Mungiu-Pippidi face radiografia. Ce îi cere guvernului Bolojan

Într-o analiză publicată pe „România Curată”, politologul Pippidi face radiografia guvernului Bolojan și spune ce să organizeze ca să poată convinge votanții că merge în direcția bună.

„(…) Guvernul trebuie organizat pe sarcinile astea mari care să susțină reforma, nu austeritatea, între care nu e mare legătură. Că vara trece, iar lumea, deși a respirat ușurată la alegeri, redevine exigentă. E foarte puțin timp pentru cei vremelnic plasați de sistem în vârf să poată convinge votanții că țara merge în direcția bună, și nu – în celebra formulare a lui Lampedusa, scrie Mungiu-Pippidi.

În ultimii zece ani suntem țara din Europa în care corupția a crescut cel mai mult

”…aflu că la președinție se semnează angajamente de loialitate, nu de integritate. Planurile pe care le făceam cu SEAP acum zece ani sunt tot planuri, nu le-a implementat nimeni. Și lipsește un proces de reformă, ce vedem e doar un hei rup de austeritate.

Guvernul face ”lucruri curajoase”, mai scrie Pippidi, care critică însă anumite măsuri ”improvizate”

”Altele însă nu le nimerește, improvizează, se duce după corul populist. La altele nu pare a fi niciun plan, nici măcar o schiță, ce să mai spunem de viziune sau de proces, adică un fel organizat de a alege ce faci”, este de părere politologul.

”Unde face bine și merită sprijinit e în eliminarea excepțiilor și privilegiilor în contribuții, taxe și pensionare și restaurarea unui tratament universal. Toată lumea trebuie să cotizeze la sănătate, toată lumea trebuie să plătească niște impozite, țara are o populație activă insuficientă, deci ținta e să creștem numărul celor angajați mereu, ca să aibă cine plăti pensii (nu și CAS-ul la pensii, și așa ne împrumutăm să plătim pensii). Tratament universal și sustenabilitate prin contribuții, tot ce se face în direcția asta e bine, nu că e în PNRR, ci că altfel nu se pot susține finanțele niciunui stat normal. Și nu, nu e ușor, francezii au făcut o revoluție în 1789 ca să aibă taxare universală și mai sunt discuții și azi.

Dacă există o bază financiară și universalism în colectare, pe urmă pe partea de alocare poți aduce un tratament diferențiat, ruralul are nevoie de investiție în educație mai mult decât urbanul, sunt zone unde lumea a votat AUR că au fost ocolite de toate ocaziile, dezvoltarea fiind plănuită în ”poli de creștere” din start etc. Dar primordial e să creștem veniturile statului, acolo stăm prost. La proprietate, aplicați un unic principiu, nu zece, de exemplu corectați pentru PIB-ul zonei ca să taxați mai mult zonele bogate din Cluj și din București, unde de ani de zile statul plătește anvelopări și subvenționează energia unor proprietăți private care nu plătesc taxe aproape nimic, ba mulți închiriază fără să declare.

Orice abatere de la universalism ca principiu în colectare face ineficiente reformele, de exemplu dez-alinierea dividendelor cu veniturile, contrar principiului unei cote unice, va duce la comportamente oportuniste legale (lumea va prefera să ia venituri la 10% și nu dividende taxate cu 16%). Nu e o chestie inocentă că mediul de afaceri s-a opus să se crească la 16% impozitul pe venit, că știu și ei cele de mai sus. Un grup de lucru pe creșterea veniturilor ar trebui să treacă dincolo de pachetele astea făcute în pripă și sub presiunea PNRR, cineva să facă niște opțiuni coerente adunând propunerile FMI, BM, BNR, etc. Nu doar ascultând câțiva oameni de afaceri care sunt de succes că nu plătesc taxe, gen Anastasiu, și fac bani nu în țări ca Germania unde nu plătești șpagă la fisc, ci la noi.

La reforma sectorului public, guvernul dă impresia că nu știe ce face. Când Dacian Cioloș a ajuns prim ministru i-am făcut cadou un chestionar scurt de distribuit la tot statul care are email, ca din el să construim o hartă cu ce știm și ce nu știm despre sectorul public și administrație. Nu s-a distribuit de către prefecturi, deși a ajuns până acolo, deci nu știm destul, și transparența a scăzut între timp. Asta ar trebui să facă prefecturile și numai asta vreo șase luni, să strângă și să publice date despre entitățile de stat. Secretariatul general al lui Radu Oprea să strângă și el și să publice harta cu rapoartele anuale ale entităților publice, conform legii 544 cu anexe. De când nu m-am mai ocupat eu de peste zece ani în urmă nu se mai adună. Reforma capacității statului și transparența merg mână în mână. Când o să fie harta acoperită măcar la 60% o să știm ce avem de reformat, acum totul e anecdotă ca să facă miniștrii noi show cu presa.

