Nu doar testăm puțin, ci și secvențiem puțin și am ajuns să ne mândrim cu asta, atrage atenția epidemiologul Octavian Jurma, criticându-i pe guvernanți și responsabilii din sănătate. Potrivit acestuia, tulpina Delta e în transmitere comunitară încă din luna mai, arătând ce ar urma.
Iată mesajul lui Octavian Jurma integral, postat pe pagina sa de Facebook:
A aparut ultimul raport CNSCBT care cumuleaza secventierile din ultimele 2 saptamani. Este suficient de important incat mi-am luat o dupa masa libera de la vacanta ca sa putem sta mai pe indelete de vorba pe marginea lui.
Avem un total de 2,373 secventieri facute oficial de la inceputul anului. In aceeasi perioada am facut 2 milioane de teste RT-PCR in cadrul programului national, ceea ce inseamna ca secventiem doar 0.1% din testele facute la stat.
Este o rata de 100 de ori mai mica decat recomandarea ECDC de a secventializa 10% din testele RT-PCR. Aceasta neglijenta infioratoare se cumuleaza cu o rata de testare atat de scazuta incat incidenta din Romania a devenit irelevanta statistic, tot dupa criteriile UE. La nivel autoritatilor, Romania face azi un efort mai mic de monitorizare si combatere a pandemiei decat acum 1 an!
Evident ca aceasta situatie deporabila nu revolta pe nimeni din guvern si din institutiile de santate publica! Toata lumea se felicita ca am invins pandemia prin relaxarea si jertfa mioritica din valurile 2 si 3. INSP continua este ne asigure ca tulpina Delta nu este in transmitere comunitara in Romania, desi este evident ca e in transmitere comunitara inca din luna mai.
Problema nu este ca testam si secventiem putin ci ca am ajuns sa ne mandrim cu asta. Noua ni se pare normal sa nu testam si sa nu secventiem tocmai pentru ca astfel noi ramanem verzi, in vreme ce restul tarilor intra in scenarii galbene si rosii. Nu e de mirare ca in cele din urma am subestimat oficial atat de mult pandemia incat am ajuns sa ni se para normal sa nu ne vaccinam si sa ne imunizam prin infectare si boala… La fel ca in evul mediu…
Sa revenim insa la date…
======================
In utimele doua saptamani in Romania am avut 66 de secventieri [5 pe zi] si un singur raport saptamanal. Prin urmare datele din saptamana S26 sunt extrapolate.
Ce noutati aduce acest raport?
– constatam ca 46.15% din noile cazuri secventiate au fost cu tulpina indiana (B1.617.2), mai repede decat anticipam la inceputul lunii. Suntem la un pas de dominata Delta si se confirma, din pacate, predictia ca tulpina indiana (B1.617.2) poate deveni dominanta in Romania la finalul lunii iulie si nu mai tarziu de luna august 2021.
– consecinta dominantei este de obicei debutul unui nou val, deci valul 4 va debuta probabil in luna august dar va fi detectat in Romania doar in spitale, deci in luna septembrie. Sa ne asteptam in luna august la declaratii oficiale ca tulplina Delta este sub control in Romania, moment in care ar trebui sa intram in panica.
– avem un nou focar in judetul Dolj unde au fost identificate 15 cazuri de infectii cu tulpina Delta din cele 26 de cazuri declarate in ultimele 2 saptamani. Aceasta inseamana ca 57% din cazurile din Dolj in ultimele 2 saptamani au fost cu tulpina indiana si Dolj devine primul judet din Romania unde avem confirmarea oficiala ca tulpina Delta este dominanata
– in Bacau avem o situatie si mai bizara, cu 2 decese din 5 cazuri confirmate. Ar insemna o mortalitate absurda de 40%. Numarul de cazuri este evident mult mai mare desi Bacau are oficial doar 12 cazuri in ultimele 14 zile. Chiar si asa 5 Delta din 12 cazuri face ca ponderea tulpinii indiene sa fie de 41% in Bacau.
