Acuzații fără perdea: Năsui – „călăul-procuror”, „ministrul-analfabet”

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, criticat dur după ce a susținut că Programul de Promovare a Exporturilor a avea probleme grave și că exporturile n-ar trebui sprijinite doar pentru un grup privilegiat de firme. Mihai Ionescu, membru în Consiliul de Export (președinte executiv al ANEIR), îi dă o replică usturătoare, spunând despre Năsui că e ”călău-procuror”, ” retardat de la școala de oligofreni”, „ministrul – analfabet”.

Iată mesajul lui Mihai Ionescu, cu antetul Consiliului de Export al României:

”Exact la o săptămână după ce organizațiile patronale și profesionale din Consiliul de export al României au solicitat public demiterea ministrului economiei, acesta – când partidul din care face parte și-a reconfirmat prezența în coaliația de guvernare – a organizat o conferință de presă în care a condamnat la moarte exportul românesc.

„Călăul – procuror” a pus la cale procesiunea de acuzare nu în incinta ministerului (pe care vremelnic îl conduce), ci în plină stradă, printre claxoanele mașinilor! Probabil i-a lipsit inspirația să invite auditoriu într-un cimitir!

„Ministrul – analfabet” (cu zero experiență în economie și zero experiență în management public) a invocat niște cifre dintr-un așa-zis Raport de control al ienicerilor săi, fără să fi ascultat și partea acuzată.

În viziunea acuzatorului Programul de promovare a exporturilor (care funcționează în forme diferite de când este România modernă) a fost creat chipurile în beneficiul patronilor care fac turism pe banii statului și pentru îmbogățirea firmelor care organizează Pavilioanele naționale de la târgurile internaționale, întregul program fiind creația „ciumei roșii” care l-a legiferat în forma actuală în anul 2002.

Și un retardat de la școala de oligofreni poate conștientiza că un patron nu este atât de pervers încât să care cu el la târguri tablouri de automatizări de sute de kg sau garnituri de mobilă de zeci de m.c., cheltuind zeci de mii de euro pentru pregătirea mostrelor–unicat, cu scopul de …. a face turism 3 zile la un târg în Africa sau în Asia.

Cât privește așa zisele „contracte fabuloase” semnate de minister cu firmele care organizează Pavilioanele naționale (în care exportatorii își prezintă produsele), ele includ cca 90% cheltuielile datorate organizatorilor externi ai târgurilor pentru chiria spațiului, amenajarea standului etc.

Din aceiași stirpe partinică au avut parte exportatorii români de un ministru la fel de „inovativ” (ridicat la vremea respectivă la rangul de vice–premier), care a scos peste noapte o Ordonanță aberantă, în urma căreia statul nu a mai putut recupera TVA-ul de la plățile externe (România pierzând astfel milioane de euro), fiind necesar ca imediat ce respectivul personaj și-a pierdut demnitățile să se anuleze Ordonanța în cauză.

Iată că acum actualul ”ministru ong-ist” (care îți imaginează că economia țării se poate conduce ca un ONG) a anunțat o iminentă Ordonanță de înmormântare a Programului de promovare a exporturilor.

Ne bazăm pe rațiunea șefilor lui administrativi (Viceprim – ministru Dan BARNA și a Premierului Florin CÎȚU), cărora le-am solicitat – în scris – să se consulte cu mediul de afaceri pentru a nu da curs aberației puse la cale de subalternul lor”.

… Și replica lui Năsui

În replică la acuzațiile ce i-au fost aduse, Claudiu Năsui a publicat luni dimineaţa, pe pagina sa de Facebook, câteva pagini despre care precizează că fac parte dintr-o carte pe care a scris-o Mihai Ionescu şi în care acesta din urmă povesteşte experienţa sa cu Consiliul de Export.

„Aceste pagini sunt scrise de nimeni altul decât domnul Mihai Ionescu. Un om foarte deranjat că punem capăt unei mafii care căpuşa banii publici din Ministerul Economiei. E normal să se supere. Reforma supără mafiile puternice branşate la banii contribuabilului. Domnul Ionescu neagă zilele astea orice legătură cu Guvernul Năstase, Ion Iliescu sau PSD. Problema este că domnul Ionescu a scris şi o carte despre experienţa dânsului cu Consiliul de Export. Carte pe care a lăsat-o în minister. Nu de alta, dar domnul Ionescu lucrează în „comerţ exterior” de mulţi ani. Vă prezint câteva pagini în care povesteşte cum s-a născut acel consiliu de export, moşit de el, Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Capitolul se numeşte sugestiv „O mare familie!”. Şi nu, nu e ironic”, a scris Năsui.

