Năsui: Iohannis încearcă să spele plagiatul lui Ciucă

„Președintele Klaus Iohannis încearcă să spele plagiatul premierului Nicolae Ciucă, ne vorbește de România educată, dar în fapte, tolerează plagiatul”, acuză deputatul USR Claudiu Năsui.

Claudiu Năsui cere demisia premierului Nicolae Ciucă, care e acuzat de plagiat.

„Se impune demisia premierului Ciucă. În orice țară civilizată, când se descoperă că ai plagiat o treime dintr-o lucrare, singurul mod onorabil, mă rog, cât de cât onorabil, având în vedere furtul acesta, pentru că plagiatul este furt, în care să ieși din situația aceasta este demisia. Deci domnul Ciucă ar trebui să-și dea demisia”, a declarat la RFI Năsui.

Vicepreședintele USR critică poziția lui Klaus Iohannis, care a transmis că corectă și necesară decizia premierului de a cere verificarea tezei sale de doctorat.

„Președintele acum este principalul protector al domnului Ciucă, e reprezentantul acestui sistem care domină România de 32 de ani de zile, nu e singurul, e și el și domnul Ciolacu și ia apărarea unui pion din sistem. Asta arată cam care va fi moștenirea pe care o va lăsa domnul Klaus Iohannis. Ne vorbește de România educată, dar în fapte, tolerează plagiatul, ba chiar încearcă să-l spele”, conchide Năsui.

Prima reacție a lui Iohannis în scandalul plagiatului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

16 Comentarii

  1. Intrebati-l pe dl profesor de fizica: trece gâsca strada sau ea doar ridica picioarele si trece strada pe sub gâsca??

  2. Si noi, cei cu simtamant ROMANESC … incercam sa SCAPAM de USR – EXTREMA DREAPTA din ROMANIA !!!
    JOS … USR !!!

  3. Pai „corecta si necesara „a fost si a „cucuvelei mov ” . Si a ajuns „porcoroare ieuropiana „. Minca-var tata de „diestepti „.

  4. U Iasi,UBB(care a populat Israel cu ‘doctori’ facuti din coafeze si frizeri) U bucuresti,UCraiova,U Targoviste ,Universitatile in uniforma,toate dau titluri doctori pe banda rulanta,”made in Romania”

  5. Da ma da, ca asa-i in politica. Care dintr-al vostru si-a dat demisia ptr falsificarea CV-ului?
    Eu nu stiu daca Ciuca a plagiat sau nu, NICI VOI nu stiti. Nu ziaristii sau politicienii stabilesc asta. Sa se verifice si sa se stabileasca oficial de institutiile si persoanele competente si in DREPT sa faca asta.
    Dupa acea vom vedea, poate ridica Iohannis pragul de acceptabilitate daca e nevoie de mai mult ca la Kovesi. Sau poate da un decret prezidential ca nu e plagiat. Dar hai sa vedem ce spun cei indrituiti sa analizeze lucrare.

  6. Totul se practica de ani si ani de zile pentru ca a fost mana libera la fabricatiuni, inclusiv la acte romanesti persoanelor care nu stiu o boaba romaneste.

  7. Nasui omul Uniunea Sorosh Romania il ataca pe Ciuca . Adica se pare ca Ciuca le-a luat banii mafiei globaliste sau nu vrea razboi cu rusii. Ciuca sa-i aresteze pe toti fara mila sau va fi el inlaturat.

  8. Iată trompeta lui sorosh in România
    Ar vrea sa compromită și acest guvern
    O fi in legătură cu „băieți deștepți din energie”!?