La întreprinderile de stat iarăși confuzie mare. Căile ferate pierd bani peste tot, pun cazul la clasa mea de politică publică de zece ani, în Anglia s-au dat subvenții când erau de stat, că erau pierderi, când erau private, că nu rentau, și acum se naționalizează din nou, că se pare că e mai ieftin. Faceți întâi o listă cu ce bunuri publice așteaptă votanții, acelea nu sunt pierderi, sunt bunuri subvenționate de stat că piața nu le produce: transport public, apărare, energie (cât permite UE) etc. Sunt companii publice care se ocupă cu bunuri private? Să le închidem sau să le privatizăm! Să avem grijă să existe concurență, dar să nu mai producă statul bunuri private. Astea ar fi reformele serioase, nu să tai salarii, că nu avem idee de la cine să tăiem. Spitalul și termocentrala nu au nimic în comun. Suntem într-o piață de muncă comună, atenție să nu ne pierdem doctorii și infirmierele cum s-a întâmplat în alte țări. Grupul de lucru să citească întâi ce studii avem pe companiile astea de stat (s-au produs sub Ioana Petrescu la Banca Mondială!), ce studii de piețe ale muncii sunt, pe sectoare. Nu avem? Comandați, merită banii, înainte să descoperim că gonim forța de muncă calificată. Tăierea unor oameni în consiliile de administrație e ridicolă, pare abuzivă, nu e reformă. Cum sunt numiți, asta trebuie reformat, dar nu sunt pregătite astea patru partide să depolitizeze sectorul public.

Pe scurt, lipsește un proces informat de decizie. Trebuie măcar două grupuri de lucru pe reforma sectorului public. Unul, macro, există deja și e condus de premier, trebuie să facă lista de bunuri publice și să clasifice companiile pe care le subvenționăm și cele care se duc pe piață, fie listare, fie vânzare. Al doilea nu există încă, e micro, și e pe evaluarea forței de muncă. La ora asta fiecare ministru, competent sau nu, evaluează personalul, în unele locuri iarăși serviciile evaluează pe toată lumea deși s-a dovedit că un certificat ORNISS spune mai puțin decât o evaluare de integritate de la România Curată (guvernanții au pierdut bunul obicei de a semna contracte de integritate, o să le trimitem copii noi, să declare că nu au interese în zona de influență, nu au fost securiști, nu iau ordine oculte etc).

Trebuie un task force pe evaluarea calității profesionale în sectorul public, a nevoilor de calificare, sunt bani europeni, dar nu banii sunt problema, că firmele de resurse umane pot face cu statul parteneriate pe gratis, pentru prestigiu, odată ce statul se va dedica serios să își evalueze și să își pregătească administrația. Avem nevoie de criterii de performanță, nu pot să vină de la Anastasiu și alți oameni care nu au habar de sectorul public. Avem bani necheltuiți din Fondul Social European și atâtea resurse și planuri care așteaptă de 20 de ani să facem asta. Dar nu politic și heirupist, numind miniștri care nu au legătură cu domeniul dar capătă puterea să îi evalueze ei pe alții.

În sfârșit, mai văd două task force esențiale, toate deschise, cu specialiști și din sectorul privat, academie, ONG-uri. Unul este pe fiscalizarea economiei și transparența fiscală, am mai spus, avem algoritmi să prindem pe cine evadează la TVA dar numai dacă aveți voi bază de date. AUR văd că apără o economie de tip african, dar există experiențe bune, Grecia, Italia, India, Uruguay în care a fost adusă la suprafață o mare parte din economie, fără represiune, cu stimulare, statul a creat conturi bancare pe gratis pentru oameni și le-a dat POS-uri. Am înțeles că s-au supărat și niște pesediști pe mine că nu știu țara profundă unde nu sunt ATM-uri, tocmai că nu avem nevoie de ATM-uri și în țara profundă avem ce trebuie pentru fiscalizare, telefoane smart și fibra optică, cablul se punea la Scornicești și Nucșoara acum 20 de ani când scriam eu Secera și buldozerul, înaintea asfaltului. Sectorul privat a făcut tot ce a putut, statul e în urmă cu digitalizarea, lasă doar Tik-tok să intre acolo.

Și – ultimul pe ziua de azi – e un task force pe integritate publică. Avem în guvern oameni care au patronat achizițiile din pandemie încoace, când favoritismul s-a dublat. Anastasiu a ajuns să reformeze el pe alții fără să bage nimeni de seamă. Un film Recorder despre Sinaia avea peste un milion de spectatori și ANI tot nu s-a dus să ia la căutat pe primar și pe ai săi, iar azi mecanismele create pentru rente așteaptă doar să se schimbe titularii și să o ia de la capăt.

Chiar așa, asta e România onestă? E clar că dacă nu există politici de integritate coerente, de prevenție, nu doar de represiune trendul negativ va continua – în ultimii zece ani suntem țara din Europa în care corupția a crescut cel mai mult, și aflu că la președinție se semnează angajamente de loialitate, nu de integritate. Se pregătesc numiri ale unor foști guvernanți care politizau educația când erau la putere. Planurile pe care le făceam cu SEAP acum zece ani sunt tot planuri, nu le-a implementat nimeni. Și realmente nu văd mare interes pentru integritate, nu mai contează corupția, că pentru populiști totul e corupt, orice salariu public mare e ca o șpagă, statul la stat și alte din astea. Dar fără discernământ nu există reformă.

Grupurile de lucru propuse de mine aici nu trebuie să fie consultative. Fiecare trebuie să fie condus de un ministru, să organizeze culegerea de informații, crearea de opțiuni și trecerea la măsuri obligatorii. Pur și simplu guvernul trebuie organizat pe sarcinile astea mari care să susțină reforma, nu austeritatea, între care nu e mare legătură. Că vara trece, iar lumea, deși a respirat ușurată la alegeri, redevine exigentă. E foarte puțin timp pentru cei vremelnic plasați de sistem în vârf să poată convinge votanții că țara merge în direcția bună, și nu – în celebra formulare a lui Lampedusa – că se dă totul peste cap anume ca să nu se schimbe nimic„, conchide Pippidi.