Mostra de la Veneţia, un festival de film, la feminin

22 de pelicule în concurs, 16 în afara concursului, 18 în secţiunea Orizzonti, 16 scurtmetraje în concurs. Aecestea sunt numerele celei de a 72-a Mostre de Artă Cinematografică de la Veneţia ce se desfăşoară între 2 şi 12 septembrie, reaprinzând Lido cu flash-urile fotografilor, strălucind cu stelele de pe covorul roşu.

Italia, ţara-gazdă, se află în concurs cu 4 titluri: Sangue del mio sangue de Marco Bellocchio, A bigger splash de Luca Guadagnino, L’Attesa de Piero Messina şi Per amor vostro de Giuseppe Gaudino.

A Bigger Splash, un thriller incitant

Nume internaţionale precum Alexandr Sokurov, Rodrigo Plà, deja învingători ai Leului de Aur, Gitai, Tsai Ming-Liang, învingător al Marelui Premiu al Juriului, Frederick Wiseman, Jerzy Skolimowski, şi doi premiaţi cu Oscar, Tom Hooper şi Charlie Kaufman aduc filme gândite pentru marele public fără însă a renunţa la statutul lor de autori afirmaţi.

Juriul Secţiunii Oficiale îl are ca preşedinte pe regizorul şi scenaristul mexican Alfonso Cuarón, alături de regizorul şi scriitorul Emmanuel Carrère, de regizorul Nuri Bilge Ceylan din Turcia, Pawel Pawlikowski din Polonia, Francesco Munzi din Italia, regizorul Hou Hsiao-hsien din Taiwan, actriţa Diane Kruger, regizoarea şi scenografa Lynne Ramsay din Marea Britanie, actriţa şi regizoarea Elizabeth Banks din Statele Unite.

11 Minute în regia lui Jerzy Skolimovski

Filmele aflate în concurs sunt: Abluka, regia, Emin Alper (Turcia/Franţa/Qatar), Heart of a Dog, regia lui Laurie Anderson (SUA), Sangue del mio sangue, regia lui Marco Bellocchio, Looking for Grace, regia, Sue Brooks (Australia), Equals, regia Drake Doremus (SUA), Remember, regia lui Atom Egoyan (Canada/Germania), Beasts of No Nation, regia Cary Fukunaga (SUA), Per amor vostro, regia Giuseppe M. Gaudino (Italia/Franţa), Marguerite, regia Xavier Giannoli (Franţa/ Cehia/Belgia), Rabin, the Last Day, de Amos Gitai (Israel/Franţa), A Bigger Splash, regia Luca Guadagnino (Italia/Franţa), The Endless River, regia Oliver Hermanus (Africa de Sud/Franţa), The Danish Girl, regia lui Tom Hooper (Marea Britanie/SUA), Anomalisa, regia Charlie Kaufman şi Duke Johnson (SUA), L’attesa, regia Piero Messina (Italia/Franţa), 11 minutes, regia Jerzy Skolimowski (Polonia/Irlanda), Francofonia, regia Aleksandr Sokurov (Franţa/Germania/Ţările de Jos), El Clan, regia Pablo Trapero (Argentina/Spania), Desde allá, regia Lorenzo Vigas (Venezuela/Mexic), L’Hermine, regia Christian Vincent (Franţa) şi Behemot, regia Zhao Liang (Franţa/China).

Alba Rohwacher se întoarce la Veneţia cu De Djss în regia surorii sale Alice Rohwacher

În cadrul secţiunii Evenimente Speciale, aş sublinia Milano 2015, regia lui Elio, Roberto Bolle, Silvio Soldini, Walter Veltroni, Cristiana Capotondi, Giorgio Diritti (Italia), Innocence of memories – Orhan Pamuk’s Museum and Istanbul, regia Grant Gee (Marea Britanie/Irlanda/Italia), Viva Ingrid!, regia lui Alessandro Rossellini (Italia), Argentina, regia lui Carlos Saura (Argentina/Spania/Franţa).