  9. PROSTITUTIA INVATAMANTULUI ESTE O REALITATE NU-I O POVESTE ,IAR CEI CARE NU VOR S-O VADA N-AU DECAT SA RAMANA ANALFABETI ,SEMIDOCTI,
    NULITATI !!.
    LACOMIA,SI LIPSA UNEI LEGISLATII STRICTE PE LINIE DE EDUCATE A FACUT POSIBILA ERODAREA SISTEMATICA A CALITATII INVATAMANTULUI DE TOATE GRADELE DUPA 90, VEZI :ERUPTIA NECONTROLATA DE ZISE UNIVERSITATI ,ACADEMII PARTICULARE ORIUNDE FARA O ACREDITARE SI RECUNOASTERE ,FARA EXAMENE ,FARA CURSURI ,CU ASA ZISI PROFESORI ,SAU SUB UMBRELA UNOR PROFESORI UNIVERSITARI MULT PREA NESATUI SI MULT CERTATI CU DEONTOLOGIA UNIVERSITARA. CONDITIE DE ADMITERE IN ACESTE FACATURI DE UNIVERSITATI SI ACADEMII -PLATA UNEI TAXE SI BULETINUL !!, CEVA CE SEAMANA CU ACCESUL LA FELINARELE ROSII ,-LA BORDELURI !.S-AU FABRICAR ABSOLVENTI PE BANDA RULANTA SI PE BANI , CULPABILITATEA ,LASITATEA IGNORANTA ,COMPILCITATEA UNIVERSITATILOR DE STAT ESTE MAJORA IN DISTRUGEREA INVATAMANTULUI ROMANESC. LEPRELE ,GOLANII DERBEDEII IN VISUL LOR DE MARIRE PRIN POLITICA TREBUIA SULEMENIT ,VACSUIT CU NISTE PATALAMALE !.
    VINOVATII DEGRADARII ACCELERATE A ECONOMIEI ,A VIETII SOCIALE ,A SIGURANTEI ROMANILOR SUNTETI VOI CEI CARE PURTATI SI OCUPATI PE NEMERIT FUNCTIA DE PROFESOR DE DASCAL DE FORMATOR ,VOI CEI CARE V-ATI PROSTITUAT PENTRU BANI ,PENTRU RELATII,PILE, FAVORURI.
    TICALOSIA ,CRIMA VOASTRA ACEEA DE A DISTRUGE DESTINELE CELOR MERITOSI FAVORIZAND LEPRE ARE REPERCURSIUNI IMENSE PENTRU TOT CE MAI SUFLA IN ACEASTA TARA. VOI ACEEA CARE VA PRETINDETI INDRUMATORI -CONDUCATORI DE DOCTORATE NU SUNTETI MAI BREJI DECAT LEPRELE PE CARE LE-ATI INSCAUNAT ATAT DE SUS INCAT AU DEVENIT RIDICOLI !!,ATI GENERAT NISTE RATATI ,NISTE EPAVE CE SUNT SANTAJABILE SI SANTAJATE ,LE-ATI DISTRUS VIATA !,IAR PE VOI NU VA DOARE NICI IN CUR !!. CE DRACU CAUTATI VOI IN INVATAMANT CAND N-AVETI NICI DEMNITATE NICI SUFLET ?.SE RASUCESC IN MORMANT :SPIRU HARET,MOISIL etc.

  10. Pai daca este asa cum zice nasolul asta de Nasui inseamna ca s-a hotarat si Iohannis sa faca lucruri bune pentru tzara,mai ales acum cand purceaua zace decedata in cotez cu popoul in usa si numai alte scandaluri si crize ce ne mai lipseau.

  11. Hi..hhi..ho..s-au hotarat si serviciile globaliste infiltrate cu jaddani si huni , care il manevreaza pe Johanid. Sa dea jos pe Ciuca care le strica planu de a fi razboi in Romania.

  12. Un slugoi facut general la apelul bocancilor nu putea fi aparat decat de un suplinitor de scoala secundara de sat, escroc si fudul.

  13. Nasui si gasca lui de trepanati din USR plagiaza extrema dreapta. Nu ma deranjeaza ca aceste jigodii se musca de gat. Circ si pita, avem..

  14. Mi se pare normal .Dacă o salvato pe faraoancă,de ce nu L ar salva și pe amicul măciucă.Poate dovedește nu mă 5% că la faraoancă.?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.