Ne mulțumim că n-am luat bătaie mai mare!

A patra înfrângere consecutivă pentru naționala lui Mirel Rădoi. Naționala României de fotbal a fost învinsă duminică seara de Anglia, scor 1-0, într-o partidă amicală, pe Stadionul Riverside din Middlesbrough.

A marcat: Rashford (68-pen.).

Reacția lui Mirel Rădoi

„A fost o partidă destul de intensă, echilibrată. Am avut situaţiile noastre, cred că cel puţin în prima repriză, exceptând cele două bare, una cu capul de la 14 metri, am încercat să ne facem jocul. Am reuşit la început, prin aşezarea noastră 4-3-3, contra aşezarea lor 4-2-3-1, am întâmpinat ceva probleme până am reuşit să închidem spaţiile între linii în zona 2, după care am reuşit să ne facem jocul. Dacă sunt supărat astă seară, la fel ca la meciul cu Georgia, sunt supărat pentru că reuşim să ajungem acolo, în faţa porţii, şi nu reuşim să înscriem. A fost un joc echilibrat de ambele părţi, dar cred că în anumite momente am fi putut avea alte decizii. Nu a fost un debut foarte fericit pentru Căpuşă, la faza aceea era clar că trebuia să mai aştepte puţin, a plecat prea devreme, a depăşit linia mingii, dar cred că un jucător tânăr ca el poate învăţa din astfel de momente. După un sfârşit de sezon apar din nou anumite situaţii în care trebuie să facem schimbări forţate pentru că jucătorii resimt o stare de oboseală foarte mare. Trebuie să ne adaptăm şi să facem aceste schimbări din mers. Nu am avut un număr fix de jucători pe care să-i debutăm, ne-am propus doar ca jucătorii care sunt în formă să fie la echipa naţională şi am încercat ca toţi jucătorii care au fost prezenţi la această acţiune să încercăm să-i facem să joace. Din păcate, avem şi noi limitele noastre şi de aceea diferenţa de valoare şi de preţuri între jucători. Dar eu cred că în această seară nici Anglia nu se aştepta să le punem atâtea probleme. E un motiv îmbucurător pentru mine că reuşim să ne creăm atâtea ocazii într-un meci aşa de important cu o naţională puternică, precum Anglia. În momentul în care ai 2-3 situaţii cu o astfel de naţională cred că trebuie să marchezi cel puţin un gol. Eu mă bucur de acest joc din seara asta, pentru că avem pe ce să construim în următoarea fereastră din septembrie. Nu prea vorbesc de arbitraj, dar dacă dai penalti la acel fault al lui Chiricheş, cred că în momentul acesta putem discuta şi de acel penalti la Ivan, chiar dacă era spre sfârşitul jocului, dacă arbitrezi cu aceeaşi greutate aceste dueluri. Spre deosebire de jucătorul lor, jucătorul nostru are o tăietură desteul de mare, cum a venit (n.r. – portarul Johnstone) cu genunchiul, cu cotul direct în cap. Nu mă leg de lucrurile astea, asta nu însemană că acest penalti putea fi marcat, dar într-un meci aşa de important, în momentul în care ai asemenea decizii, o echipă mai mică a României decât acea a Angliei, cred că şi ei trebuie să ţină cont de aceste decizii. Mă bucură jocul, determinarea, dăruirea, am avut curaj, am avut personalitate, de aici putem să mergem cu încredere pentru celelalte partide care urmează în septembrie. M-a bucurat că în momentul în care Anglia a reuşit să aducă nouă jucători în jumătatea noastră de teren, am reşit să ieşim cu construcţie elaborată şi am avut situaţiile noastre. Din păcate nu am reuşit să înscriem”, a spus Rădoi la ProX.

Echipe

ANGLIA: 1. Johnstone – 2. Godfrey, 6. White, 5. Mings, 3. Shaw (12. Trippier, 75) – 10. Grealish, 4. Phillips (16. J. Henderson, 46), 8. Ward-Prowse (21. Rice, 65) – 11. Rashford (17. Lingard, 75), 9. Calvert-Lewin (18. Watkins, 82), 7. Sancho (19. Bellingham, 65). Selecționer: Gareth Southgate
Rezerve: 13. Pickford, 22. Ramsdale, 23. D. Henderson – 14. Coady, 20. Kane

ROMÂNIA: 1. Niță – 24. Sorescu (2. Căpușă, 66), 6. Chiricheș-cpt., 5. Nedelcearu (4. Rus, 84), 22. Camora – 8. Cicâldău (20. Budescu, 80), 18. Marin, 23. Stanciu – 17. Păun (25. Băluță, 80), 7. Alibec (14. Hagi, 66), 9. Ivan. Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Vlad, 16. Iacob – 3. Ganea, 10. Maxim, 11. Moruțan,  21. Olaru

Moment inedit

Înainte de debutul partidei jucătorii englezi au îngenunchiat pentru a arăta că luptă împotriva rasismului şi sprijină mişcarea „Black Lives Matter”. Lor li s-au alăturat şi jucătorii români, cu două excepții: Nicolae Stanciu, mijlocaş la Slavia Praga şi Ionuţ Nedelcearu, fundaş la AEK Atena.