Interesant şi proiectul Women’s Tales, cu De Djess, regia Alice Rohrwacher (Italia), Les 3 boutons, regia di Agnès Varda (Franţa/Italia).

Vor fi acordate şi câteva Premii pentru carieră: Premiul Jaeger-LeCoultre Glory lui Brian De Palma şi Leul de Aur pentru întreaga carieră lui Bertrand Tavernier.

La această ediţie, madrina Mostrei de la Veneţia este actriţa Elisa Sednaoui.

Regele Lido-ului, Johnny Depp, în versiune gangster

Johnny Depp la Lido

A fost ziua aşteptatului star hollywoodian Johnny Depp, care a prezentat, în afara concursului, Black Mass, transpunerea omonimului roman al lui Dick Lehr şi al lui Gerald O’Neill, în regia lui Scott Cooper, un film Warner Bross Pictures. Actorul a sosit într-o vestimentaţie curioasă, cu o jachetă verde şi pantaloni kaki, cu ochii fardaţi, cu pantofi bicolori, de data aceasta îmbrăcând hainele criminalului Whitey Bulge, din Bostonul anilor ‚70. Pelicula, interpretată de Joel Edgerton, Benedict Cumberbatch, Rory Cochrane, Jesse Plemons, Dakota Johnson, Peter Sarsgaard şi Kevin Bacon, povesteşte cum încearcă Whitey de a păcăli legea, în aşa fel încât să-şi consolideze puterea în Boston. Depp a fost aşteptat de fanii săi, care au dormit pe jos, iar alţii au sosit încă din zori, postându-se în faţa covorului roşu, pentru a-şi asigura un loc alături de el, de soţia sa, Amber Heard, actriţa din The Danish Girl, în regia lui Tom Hooper, în concurs.

Sala de conferinţe gemea de jurnalişti care stăteau cu computerele pe genunchi. La întâlnirea cu criticii şi cronicarii, acesta a glumit: ”Nu vă preocupaţi, această bere pe care o am în mână este fără alcool”. Johnny Depp a fost foarte generos în răspunsurile sale, specificând: ”Ani de zile am găsit răul înăuntrul meu. Eram vechi prieteni. În realitate, pentru a aborda un personaj de talia lui Bulger n-a fost uşor. Am încercat să redau diferitele feţe ale lui Bulger care, deşi era un gangster cunoscut, era deosebit de afectuos cu familia sa, dedicat mamei sale, fratelui său. Era un om complex”, povestea Johnny Depp.

Black Mass e un film frumos care parcă trece de la Tarkovski la House of Cards. O poveste adevărată. Războiul între mafia irlandeză şi cea italiană între anii 1990 şi 2000, la Boston.

Johnny Depp în Black Mass

Este un film care merge direct către inimile spectatorilor, deşi este un portret al unui gangster. Este povestea adevărată a lui James „Whitey” Bulger, gangsterul irlandez care, în 2007, era cel de al doilea om căutat de FBI după Osama Bin Laden şi care a fost arestat în 2011. Filmul se concentrează pe anii ascensiunii sale şi a fost tăiată perioada fugii, atunci când acesta s-a ascuns în diferite locuri alături de partenera sa, interpretată de Sienna Miller, devenind după aceea patronul Bostonului în traficarea drogurilor, cunoscut pentru răzbunările sale.

La sfârşit, pelicula Black Mass a fost primită cu lungi aplauze.

În filmul lui Scott Cooper, Depp este de nerecunoscut, cu părul rar şi albit, cu pielea îmbătrânită. ”Eroii mei cinematografici sunt John Barrymore, Marlon Brando, John Garfield, care, în cursul filmului, au fost transformaţi. Transformarea fizică e una dintre obsesiile mele. Există o responsabilitate în confruntarea cu publicul de a-i oferi mereu ceva nou la care nu se aştepta. E ceea ce mă face să trăiesc”.