Asa cum se vede din aceste date, este ridicol sa ne imaginam ca putem avea o imagine nationala cu 5 secventieri pe zi si o medie zilnica a testelor RT-PCR din programul national pe jumatate din cat testam in iulie 2020.
Acolo unde se secventiaza, ponderea tulpinii Delta este ridicata, iar judetele care nu raporteaza tulpina Delta probabil nu secventiaza aproape deloc.
–––––––––––
In acest context, cea mai credibila ipoteza este ca tulpina Delta se afla acum in circulatie coumunitara extinsa la nivel national si ca ponderea sa a depasit deja 40% in medie. Prin urmare tulpina indiana va deveni dominata pana la finalul lunii iulie, cel tarziu la mijlocul lunii august, conform prognozei de la finalul lunii iunie.
Datele sunt insa foarte rudimentare.
–––––––––––
Pentru tine este important sa iei in considerare ca:
– testele, masca si distantarea fizica completeaza si amplifica vaccinarea dar nu o pot inlocui.
– din luna august varianta Delta (tulpina indiana) va deveni o amenintare reala doar daca nu esti vaccinat.
– orice vaccin ofera o protectie optima la 30 de zile dupa prima doza. Daca vrei sa ai protectie buna in septembrie trebuie sa te vaccinezi in iulie. Pfizer si Moderna raman cele mai eficiente vaccinuri si este recomandat un rapel cu unul din ele pentru cei care au facut AZ sau J&J.
– faptul ca ai facut o forma usoara de boala cu tulpina britanica (Alpha)) nu este o garantie ca nu vei face o forma grava cu tuplina indiana (Delta) sau braziliana (Gamma). Noile tulpini fac parte din prima generatie care ocoleste raspunsul imun si vor fi urmate cu siguranta de altele si mai eficiente, cum este tuplina Delta Plus.
– daca nu te-ai vaccinat, luna aceasta [iulie 2021] e cam luna de ultimatum daca nu doresti sa participi la loteria mortii din toamna, cand 90% din cazurile de decese vor fi din randul celor care nu s-au vaccinat cu 30 de zile inainte de a se infecta.
–––––––––––
Pentru autoritati este important sa devina mai flexibile in schema de vaccinare si sa permita vaccinarea cu rapel heterolog pentru cei care doresc asta, daca au acordul medicului. Rapelul cu Pfizer este o solutie mai buna decat renuntarea la milioane de doze din cel mai eficient vaccin din arsenalul umanitatii impotriva pandemiei de COVID-19. Se vede ce dezastru este in tarile care nu au vaccin sau se vaccineaza cu vaccin chinezesc.
La o rata atat de scazuta de vaccinare, cresterea cu 10-30% a eficientei protectiei celor vaccinati se poate traduce in sute de vieti salvate. Nu pare mult cand ne-am obisnuit cu mii de decese saptamanal, dar fiecare viata continua sa conteze si pentru fiecare viata pierduta va trebui sa dam socoteala.
O alta solutie este mobilizarea resurselor materiale si umane din centrele si fluxurile de vaccinare inchise pentru a forma echipe mobile. Acestea pot vizita in regim din-usa-in-usa mai ales persoanele vulnerabile, care raman in proportie de 70% expuse riscului de infectare si boala.
Valul 4 este caracterizat de o mortalitate mult mai scazuta decat valurile 2 si 3 in tarile cu rata mare de vaccinare. Este strict vina autoritatilor responsabile de de sanatatea publica si nu a populatiei daca in Romania mortalitatea va ramane ridicata si in valul 4. Oficialitatile nu se vor putea spala pe maini dand vina pe populatie si pentru mortii din valul 4, chiar daca dau deja de inteles ca asta e „strategia” lor.
–––––––––––
Se vor mobiliza autoritatile locale si centrale pentru a face fata valului 4? Nu cred ca vor renunta la vacanta de grija santatii populatiei. Tocmai de aceea este important sa te vaccinezi pana mai poti. Vaccinul este produs cu o tehnologie inaccesibila in Romania, unde acessul la vaccin ar fi de domeniul SF daca nu am face parte din Uniunea Europeana. Refuzam o tehnologie care este cu decenii mai avansata decat capacitatea stiintifica si economica a tarii noastre in acest moment. Romania a regresat din acest punt de vedere fata de pozitia noastra in perioada interbelica si chiar fata de perioada comunista.