VIDEO Năsui, conferință de presă pe 22 aprilie pe tema Programului de Export

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Ioana Radu 8522 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Si pana la urma d-l ministru Nasoi are dreptate: de ce trebuie sa ne stricam privilegiul de a fi o tara importatoare, inclusiv de paine congelata din Ungaria si de patrunjel din Cipru, pe care ni l-am castigat cu atatea sacrificii in acesti 31 de ani de epoca de aur capitalista?

  2. Mihai Ionescu general DIE,se ia de soarta lui Nasui!Si Cotidianulk,care ca si Luna „stie,dar nu spune”nu ne prezinta CV ul acestui impostor,traitor numai pe taxele platite de companiile care erau indrumate de SRI/SIE sa faca parte la Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România,pentru a controla tovarasii TOTUL
    Nu spun ca Nasui e vreo lumina, departe, dar il indemn sa se pisa pe el ANEIR, altfel nu mai scapam de astia decat pe alta cale

  3. Are dreptate si D-l Năsui :este prea multă mizerie umană in minister (putregaiul securist-comunist ).
    Bravo domnule scapă de escroci!

  4. Ungaria are un castig din export-import de 5-7 miliarde euro anual,Romania are o pierdere de 15-20 miliarde euro anual din export-import!
    Daca Manole Informatorul de la BNR nu stie sa ia atitudine la hemoragia de bogatie pierduta anual de Romania,poate face vreo minune Nasui

  5. In SUA orice politician are obligatia de a sustine exportul produselor americane inclusiv ambasadorii au obligatia de a promova acest lucru. In Romania anului 2021, tara membra a UE, mai sunt politicieni aflati in functii de conducere la cel mai inalt nivel care considera ca afaceristii romani sunt niste hoti. Bravo UIPath si mai nou Digitail (si cati or mai fi) fiindca a-ti ales dezvoltarea afacerii in alta tara.

  6. Asa cum prezinta in videoclip Nasui,problema, Programul de Promovare a Exporturilor nici nu facea- de 10 ani vreun export, cu exceptia celor care aveau monopolul,respectiv firmele de casa ale acestui consiliu .Un circuti inchis, cu intermediari abonati, totul pt.un comision ,totul suportat de stat .Si ca si contrargument temeinic, acest domn Mihai Ionescu ar trebui s afaca DOVADA exproturilor romanesti, sa contrazica rapoartele inclusiv ale Curtii de Conturi si alte acte de care vorbeste Nasui! Se pare ca, de ex.spre deosebire de un Ghinea, Nasui percuteaza la ce trebuie facut.Despre solutiile lui pe care le da, finantistii,ec.se pot pronunta mai bine.Se adevereste proverbul ca omul sfinteste locul, ca nici-un om nu se aseamana cu altul si ca primordiala este constiinta,cunostiintele,pregatirea,buna credinta a fiecarui Om in cauza.

  7. „sau garnituri de mobilă de zeci de m.c.”
    careva,concurentza la gunoaiele IKEA?!
    (la intern NU SE VEDE!)

  8. Concurs între mafii. Mafia mea e mai tare ca a ta. Voiculescu n-a rezolvat nimic. Cu evacuarea bolnavilor din spitale să facă loc că Covid, arata ca un Dr.Menghele la Sănătate. Bolnavii de cancer nici acum n-ar avea tratamentul cu citostatice.

    Treaba cu târgurile și expoziții prin străinatate, și legat de exporturi se știe că fiecare se descurcă cum poate. Pe cont propriu mai sănătos așa și mai puțin bătaie de cap, în cele din urmă.

  9. Nu este de mirare ca si Nasui este analfabet. Este regula generala pentru pluseristii sorosisti impostori. Diplomele cu care se mandresc public nu au nici o valoare in cazul lor.

  10. Te poti astepta la ceva bun din partea puilor de securisti atei, tradatori ai Romaniei? Pe linga faptul ca sunt analfabeti, mai sunt si ticalosi! Dar ce sa-i faci, acesti viermi sunt alessi si tolerati de popor! Asta e! Si astia sunt ca paduchele, nu scapi usor de ei!

  11. Mai si rade criminalul! Huuuuuoooooo jivina ticaloasa, aplecati dracului , Doamne iarta-ma, sa nu mai auzim nici numele vostru de satanisti ordinari!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.