Într-un interviu acordat Silviei Bizio, acesta spunea: ”Am găsit multe materiale în arhiva FBI, dar a trebuit să şi improvizez. James Bulger era un afacerist, dar şi un fiu afectuos. Mi-aş fi dorit să îl întâlnesc, dar nu a fost posibil. Avocatul său, Jay W. Carney, m-a ajutat mult. După câte ştii, am interpretat personaje ca Ed Wood, Sparrow, Hunter Thompson, în care m-am transformat din dragoste pentru public. Publicul aşteaptă întotdeauna ceva nou de la tine. Am fost fericit să mi se ofere Premiul Mimmo Rotella”.

„Everest”, o producţie colosală, a deschis Mostra de la Veneţia

Pelicula Everest a fost prezentată în deschiderea Mostrei de la Veneţia

Regizorul islandez Baltasar Kormakur şi castul stelar, cu Jake Gyllenhaal, Emily Watson, Josh Brolin, povestesc despre experienţa extremă trăită pe cele mai înalte vârfuri ale lumii, într-o peliculă în 3D, de pe Everest.

”Am avut mult de suferit, dar a fost incredibil”. Pelicula a avut un buget de peste 65 de milioane de dolari. Nu poţi să nu fii mişcat în faţa istoriei adevărate (tragica zi de 10 mai 1996, când şi-au pierdut viaţa 8 alpinişti), cât şi în faţa frumuseţii scenariului, dar şi peisajului.

Actorii din Everest pe covorul roşu

Jake Gyllenhaal a apărut cu barbă, în timp ce co-protagonistul Jason Clarke s-a prezentat cu păr blond platinat aşa cum apare în pelicula în care joacă acum.

Filmul povesteşte călătoria a două expediţii care se luptă cu o violentă furtună de zăpadă, în condiţii meteorologice înfiorător de grele, dar cu o pasiune imensă pentru munte.

”Am înfruntat tot ceea ce poate fi mai rău, din vârful Dolomiţilor, la temperaturi mult sub zero grade, cu mâinile şi picioarele îngheţate. Apoi au fost avalanşele şi cu toate astea a avut parte de o experienţă cinematografică extraordinară pe care nu o voi uita niciodată”, povesteşte regizorul.

Baltasar Kormakur, regizorul peliculei Everest

În această aventură şi-au pierdut viaţa doi ghizi alpinişti, între care Scott Fisher de 41 de ani, al cărui corp a fost găsit abia după 14 ani. ”Am avut o puternică emoţie să pot să povestec totul soţiei lui Hall şi fiicei sale Sarah, poate cea mai puternică din viaţa mea de actor”, adaugă Jason Clarke.

Actorul Josh Brolin a interpretat rolul unuia dintre puţinii supravieţuitori, medicul Beck Wheaters, autorul cărţii.

Alexandr Sokurov a adus pelicula „Francofonia”

Francofonia, pelicula ce a trezit un viu interes, semnată de Alexandr Sokurov

Regizorul rus a lansat un strigăt îndurerat către o Europă acum în derivă. Filmul este o poveste de alianţă între directorul de la Luvru, Jacques Jaujard, şi contele nazist Franziskus Wolff-Metternich pentru a salva comorile de artă în timpul ocupaţiei Parisului.

Folosind o spectaculoasă punere în scenă, regizorul îmbină opere de artă, reconstituiri istorice, arhive şi mărturii, povestind unul dintre cele mai sângeroase conflicte ale istoriei. Cu Francofonia, Sokurov se întoarce la domeniul artei şi al picturii.

Prezent la conferinţa de presă, regizorul declara: ”Ceea ce am văzut în ultimul timp, când au fost distruse situri arheologice, mi se pare de o deosebită bestialitate. Am văzut cum a fost ucis Khaled Asaad, arheologul Muzeului din Palmira, de către militanţii Statului Islamic. Moartea sa mi se pare pură barbarie. În faţa ochilor îmi trec monumentele de istorie şi cultură seculare, iar noi stăm şi suntem neputincioşi. Nu putem interveni. Şi, mai ales, oamenii politici nu sunt în măsură de a o face”.