Vaccinul este un beneficiu direct al asocierii noastre cu tarii mult mai avansate decat noi. Asa se vede din anunturile oficiale, aceste tarii abia asteapta sa refuzam, ca un trib de salbatici primitivi acest dar, ca sa isi vaccineze ei cetatenii. Atitudinea guvernului nostru este greu de calificat in aceasta privinta…
=====================
Retine: Vaccinul produs in occident este scutul tau impotriva tulpinilor Delta si Gamma.
NU exista circumstante nici teoretice nici practice, in care infectarea sa fie mai usoara si mai benefica decat vaccinarea. Cantitatea mica si strict controlata de proteina spike produsa de vaccin NU poate fi mai toxica decat cantitatea imensa de proteina spike produsa de virus prin auto-amplificare celulara.
=====================
Tot ce trebuie sa intelegi despre vaccin este ca indiferent cu ce efecte secundare te sperie armata antivaccinistilor si negationistilor, infectarea produce aceleasi efecte de mii de ori mai grav si mai frecvent.
Vaccinul e produs de tari carora le pasa de cetatenii lor si noi, romanii, avem sansa istorica sa beneficiem de aceleasi nivel de protectie ca americanii, britanicii sau germanii.
E alegerea ta sa nu faci parte dintre cei care vor suferi de COVID-19 si nici dintre cei care vor muri.
Sursa: link in primul comentariu

Se vede treaba ca avem in mod real o populatie de analfabeti functionali, daca in atatea ore de la postarea mea anterioara, nimeni nu a inteles intrebarea extrem de simpla de altfel, la care sa incerce un raspuns oarecare, fie el si gresit. Important era sa priceapa intrebarea. Sa fie oare din cauza ca este duminica? Vedem maine daca este asa. SRI, se aude, puneti baietii la treaba, sa nu mai doarma in cizme si sa ma combata cu manie progresista!
@Gina
Vai, Gina, valul 4? Sunt oripilat, inspaimantat. Simptomele la valul 4 se anunta ca fiind 3-4 stranuturi strasnice, mai strasnice chiar si decat cele ale tovarasului Stalin. Si stiti ce a patit tovarusl Stalin? A murit in 1953. Groaznic destin ne paste, urmeaza ca si noi sa murim daca vom stranuata cu putere, nu conteaza cand, autoritatile ii vor inregistra pe toti cei decedati ca fiind morti de covid daca au stranutat vreodata la viata lor. Acesta va fi un motiv suficient pentru guvernanti pentru a promova injectarea cu seruri letale numite de ei „vaccinuri” contra covid.
Nea Jumară, e inutil! Nu mai reusiti să ne enervați, nici nu ne speriati. Sunteți penibili cu minciunile și provocările voastre! Știm că v-au insarcinat să debitați toate tâmpeniile astea ca să ne enervați, ca să ne întărâtați, dar dincolo de o anumită limită, absurditatea nu mai provoacă nicio reacție. S-au spus atât de multe aberații în plandemie că am devenit imuni. Parcă va luați la întrecere care o spune mai gogonată și mai umflată. Dar noi rămânem calmi, nu vă facem jocul, nea Jumară. Cine te mai ascultă, nea Jumară, ti-ai pierdut juma de zi degeaba. Ești ca un vaccin expirat sau ca un virus inactivat, la fel ca întreaga banda de propagandişti. Vă transmitem tuturor salutări de la mare! Noi am ajuns cu bine, ne simțim minunat, ne distrăm, vremea e frumoasă, mâncarea e bună, camera e curată. Marea e calmă, lumea e liniștită, ceea ce vă dorim și vouă! S-a anunțat valul 4, dar pe noi nu ne sperie. Vacanță plăcută în continuare, fără sarcini cu grețuri!
