Motivul pentru care reprezentanți ai transportatorilor vor protesta la Guvern

Șase organizații din domeniul transporturilor vor organiza joi, 17 decembrie, un protest la care vor fi mobilizate aproximativ 9.000 de mijloace de transport persoane – autobuze, autocare și taxiuri, a anunțat, luni, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), conform AGERPRES.

De asemenea, aproape 1.000 de camioane vor fi parcate în locuri stabilite de comun acord cu Primăria Municipiului București.

Protestul se va desfășura între orele 10,00 — 15,00, în fața sediului Guvernului României. Cererea de autorizare a mitingului de protest a fost înregistrată în data de 11 decembrie la PMB și a fost aprobat luni, 14 decembrie 2015.

‘Suntem deciși să facem această acțiune de protest în orice condiții. ASF-ul condus de Mișu Negrițoiu trebuie să răspundă pentru dezastrul din piața de asigurări. Firmele de asigurări achită daunele după 4-6 luni și atunci doar parțial. În schimb, ni se cere să plătim polițe de asigurări obligatorii care depășesc în multe cazuri pe cele achitate în Germania sau Austria’, precizează Mircea Grigore, reprezentant COTAR.

Potrivit președintelui COTAR, Vasile Ștefănescu, o poliță RCA pentru un autobuz nou cu 30 de locuri poate ajunge și la 88.806 lei (cca 20.000 de euro) iar activitatea de taxi este în pericol din cauza prețului RCA scăpat de sub orice control. Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.