Filmul, interpretat de Louis-Do de Lencquesaing, Benjamin Utzerath, povesteşte întâmplări adevărate din timpul celui de al Doilea Război Mondial, atunci când Jacques Jaujard şi Franziskus Wolff-Metternich lucrează împreună pentru a salva comorile muzeului parizian.

Despre tragedia exodului migranţilor către Europa, cineastul rus propune o soluţie diversă: ”Fiecare ţară trebuie să-şi rezolve în felul său această problemă care este deosebit de gravă, bazându-se pe propriile legi, dar mai ales pe propriile resurse. Franţa, Germania, Italia au o mare responsabilitate, axându-se pe civilizaţia creştină. Ar trebui să constrângem ţările de unde lumea fuge îngrozită să-şi rezolve propriile probleme interne, în aşa fel încât să grăbească acest sfârşit teribil”. Ameninţarea culturală pentru Sokurov este deosebit de profundă. „Mi-aş permite să spun că arta italiană valorează cu mult mai mult decât Italia însăşi. Renaşterea este senzaţională. Din păcate sunt creştini în Belgia care au devenit o minoritate care cedează pas după pas”.

Pentru Sokurov nu există o convieţuire posibilă: ”Mare parte dintre valorile creştine în lumea musulmană sunt prohibite. Până acum am trăit în vecinătatea unei societăţi care era iconoclastă. Aceasta înseamnă că trebuie să fii mereu în alertă şi să menţii o distanţă”.

Marea provocare de astăzi pentru cineastul rus este tocmai aceea de a găsi respectul de la distanţă. Tipul de aşteptare, de a tergiversa sfârşitul. Este necesar a convoca o Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru a discuta problema. „Spun asta pentru că eu n-aş putea trăi fără Europa”.

Într-o sugestivă scenă din film, un cargou se scufundă încărcat cu opere de artă inestimabile. Nimic nu rămâne. Marea, aşa cum se vede în film, este o forţă a naturii fără conştiinţă. ”Autoironia de a asista şi a repeta situaţii în care nu putem să facem nimic mă îngrozeşte. Am trăit mare parte din viaţa mea sub regimmul sovietic. A fost un moment în care am crezut că problemele cu cenzura pe care le purtam în spate s-au rezolvat. Dar n-a fost aşa. Am condamnat nazismul şi iată că nici acesta nu a luat sfârşit. Faptul că asistăm azi la mişcări neo-naziste în Rusia, Uraina şi Europa dovedeşte că acesta a izbucnit din nou”.

Sokurov reuşeşte să realizeze un cinema vizionar, genial.

”L’attesa” demonstrează forţa femeii

Juliette Binoche interpretează rolul unei siciliene în L’attesa

Trei zile pentru a păcăli moartea: un ritual, o exorcizare, un dans al fantasmelor fără muzică. Funeralii pentru a începe. Un joc al luminilor de o spectaculoasă frumuseţe. Întunericul din casă şi lumina puternică de afară. Lumea dinăutru şi lumea din afară. Sicilia este perfectă pentru a celebra moartea, cu natura sa magnifică. Este istoria Pasiunii, din punctul de vedere al Mater Dolorosa.

O extraordinară primire a peliculei L’attesa (Aşteptarea), în regia lui Piero Messina, asistentul lui Paolo Sorrentino, după o povestire de Leonard Cohen, în concurs la Mostra de la Veneţia, având-o ca protagonistă pe Juliette Binoche şi, alături de ea pe Lou de Laage. La sfârşit, minute în şir de aplauze.

