Miliardarul Elon Musk a asigurat vineri că va fi în continuare un ‘prieten și un consilier’ al președintelui american Donald Trump, într-o declarație acordată presei în Biroul Oval, unde cei doi au apărut împreună la încheierea activității oficiale a patronului companiilor Tesla și SpaceX în executivul SUA, relatează agențiile AFP și Reuters.
Președintele american a salutat misiunea de reducere a cheltuielilor publice realizată de Elon Musk, subliniind că acesta a adus o ‘schimbare colosală’ în activitatea administrației SUA. Trump a condamnat în același timp ‘atacurile scandaloase, calomniile și minciunile’ îndreptate împotriva colaboratorului său în cele 130 de zile cât a fost membru al executivului.
‘Voi continua să-l vizitez și voi rămâne prietenul și consilierul președintelui. Aștept cu nerăbdare să revin în această sală incredibilă’, a spus Musk în Biroul Oval.
El s-a numărat printre principalii donatori ai lui Trump în campania electorală de anul trecut și a devenit unul dintre principalii consilieri ai noului președinte american, ce i-a încredințat conducerea Departamentului de Eficiență Guvernamentală (DOGE), instituție nou creată de președintele republican pentru a reduce cheltuielile administrației americane.
Musk a asigurat acum la plecare că activitatea acestui departament va continua și chiar se va intensifica, după ce în perioada cât el l-a condus a obținut economii de circa 160 de miliarde de dolari pentru bugetul SUA, estimând că această sumă va ajunge în curând la 200 de miliarde de dolari.
„ATAC PE FLACURI la RUSSNACI” :)
Candva veti crede in PROPHETUL MISHTEUAX (care nevident si-n SYBERIA :) nu poate gresi !)
„youtube.com/watch?v=cvExa-rNaMA”
„sper ca USR … POFTA de RAZBUNARE a GLOATEI in suferinta economica ACUM !3 spune:
20 mai 2025 la 14:24
Va dau un sfat:
– nu va bagati cu trupe in OFFENSIVA DE VARA a rusilor
(au ganduri de „ne-gluma” daca-s atacati „PE FLANCURI” ; vor folosi ar-m-ment „GREU” 🙁 ORICUM faceti cum-si-ce credeti ca: prin urmari, puteti supporta ca consecinte, ULTERIOR !)
PUP !
… sper ca NICUSOR DAN sa despagubeasca facand presiuni MORALE, cum a promis 👌❤️👌 … JURIDIC … pe excrocatii din afacerea 💲NORDIS💲 !
In momente de criza … jertfe trebuie aruncate amoral ca „hrana” … gloatei in suferinta ! PUP !
IQ=?”
@3301 …STAPANULPAIANJENILOR DIN RETEA … doar TATA LOR stie ce evident , anost , ante-sti tu !