Am si eu o intrebare cu tîlc care face legatura dintre „vaccinare” si incalzirea globala. Se urmareste oare ca prin vaccinare sa se rezolve rapid si problema incalzirii globale care deranjeaza vietile „elitelor” ticalose si hulpave? Fac trimitere si la comentariul Unchiul Gherase,18 iulie 2021 la 0:38 facut la articolul prezent. Judecati dv. cum este. Faptele sunt fapte, nu pot fi considerate fakenews, dar judecati legatura dintre aceste fapte.
Un articol bine documentat și cutremurător. La care corul orfelinelor bezmetice n-are alt răspuns decât injuria prostească. Vor mai muri înzecit oameni și vom merge înainte. Mai șchiop și mai greu, cu armata de tembeli contestatari în acțiune, demnă de o cauză mai nobilă.
Sper să trăiesc momentul când vor fi făcute deconturile.
Inainte de a i asculta pe ,,specialistii”care cica vor binele populatiei,cititi articolul din linkul din interiorul comentariului pentru a afla cum este cu ,,siguranta”vaccinurilor;si nu uitati:toate sunt la fel,doar numele sunt diferite;nu conteaza ca i englez,american,rusesc,suedez,chinezesc si care or mai fi si care or mai aparea
https://www.activenews.ro/stiri/580-de-romani-au-murit-dupa-vaccinarea-cu-una-sau-ambele-doze-de-ser-anti-Covid-%E2%80%9Efara-nici-o-legatura-cu-vaccinul-potrivit-INSP.-S-au-facut-autopsii-pentru-a-se-stabili-cauza-decesului-tuturor-celor-580-persoane-167768#frm-comentariu.
De ar fi sa ajung sa mananc scoarta de copac,nu ma voi lasa injectat de otravurile lor!
Ba, dokyore, du-te’n p..a mea de kkt vandut ce esti!
„Cotidianule”, te stiam mai de încredere decât celelalte fituici.Cred că vi s-au terminat banii și ati trecut și voi de partea cealaltă a baricadei. Publicați la comandă, pe bani!
Să vă fie rușine că publicati asemenea cretini: doctorul Jurma! Cine plua mea mai este si rahatul asta?
OFF-TOPIC : Presa (‘căinele de pază al societății)’) ‘doarme cu botul pe ciolanul primit’, nu vede și nu comentează manifestațiile împotriva vaccinării și ‘pașaportului Covid’ đin Franța, altfel, ‘imparțialitate’, ‘verticalitate ‘, ‘deontologie’ la maxim ?!
Cetățeanul Iurma Octavian nu este doctor. Este u mare fals. Încercați să îi înțelegeți CV-ul. Cine putea sa meargă „oficial” în SUA la început de ani ’90!Doar cu „invitație” și numai cuaprobarea Ambasadei. Cetățeanul nu a profesat nici la ei, nici la noi. Nu are diplomă validă. Citiți! Și, va rog, nu mai insistați cu mediatizarea lui. În TM, colegii din primii ani știu multe. Alții, nu a mai avut.
Jurma delireaza. Daca nu exista cazuri in spitale, de ce sa testezi de-an boulea? Pentru ca vrea Jurma? Pe logica lui trebuie sa testem prosteste si peste zece ani de la sfarsitul pandemiei. Primul val de epidemie cu un virus nou este cel mai mortal, apoi virusul se stabilizeaza, se calibreaza, devine ceva mai contagios dar mult mai putin periculos. Este logica lumii vii care nu-si ucide gazda pe care o paraziteaza si datorita careia exista. O infectiozitate ceva mai ridicata este logica, pentru a asigura supravietuirea virusului, dar nu mai prezinta pericol mai mare decat o gripa. Orice virusolog stie asta, s-au scris destule carti pe tema asta, inclusiv o analiza detaliata despre gripa spaniola. Pandemia este terminata, chiar daca vor mai exista imbolnaviri numarul lor va scadea constant daca nu se continua cu vaccinarea care destabilizeaza comportamentul virusului. Vaccinurile pentru corona sunt o uriasa inselatorie, un gigantic tun pe banii contribuabililor dat de guvernantii corupti din toata lumea cu concursul larg al Big Pharma. Altele sunt scopurile ascunse ale asa zisei vaccinari, nu au legatura cu sanatatea populatiei ci cu disparitia ei, au scris pe lespezi de granit in mai multe limbi, pe giganticul monument din granit din Georgia ca populatia lumii trebuie sa ajunga ls 500 milioane de pameni, adica sa moara 7.3 miliarde de oameni. De asta au satanistii globalisti nevoie de falsa vaccinare.