Anna (Juliette Binoche), o franţuzoaică care făcea autostopul, a cunoscut în urmă cu mulţi ani un sicilian cu care s-a căsătorit. Au avut un băiat, Giuseppe, care a plecat să trăiască la Paris. Între timp, Anna se desparte de soţul său. Ştia că are o amantă. Acum, Anna trăieşte singură.

Anna şi Jeanne, izolate într-o vilă din Caltagirone din Sicilia, în care se află o enotecă, aşeaptă sosirea lui Giuseppe, fiul primei şi logodnicul celei de a doua. Aşteptarea se transformă într-un misterios act de dragoste. Este în Săptămâna Sfântă a Paştelui, cu procesiunile Învierii. Zilele trec şi Anna nu are curajul de a-i spune lui Jeanne că fiul ei nu se va întoarce. Ea îşi găseşte forţa de a trăi câteva zile alături de tânăra femeie, sosită din Franţa pe neaşteptate, logodnica fiului său. Anna se decide de a nu-i spune lui Jeanne adevărul. Filmul începe cu o înmormântare. Îi povesteşte că cel care este mort este fratele ei şi astfel îi mai fură morţii încă trei zile. Trei zile pentru a asculta poveşti despre viaţa lor de la Paris, despre secretele lor şi pentru a asculta mesajele ei pe telefonul fiului.

Cele două femei îşi povestesc una alteia viaţa. Râd. Dansează. E nevoie de fericire pentru a înfrunta atâta durere. Giuseppe, natural, nu mai soseşte. Anna nu reuşeşte să-i spună adevărul lui Jeanne, pentru că nu poate. Frumoasă este îmbrăţişarea în final, între cele două femei, în linişte.

Paşi către o uşă care nu se mai deschide… În film se simte influenţa marelui dramaturg Pirandello.

Pentru Juliette Binoche, actriţa cu Premiul Oscar nu este primul film pe care îl face în Italia. Ea se reîntoarce după 22 de ani, după ce a cucerit Copa Volpi cu pelicula Blu de Krzysztof Kieslowski. A mai realizat şi Pacientul englez în Sicilia, în regia lui Minghella, şi Copia conforme de Kiarostami, în Toscana. Acum este pentru prima dată când realizează un film în regia unui italian. Aceasta mărturisea: ”Am fost surprinsă de acest pământ miraculos. Iubesc căldura oamenilor cu care mă întâlnesc, anotimpurile şi mâncarea care e realizată numai din produse biologice. Sunt fericită că m-am întors pe aceste meleaguri”.

„Amarcord”, capodopera lui Fellini, restaurată

Un Amarcord, al celebrului regizor Federico Fellini, niciodată văzut. Pelicula a fost restaurată în laboratorul Cinetecii din Bologna, însoţită de un montaj de 8 minute cu materiale inedite. Splendide şi costumele lui Danilo Donati, apoi lumina şi culorile directorului de imagine, Giuseppe Rotunno. Filmul a fost prezentat la Veneţia în prezenţa regizorului de Premiu Oscar, Giuseppe Tornatore. ”Îmi aduc aminte perfect când a ieşit filmul. Aveam doar 17 ani. Îmi doream nespus să fiu la prima vizionare. A fost o experienţă de neuitat şi atunci m-am hotărât să devin regizor”.

Filmul, distins cu Premiul Oscar în 1975, a rămas până azi o peliculă-cult. Cine nu-şi aminteşte şi azi de fastuoasele sărbători din film, cu ”domnii” oraşului, cu comercianţi, cu acel cântăreţ orb, cu vâzătorii ambulanţi, cu femeile uşoare, cu tutungioaica cu forme împlinite, dar şi cu fascişti şi anti fascişti. În prima fază Fellini dorea să-şi intituleze filmul Bourg. Apoi s-a hotărât pentru Amarcord, un cuvânt bizar, cu o semnificaţie cabalistică.

A sosit la Veneţia şi „The Danish Girl”

Danish Girl

O adaptare pentru marele ecran după volumul Daneza de David Ebershoff, regizată de Tom Hooper, distins cu Oscar pentru Discursul Regelui.

