Motivarea CAB. O judecătoare critică Guvernul și invocă încălcarea principiilor statului de drept dacă magistrații nu primesc „drepturile salariale restante” câștigate

„Relativ la situația economică actuală a țării, Curtea remarcă, pe de o parte, că, spre deosebire de anii anteriori, pentru tranșele scadente în anul 2026 (inclusiv pentru cele scadente în 2024 și 2025, neachitate), nu s-a adoptat o ordonanță de urgență a Guvernului prin care să se fi invocat dificultăți economice și să se fi procedat la o nouă eșalonare sau amânare a acestora, sens în care aceste tranșe enumerate sunt pe deplin exigibile”, se arată în motivarea Curții de Apel București.

Criticile judecătoarei

Judecătoarea Ramona Bușu este de părere că atât penalitățile, cât și amenda judiciară constituie măsuri de constrângere pentru a determina autoritatea publică să-și execute obligațiile stabilite prin hotărârea respectivă.

„În prezenta cauză, asemenea măsuri se impun, fără putință de tăgadă, ținând seama de atitudinea sfidătoare a celor doi pârâți, Guvernul României și Ministerul Finanțelor, la adresa hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite în sarcina statului, lato sensu (în sens larg), obligații de plată a unor drepturi salariale restante în favoarea personalului din sistemul judiciar, pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite.”, se arată în document.

Judecătoarea îl critică pe premierul Ilie Bolojan, care a declarat după ce a aflat de proces că „nu Guvernul este responsabil pentru această situație. E o problemă de suportabilitate bugetară și socială ca atunci când nu ai bani suficienți și trebuie achitate niște sume care vin istoric din spate. România este într-o situație de criză.

Personal, din punct de vedere moral, când ai astfel de situații, ai dreptul moral să te gândești la anumite eșalonări”, susținând că prin aceste vorbe încalcă principiile statului de drept.

„O asemenea declarație, venită din partea persoanei care conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, prin care se pune la îndoială legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești și se afirmă, mai mult sau mai puțin voalat, că Guvernul nu va proceda la punerea în aplicare a prezentei hotărâri, chiar înainte de a cunoaște raționamentele avute în vedere de instanță, prezumând, ab initio (dintr-un început), că aceasta este neconformă legii, este de natură a aduce atingere gravă autorității judecătorești, cu încălcarea nepermisă a principiilor statului de drept, în care supremația legii este definitorie”, mai susține Bușu.

Procesul deschis de ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții să plătească toate drepturile salariale restante scadente în 2026 în termen de 10 zile.

În timpul procesului de la Curtea de Apel București, reprezentantul Ministerului Finanțelor a sesizat că judecătoarea Ramona Bușu se judecă în două dosare pentru majorări salariale, că are calitate de reclamant și că acest caz are exact același obiect cu dosarul pe care urmează să-l judece. În aceste condiții, Bușu „aduce la cunoștința părților faptul că apreciază că nu se impune abținerea”. A fost recuzată, dar fără success, așa că a continuat să judece și a dat soluția într-un singur termen.

Argumentele Guvernului și ale Ministerului Finanțelor

Reprezentantul Guvernului a arătat că „Ministerul Finanțelor nu are ultimul cuvânt în stabilirea bugetului. Ultimul cuvânt îl are Parlamentul României și este firesc să fie așa, pentru că România este un stat pluralist, un stat democratic, un stat care se bazează pe separația puterilor în stat.

Legea bugetului este una dintre cele mai importante legi pe care le dă Parlamentul României și Ministerul Finanțelor, și niciun alt minister, și nici Guvernul României, nu se pot substitui Parlamentului României”.

În replică, reprezentantul ÎCCJ a arătat că „reclamanta a arătat că există un refuz nejustificat al Ministerului Finanțelor și Guvernului de a pune la dispoziția sa sumele necesare pentru achitarea drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, iar neachitarea sumelor restante afectează dreptul de proprietate al tuturor judecătorilor”.

Înalta Curte a mai susținut că nu este de acord cu adoptarea unei conduite de neexecutare a hotărârilor judecătorești. „Un asemenea efect va determina, însă, dincolo de situația titlurilor executorii în discuție, neîncredere socială în rolul justiției și eficiența acesteia, întrucât s-ar putea afirma că, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție însăși, respectiv instanțele din subordine, nu asigură executarea unor hotărâri judecătorești, de ce ar exista conformare a unor debitori privați sau autorități publice în raport de obligații stabilite prin alte hotărâri judecătorești definitive și/sau executorii?”

În plus, „un stat trebuie să respecte hotărârile pronunțate împotriva sa fără întârziere și fără a fi nevoie ca reclamantul să utilizeze procedurile de executare”.

Poziția Guvernului privind bugetul și separația puterilor

În întâmpinare, Guvernul a arătat că „bugetul de stat reprezintă un plan financiar al statului, aprobat prin lege” și că dosarul trebuia judecat de „completul specializat de contencios administrativ, nu completul specializat pentru achiziții publice” al CAB.

Mai mult, „calitatea de ordonator principal de credite conferă ÎCCJ doar atribuții administrative de gestionare și repartizare a bugetului, nu și un drept de proprietate asupra fondurilor sau legitimarea de a cere în nume propriu sume care sunt destinate exclusiv unor terți (angajații)”.

Guvernul mai arată că solicitarea ÎCCJ de plată imediată a tuturor drepturilor salariale restante ignoră situația macroeconomică actuală și că nu trebuia să vorbească în numele tuturor angajaților din sistemul judiciar.

