Într-o pauză scurtă, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian s-au așezat pe bancă și au băut cu sete dintr-o sticlă de apă Evian ( apa oficială a turneului ). Dacă lui Jaqueline i-a mai rămas, a Anei s-a terminat.
 Prea obosită să se mai poată ridica și să ducă sticla goală, Ana Bogdan a încercat un artificiu tehnic din baschet. Imitând o lovitură de 3 puncte, a aruncat la coș, de la distanță, și a nimerit! Imaginile cu întâmplarea sunt haioase și ajută să vedem cum se destind jucătoarele după clipele grele de la antrenamentele istovitoare.
   La 17.00, când sesiunea de pregătire s-a terminat, toată lumea voia fotografii. Fiecare cu fiecare, toți cu toți. Atunci a fost cel mai haios moment al prezenței echipei noastre la Malaga. Antrenorul lotului național de tenis, Alina Tecșor, a specificat că ea vrea, întâi de toate, o poză cu Horia Tecău, dar să fie numai ei doi.
  Toată lumea s-a conformat:  ” bine, dacă vreți numai voi doi, faceți! suntem de acord „. Adormindu-le vigilența, i-au împins în fața obiectivului. Convinși că sunt singuri, Alina și Horia încercau să zâmbească. Atent să nu greșesc, nici nu am observat când Jaqueline Cristian și Ana Bogdan au apărut în cadru și săreau în toate pozițiile. Alina cu Horia, concentrați la aparat, nu întorceau capul, dar își dădeau seama că ceva, ceva se întâmplă în spatele lor. Nu-și putea imagina ce!
 La vederea fotografiilor, toți s-au amuzat copios. Un deliciu.
Așadar, atmosfera în sânul echipei de tenis a României e excelentă. Un singur gând.
Victoria!
 Acest articol este susținut de brandul românesc de sucuri bio Melissimo.
 Mulțumim domnului Ilie Potecaru!






 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Asa face un vecin de-al meu cand nu-i place mancarea facuta de nevasta-sa. Ia farfuria si o arunca exact in chiuveta din bucatarie. Nu exista sa rateze vreodata.