După The Theory of Everything, Eddie Redmayne aduce pe marile ecrane istoria adevărată a artistei Gerda Wegener, care pictează un portret al soţului său Einar, îmbrăcat în femeie. Suntem în Copenhaga anilor ’20. Pictura are un mare succes şi Einar decide să păstreze aparenţa feminină schimbându-şi numele în Lili Elbe. Născut în 1882 şi devenit Lili Elbe, în 1930, Einer este primul transsexual, dar intervenţia are profunde repercusiuni asupra casătoriei şi asupra identităţii sale. Nenorocirile se ivesc în momentul în care Einar începe să se îmbrace în femeie şi să pozeze pentru soţia sa şi când descoperă că aceasta este adevărata lui natură. Scânteia izbucneşte, dar cei doi rămân o perioadă împreună.

Istoria cinema-ului are o lungă tradiţie în personaje în travesti. De la Unora le place jazz-ul până la recentul Une Nouvelle Amie de François Ozon, există un lung şir de bărbaţi îmbrăcaţi în haine feminine.

La Veneţia punctează maeştrii

Jackson Heights

Regizorii din secolul trecut punctau pe un alt campionat. Cu Sokurov şi Wiseman apare viaţa aşa cum e.

La Lido sunt filme, dar sunt şi opere de artă. Sunt fabuloşi interpreţi şi regizori americani, dar sunt şi tineri regizori europeni, mulţi dintre ei cu talent. Dar şi maeştri. Ca în campionate. Decanul Frederick Wiseman, de 85 de ani, e la înălţime. Nu face parte din niciun joc. Stă pe plaja de la Excelsior şi priveşte, înregistrând realitatea. În Jackson Heights, peliculă aflată în afara concursului, este reprezentată o bucată din lume, este viaţa însăşi care explodează. Durează mai mult de trei ore.

Suntem într-o sinagogă. Acolo se află şi comunitatea LGBT. O femeie mexicană povesteşte despre peripeţiile fiicei sale pentru a trece frontiera: două săptămâni fără apă şi fără mâncare. Un adevărat infern. Un flux de experienţe care descrie viaţa dintr-un cartier nou, în care se vorbeşte în multe limbi şi dialecte, cu predominanţă în spaniolă, întrucât este pământul latinilor, al sud-americanilor.

Un transsexual se plânge de tratamentul primit într-un local unde s-a simţit discriminat. Un cortegiu de activişti strigă pretinzând respectul…

Jackson Heights deschide o fereastră către lume. Şi-a povestit viaţa povestind despre America, ţara unde ai un sac de libertate, printre care şi aceea de a fi tratat rău.

Frumoasa Kristen Stewart evoluează în ”Equals” de Drake Doremus

Equals, într-o societate a viitorului

Să te îndrăgosti când în jurul tău toţi îţi spun că e imposibil. Filmul, un science-fiction romantic, pe un scenariu de Nathan Parker, proiectat în concurs, aduce pe ecran dragostea între Kristen Stewart şi Nicholas Hoult, care îi întrupează pe Nia şi Silas, într-o lume ideală în care oamenii vii sunt modificaţi din punct de vedere genetic şi lipsiţi de sentimente, de dorinţe şi de pasiuni. Cei doi înţeleg că fuga este unica soluţie pentru dragostea lor, pentru a nu fi deportaţi într-un Centru corecţional din care nimeni niciodată nu s-a mai întors, unde le sunt şterse sentimentele. ”E fantastic, povesteşte Kristen atunci când găseşti ceva măreţ despre tine însuţi şi îţi dai seama că merită să faci un sacrificiu. Fără dragoste călătorim goi”.

Kristen Stewart pe covorul roşu

Toţi în alb, trăiesc înr-o lume post apocaliptică unde sentimentele sunt ca o maladie care îi condamnă la moarte. Un fel de specie de Adam şi Eva fantastică, cu un final de tipul Romeo şi Julieta.