În completare, „instanța de judecată nu se poate subroga în atribuțiile Guvernului în aprecierea caracterului de oportunitate a măsurii de rectificare bugetară”. „Solicitarea reclamantei de a obliga Guvernul să pună la dispoziție «toate fondurile necesare», integral, reprezintă o imixtiune în atribuțiile exclusive ale executivului (implicit ale legislativului) de a gestiona resursele naționale (respectiv de a legifera modul de gestionare a acestora)(…) Obligarea pârâților la alocarea «integrală» a sumelor ar echivala cu anularea priorităților stabilite prin legea bugetului de stat adoptată de Parlament, afectând finanțarea altor sectoare vitale (sănătate, educație, infrastructură).”

„O astfel de «guvernare prin hotărâri judecătorești» este incompatibilă cu statul de drept și cu principiul colaborării loiale între puterile statului”, a mai arătat consilierul guvernamental.

Poziția Ministerului Finanțelor

În plus, „instanța nu poate obliga Guvernul României să adopte un act de autoritate, nici cu forță de lege” și „bugetul de stat nu ar mai fi rezultatul unei atribuții inerente executivului, circumscrisă rolului său de administrare și implementare a bugetului aprobat de Parlamentul României, ci un simplu instrument de execuție a unor sentințe, ceea ce ar goli de conținut rolul celorlalte două puteri în stat, generând o supremație neconstituțională a puterii judecătorești asupra gestiunii financiare a întregului stat”.

Consilierul juridic al Guvernului a mai arătat că „reaua-credință sau culpa nu pot fi reținute în sarcina unei persoane care nu are calitatea de debitor al obligației de plată, Guvernul României neavând atribuții de ordonator de credite pentru bugetul instanțelor judecătorești, atribuție ce revine, conform Legii nr. 304/2022, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Celălalt pârât, Ministerul Finanțelor (MF), a dezvăluit că instanța supremă nu știe de câți bani are nevoie.

„Cum ar putea reclamanta să indice în mod cert un cuantum al sumelor, atâta timp cât în Raportul de audit de conformitate privind verificarea modalității de respectare a legislației privind salarizarea unitară la entitățile aparținând sectorului de justiție/sistemului judiciar la Înalta Curte de Casație și Justiție, întocmit în anul 2025 (nr. 33015/07.05.2025), se reține faptul că reclamanta nu deține încă o situație reală a sumelor datorate din titluri executorii?”

MF mai arată că instanța supremă a restituit 28 de milioane de lei la bugetul de stat.

„În același raport se reține faptul că, potrivit documentelor prezentate echipei de audit, după alocarea de către ÎCCJ către ordonatorii secundari a sumelor reprezentând drepturi de natură salarială stabilite prin titluri executorii, instanțele de judecată au restituit ca neutilizate credite bugetare în cuantum total de 28.254.386 de lei, aceasta reprezentând o blocare nejustificată a fondurilor bugetare.”

Ministerul mai dezvăluie că instanța supremă nu a așteptat 30 de zile pentru răspuns după ce a cerut banii, ci în prima zi lucrătoare a dat instituția în judecată.

Suplimentar, conturile MF au fost blocate de mai multe ori: „creditorii au executat silit în mai multe rânduri conturile Ministerului Finanțelor pentru penalitățile de întârziere stabilite de instanțele de judecată”.

Replica ÎCCJ și decizia CAB

În replică, reprezentantul ÎCCJ a declarat că „acțiunea nu urmărește plata unor drepturi individuale ale magistraților, ci obligarea statului la asigurarea finanțării sistemului judiciar” și că „statul are obligația pozitivă de a organiza sistemul bugetar astfel încât să permită executarea hotărârilor judecătorești”.

Judecătoarea CAB arată că „valoarea totală a proiectului de buget pe anul 2026 este de 9.120.041 mii lei, din care 640.536 mii lei reprezintă proiectul bugetului Înaltei Curți, iar 8.477.385 mii lei constituie proiectul bugetului instanțelor”.

Ea mai arată că, la capitolul „Cheltuieli de personal”, s-a prevăzut suma de 7,2 miliarde de lei, credite de angajament și credite bugetare, din care 3,7 miliarde de lei reprezintă drepturile salariale restante datorate personalului instanțelor.

Astfel, cheltuielile cu salariile judecătorilor din întreaga țară sunt mai mari decât drepturile salariale restante obținute de aceștia în urma proceselor pe care le-au deschis.

Fonduri de 3 ori mai puține

Judecătoarea mai arată că Guvernul a alocat pentru 2026 doar 1,1 miliarde de lei pentru drepturi salariale restante, față de 4 miliarde de lei cât a cerut ÎCCJ.

Pe 5 mai, Curtea de Apel București a obligat Guvernul să plătească restanțele salariale ale magistraților, cu penalități de 1% pe zi de întârziere.

Hotărârea nu este definitivă și, în caz că va fi contestată, va fi judecată de instanța supremă.

Acțiunea a fost introdusă de Înalta Curte de Casație și Justiție și obligă Guvernul și Ministerul Finanțelor să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraților, rezultate din majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.

CAB a stabilit că Guvernul și Ministerul Finanțelor trebuie să execute decizia în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia, sub sancțiunea unor penalități de 1% pe zi de întârziere și a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de neexecutare.

Decizia nu este definitivă. Dacă va fi contestată de Guvern, procesul se va judeca la ÎCCJ, reclamantul în caz.