NATO a atacat birourile lui Gaddafi

Avioanele NATO au atacat în cursul nopţii capitala libiană Tripoli şi au avariat complexul Bab al-Azizia, folosit recent de colonelul Muammar Gaddafi pentru a găzdui o misiune a Uniunii Africane, informează BBC, potrivit realitatea.net.   Două rachete au lovit complexul lui Gaddafi, iar birourile distruse par să fie chiar acelea folosite de Gaddafi pentru a-i […]

De cotidianul.ro - Autor

Avioanele NATO au atacat în cursul nopţii capitala libiană Tripoli şi au avariat complexul Bab al-Azizia, folosit recent de colonelul Muammar Gaddafi pentru a găzdui o misiune a Uniunii Africane, informează BBC, potrivit realitatea.net.   Două rachete au lovit complexul lui Gaddafi, iar birourile distruse par să fie chiar acelea folosite de Gaddafi pentru a-i […]

Avioanele NATO au atacat în cursul nopţii capitala libiană Tripoli şi au avariat complexul Bab al-Azizia, folosit recent de colonelul Muammar Gaddafi pentru a găzdui o misiune a Uniunii Africane, informează BBC, potrivit realitatea.net.

 

Două rachete au lovit complexul lui Gaddafi, iar birourile distruse par să fie chiar acelea folosite de Gaddafi pentru a-i primi pe membrii misiunii Uniunii Africane, potrivit corespondentului BBC.

Pereţii au fost spulberaţi, iar acoperişul are o gaură mare. Deasupra clădirii se ridica fum, iar pompierii împrăştiau spumă peste ruine. Unii oficiali prezenţi la faţa locului susţin că există răniţi, dar alţii au contrazis aceste declaraţii.

Reporterii din oraş spun că, în orice caz, acestea au fost printre cele mai puternice explozii de până acum.

Atacul asupra complexului lui Gaddafi intervine în condiţiile în care forţele sale au bombardat duminică Misrata, oraşul din vestul ţării, în ciuda faptului că regimul de la Tripoli a anunţat că îşi retrage forţele şi îi lasă pe liderii tribali locali să negocieze cu rebelii. Cel puţin şase persoane ar fi fost ucise în bombardamentul de la Misrata, care a vizat centrul oraşului şi trei cartiere rezidenţiale. În total, luptele de la Misrata s-ar fi soldat cu peste 1.000 de morţi, potrivit organizaţiilor neguvernamentale.

NATO spune că atacurile sale vizează doar acele obiective de comandă militară. Însă, pentru susţinătorii regimului care s-au adunat imediat în faţa complexului în ruine, acesta este un atac personal care l-a vizat pe colonelul Gaddafi. Susţinătorii au declarat că vor rămâne la faţa locului, în ciuda avertismentelor NATO, care i-a sfătuit să plce.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.