Ca într-o vitrină dintr-un laborator, Kristen Stewart e frumoasă, dar lipsită de fantezie. El, Nicholas Hoult, aproape inutil. Un film într-o oarecare măsură plicticos şi pentru a intra în lumea lui fantastică îţi trebuie geniu.

Veneţia devine rock

Janis Joplin

O peliculă mult aşteptată a fost documentarul Janis, realizat de Amy Berg, despre viaţa lui Janis Joplin, prezentat în premieră mondială, în afara concursului. Est o regizoare care ştie să vorbească despre sufletul femeii. Ea a reuşit să sape în cele mai preţioase amintiri intime ale lui Janis. Un film care va fi urmat de cel al vieţii lui Amy Winehouse, marea doamnă a rock-ului, care a sfidat toate canoanele atât pe scenă, cât şi în afară. Amy declara că a avut-o a model pe Janis. ”Iată de ce , mărturiseşte regizoarea, a fost important să caut originile şi disperărea solitudinii din cântecele lui Janis. Ea a fost idolul muzicienilor”.

Celebra cântăreaţă Gianna Nannini îi aduce un omagiu lui Janis Joplin

Într-un interviu realizat cu Amy Berg despre Janis Joplin, după 45 de ani de la moartea acesteia, regizoarea spunea: ”Janis a reuşit performanţa de a pune alături muzica, viaţa ei… Veţi putea asculta şi un concert de la Royal Albert Hall din Londra”.

Celebra interpretă Gianna Nannini a debarcat la Lido ca un oaspete special pentru proiecţia filmului Janis. Ea a sosit de la Londra, unde era ocupată cu înregistrarea noului său album care va ieşi în 6 noiembrie. ”Am început să filmez la Port Arthur (oraşul lui Janis) pentru prima dată 2008. Am vorbit cu multe persoane, mi-am făcut o idee despre cum era când era copil. Scrisorile lui Janis sunt citite de Chan Marshall, cantautoarea de la Cat Power”.

Filmul Banat (Il Viaggio), selectat în cadrul Festivalului Internaţional de la Veneţia

Madrina Mostrei de la Veneţia, Elisa Sednaoui

România participa la festival cu filmul BANAT (Il Viaggio), selectat în cadrul secţiunii Settimana della critica.

Filmul spune povestea unor tineri aflaţi în plină criză: un moment suficient de apăsător îi privează pe Ivo şi Clara de libertatea de a visa. Sunt doi străini care îşi împart bunele şi relele vârstei de 30 de ani, precum şi dezamăgirea faţă de tot ce îi înconjoară. Clara a ieşit dintr-o relaţie de lungă durată şi e pe cale să îşi piardă locul de muncă. Ivo este şomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală. Filmul relatează povestea unei emigraţii în sensul opus al celei obişnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în căutarea unui loc de muncă şi a fericirii. Este oare exilul din propria ţară singura cale spre împlinire?

Actorii principali ai filmului sunt Edoardo Gabbriellini şi Elena Radonicich, în timp ce Piera Degli Esposti şi Ştefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveştii filmului în Italia, respectiv în România. Filmările au fost realizate la începutul acestui an, scene importante fiind turnate în România la Voineşti (Târgovişte) şi pe litoralul Mării Negre.

Scenariul filmului poartă semnătura lui Adriano Valerio şi Ezio Abbate, scenografia pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar montajul aparţine lui Cătălin Cristuţiu.

Banat (Il Viaggio) este o producţie a Movimento Film, alături de Rai Cinema în coproducţie cu Ars Digital din Bulgaria, Kt Film & Media din Macedonia, Parada Film şi Hi Film din România.

Ada Solomon este producătorul român al filmului.

Participarea delegaţiei româneşti la evenimentul cinematografic a fost realizată cu sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi al Institutului Cultural Român.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.