Recent gestul fotbaliştilor englezi a fost criticat de o parte din fani, dar selecţionerul Gareth Southgate a spus că sportivii vor continua să îngenuncheze.

„Jucătorii noştri trebuie să ştie că suntem uniţi în acest demers, suntem total dedicaţi. Suntem hotărâţi să îngenunchem la Euro. Ignorăm orice reacţie adversă”, a declarat la o conferinţă de presă Gareth Southgate.

Îngenuncherea, ca formă de protest, a devenit un gest comun după decesul lui George Floyd în custodia poliţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Mirel i-a invitat pe englezi sa ne traga si ei o chefaneala ca tot nu ne mai invinsera de peste 50 de ani!Apropo care mai vreti sa bateti Romania haideti fratilor ca acu e momentul ca avem un antrenor si un presedinte de federatie foarte amabili!Indrazniti fratilor:Andora,Luxemburg,San Marino…!

  2. Respect pentru Stanciu și Nedelcearu!
    Ce treabă are Naționala de fotbal a României cu blm ul?!
    9 în genunchi pentru ce?!

  3. La fetele omorâte și traficate la Caracal nu a îngenunchiat nimeni pe niciun stadion.

  4. – demisia pirele
    – cat ia din viitoarele contracte ale obositilor gen alibeci

  5. manelarii astia care nu stiu sa si scrie numele fara sa tina buletinul in mana stanga au insultat o tara intreaga ingenunchind in semn de spijin fata de organizatia rasista sorosita ce militeaza pt genocidul europenilor (deci si al romanilor). la echipa lor de club pot sa faca ce vor, dar cand reprezinti Romania te prezinti cu demnitate pe teren. lucrul acesta n ar fi fost posibil fara acceptul lui mirel radoi si al federatiei. raspunde cineva pt aceasta insulta la adresa Romaniei si a poporului roman?

  6. RESPECTUL MEU, Stanciu şi Nedelcearu!
    Iar lui Southgate și restului găștii commonwealthului britanic, să le ‘tem muicile!

  7. Pana si in futibol ne.au invins capusele coanei cu dinti perfecti si gura mare

  8. Este mai mare rusinea ca o echipa intraga a Romaniei,fara doua exceptii cu coloana vertebrala,sa ingenucheze pentru unii care,in realitate,vor sa fure,sa omoare si sa faca trafic cu droguri nestingheritzi de vreo politzie a lumii,bagand in fatza vrajeala cu care se victimizeaza,ca asa-i la moda progresista acum,ca hotzul sa-l dea in judecata pe cel de la care a saltat portofelul ca nu a gasit in el cam cati bani ii trebuiau lui.Iar la englezi aceeasi rusine pentru ca ei,in loc sa ingenucheze ca omagiu pentru inaintasii lor,toti soldatii si civilii care au tinut piept porcariei naziste si s-au sacrificat pentru libertatea lor din ziua de azi,ei au ajuns la nesimtirea de a ingenucheaza si se umilesc in fatza unor primitivi al caror stramosi au fost adusi in civilizatie de inaintasii albilor,dupa care tot inaintasii albilor au luptat si au murit multi dintre ei pentru libertatea fostilor sclavi.

  9. Echipa Romaniei a jucat foarte bine, nesperat, daca nu era 11m, negroteii UK nu ne bateau!
    Echipa Romaniei a gresit flagrant ca a ingenunchiat,Romania nu are nici o obligatie fata de Africa , fotbalistii rromanes imita ca maimutele

  10. Spicuiri pe tema dată:
    1.Deci mai nou, când protestezi te pui în genunchi?
    2.Ce avem noi de-a face cu BLM? Personal, îi trimit în PLM.
    3.Banu’ și constrângerile politically corect de orice fel îi îngenunchează. Cei doi care joacă în Slovacia și Grecia știau că li se pot lua cel mult boii de la bicicletă, ăilalţi care joacă în occidentul vesel n-au riscat.
    4.Deocamdată federaţia n-a trasat directiva. Când o va face, vor fi toţi pe brânci.
    5.Bășcăliile astea, fotbal, tenis, campionate, olimpiade, etecetera, la care vă uitaţi ca pisica-n faruri, mai au, azi, ceva de-aface cu sportul?

  11. Ati ingenunchiat, adica ati facut un gest practic politico/rasist.
    Sa va fie rusine.
    Nu reprezentati Romania.

  12. Asa-i santem bucurosi ca am primit numai o palma , am evitat spitul in cur .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.