Murakami vă invită în Ţara Minunilor de la Versailles

Murakami este unul dintre artiştii celebri ai timpului nostru. După cucerirea Veneţiei, anul trecut, în cadrul expoziţiei „Mapping the Studio”, de la Punta della Dogana, muzeul creat de François Pinault, şi de la Palazzo Grassi, Takashi Murakami expune la Versailles. El a ştiut să creeze o nouă imagistică, coborând în resursele tradiţionale ale ţării sale, în cele ale benzilor desenate japoneze – manga – şi în toate expresiile culturii pop. Universul său prolific are un ritm năucitor, împrumutând toate formele, la toate dimensiunile posibile, de la obiectul obişnuit la monument. Se infiltrează în toate sferele de la „high” la „low”, de la cultura savantă la cultura populară, de la scena artei la cea muzicală, până la coperta de disc a starului rap internaţional Kanye West, pe care o semnează.

Picturi, sculpturi, instalaţii, filme de animaţie, performance-uri, baloane gonflabile, dar şi videoclipuri, postere… Takashi Murakami, artistul japonez contemporan cel mai cunoscut astăzi, nu are limite. El rămâne un veritabil fenomen mondial, comparabil cu Jeff Koons sau Damien Hirst. Este omul pentru care, aşa cum profetiza Andy Warhol, „business-ul este viitorul artei”. Puţini ştiu ca Murakami să creeze, să inoveze, să comunice, aşa cum a reuşit şi de această dată la Versailles. Operele sale, precum „Tongari-Kun”, sunt realizate din fibră de sticlă, oţel pictat, acrilic, iar altele au tehnici mixte, precum „Flower Matango”, pictură în ulei, acrilic şi metal.

În cazul lui, piaţa de artă se împleteşte cu cea a plăcerilor. Să ne amintim că două dintre sculpturile sale au atins cifre-record. „Panda” a fost vândută pentru suma de 2.376.000 de dolari, iar „Cowboy-ul singuratic”, pentru 13,5 milioane de dolari. „Bis repetitia” a fost achiziţionat, în 2009, cu 2 milioane de dolari.

Arta paradoxului

Admiratorii care îl proslăvesc, dar şi cei care-l critică sunt de acord cu apelativul „fenomenul Murakami”, considerându-l un adevărat meteorit din Ţara Soarelui Răsare. Născut în 1962, Takashi Murakami provine dintr-o familie destul de modestă, tatăl, şofer de taxi, şi mama casnică. Visa să se consacre filmelor de animaţie video şi astfel s-a înscris la prestigioasa Universitate de Beaux Arts şi de Muzică din Tokyo (Geidai), unde a studiat Nihon-ga, un stil de pictură, născut în era Meiji a secolului al XIX-lea, o sinteză între pictura japoneză şi cea occidentală. Între 1980 şi 1988, anii săi de studiu, s-a concentrat în exclusivitate asupra picturii florale. Antagonismul între arta nobilă şi arta populară, între arta japoneză şi cea occidentală, i-a deschis gustul pentru cultura de divertisment, fiind obsedat de lumea manga. În acea perioadă Murakami se căuta pe sine şi de multe ori îşi lăsa pensulele pentru a trece la instalaţii, folosind mici soldaţi din plastic. Astfel că în 1992 apare primul dintre personajele sale: Mr. Dob, un omuleţ cu faţă ovală şi urechi rotunde.

Murakami obţine apoi o bursă la New York. Această imersiune în arta contemporană occidentală face ca identitatea sa individuală şi culturală să se dezvolte. Este frapat de artiştii pop art, cât şi de integrarea elementelor populare pe care au propus-o aceştia. La întoarcerea în Japonia, în 1995, el se lansează în crearea de personaje inspirate de cultura manga şi otaku şi începe să dezvolte mitologia sa personală, o operă de o strălucitoare sinteză a contrariilor pe care încearcă să le concilieze. Treptat, universul lui Murakami se instalează într-un nou Pantheon, care îi este propriu, împrumutând de la manga şi de la otaku universul BD în stilul Disney populat de monştri, fantome şi spirite, dar şi de mituri japoneze, de povestiri feerice. El îi figurează pe Kaikai, un mic monstru alb cu urechi de iepure, pe Kiki, un alt mostru roz, cu trei ochi şi cu urechi de şoarece, pe Miss Ko, o fată blondă, dotată cu sâni voluminoşi, pe Inochi, un băiat neliniştit, jumătate om, jumătate robot. Printre alte motive folosite de el se numără ciupercile magice, care degajă un sentiment de nelinişte, şi florile stilizate, care prezintă în centrul lor o faţă cu un surâs etern. Acesta este universul lui Murakami. Uneori lucrurile sunt clare, ca în fermecătorul ştrengar din „Cowboy-ul singuratic”, cu sexul său incomensurabil, alteori ambigue. Dincolo de toate, margaretele surâzătoare şi însorite nu întârzie să provoace un sentiment de stânjeneală. Angoasele, stările de nelinişte nu sunt departe de acest paradox al artei sale.

„Manga” în saloanele lui Ludovic al XIV-lea

Expoziţia lui Murakami la Versailles recidivează, după cele ale lui Jeff Koons şi Xavier Veilhan, într-un scandal. Creatorul japonez se confruntă direct cu sălile istorice ale Palatului, dar şi cu celebrul parc, cu formele lor ludice şi culorile acidulate, operele sale riscă să deturneze atenţia publicului venit să admire creaţiile franceze ale secolului al XVII-lea. Vizitatorii care au traversat planeta pentru a admira la Versailles „le grand siècle” sunt şocaţi de intruziunea desenelor manga în casa lui Ludovic al XIV-lea. Invitat să se instaleze în această toamnă la Versailles, artistul nipon s-a lăsat sedus de ocazia să-şi pună amprenta într-un loc încărcat de istorie, şi-a conceput expoziţia ca o operă totală, în care peste tot iconografiile, simbolurile fac să rimeze arta cu puterea. Pentru Murakami, a cărui creaţie caută cvadratura cercului, între cultura japoneză şi cea occidentală, între arta trecutului şi cea a prezentului, s-ar putea dovedi un pic prea mult. Fondurile aurite ale picturile cu flori, aluzie la paravanele epocii Edo, răspund fastului lui Ludovic al XIV-lea, tentele plate colorate, o moştenire a tradiţiei stampelor japoneze şi a celei manga, fac pandant perspectivalor lui Le Nôtre.

Sunt expuse 20 de opere dintre care 11 special create cu această ocazie, ce intră în dialog cu marile apartamente ale Salonului lui Hercule, până la Galeria Oglinzilor, trecând prin Salonul Abundenţei sau Sala Gărzilor. Pe terasă întâlneşti un monumental „Oval Buddha”, de 5,68 metri, în bronz aurit, meditând între pânzele de apă, cu privirea aţintită către orizont, care parcă stă să-l aştepte pe Regele Soare.

Cu ochelari rotunzi de metal, cu barbă şi mustaţă, îmbrăcat sobru, cu o cămaşă albă imaculată, Takashi Murakami, prezent la expoziţie, degajă forţa impenetrabilă a liniştii. „Eu sunt motanul din Cheshire care o primeşte pe Alice din Ţara Minunilor cu un surâs diabolic. Care vă invită să descoperiţi Ţara Minunilor la Versailles.”