua, vor da piept cu favoritele numărul 2, rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elina Vesnina și se anunță o partidă extrem de frumoasă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.