https://saccsiv.wordpress.com/2010/11/20/analiza-mesajul-de-pe-georgia-guidestones-pietrele-indrumatoare-din-georgia-maxim-de-500-milioane-de-locuitori-pe-planeta-si-doctrina-noii-ordini-mondiale/
Asta nu e teorie a conspiratiei ci chiar conspiratie impotriva existentei umanitatii. Tipic satanist.
Înainte de a te ,,vaccina” pentru ,,protectie” citește minciunile globaliștilor care vor sa se îmbogățească pe moartea ta:
LISTA CU INGREDIENTELE DIN VACCINUL PFIZER:
– 2-fenoxietanol (antigel)
– aluminiu (neurotoxină) din sînge de bovină ce a avortat. Cauzează SM, ALS, boala Alzheimer;
– formaldehidă (cauzează cancer)
– gelatină (de la animal, aparent neutră)
– albumină umedă (din sînge uman, cu valoare antropofagică, nerecomandabilă creștinilor)
– mononatriu L-glutamat (cauzează obezitate și diabet)
– MRC-5-celulă (țesut mort de la fetuși de 14 săptămîni avortați. La valoarea antropofagică se adaugă utilizarea în ritualuri vrăjitorești!)
– neomicină (antibiotic)
– polimixină B (antibiotic)
– polisorbat 80 (emulgator care cauzează cancer și deschide bariera hematoencefalică din creier, astfel încît nanoparticulele de aluminiu sau technetiu radioactiv din testele PCR să poată pătrunde în encefal)
– kaliumklorid (utilizat în injecții mortale pentru eutanasiere)
– kaliumfosfat (îngrășămînt lichid!)
– natriumborat (Borax, utilizat pentru combaterea gîndacilor?!)
– natrium-citrat (aditiv alimentar ce cauzează obezitate morbidă);
– natrium-hidroxid (risc coroziv!)
– natrium-fosfat (otrăvitor pentru celule)
– natrium-fosfat monobazic monohidrat (otrăvitor pentru celule);
– sorbitol (îndulcitor?)
– streptomicină (antibiotic)
– proteină de drojdie (ciupercă)
– uree (deșeuri metabolice din urină umană)
– RNA („vaccinul” conține nanotehnologie ARN mesager, care funcționează ca o foarfecă genetică și care modifică ADN-ul)
– alte substanțe chimice.
FDA avertizează asupra a peste 22 de efecte secundare, inclusiv moartea prin infarct.
Stie cineva ce procent din armata , politie , jandarmerie , servicii secrete s-a vaccinat ? Se dau date despre cadrele medicale , profesori , copii , … , despre astia MUCLES !
Eu nu mă vaccinez sub nici o formă și cu orice risc de excludere socială. Viața mea și conștiința mea sunt mai importante decât un job sau altceva. Nu am încredere în voi sub nici o formă, indiferent ce spuneți. Sictir
„am ajuns sa ni se para normal sa nu ne vaccinam si sa ne imunizam prin infectare si boala… La fel ca in evul mediu…”
ce-ai ,dle. Jurma, a dat strechea in tine, tu din ce ev esti- trans-umans??
esti pe post de merceolog,comis voiajor de vaccinuri expirate rau lui Iohannis si Catu??
du-te ,domne, si fa o baie,poate ai transpirat „este suficient de important incat mi-am luat o dupa masa libera de la vacanta ca sa putem sta mai pe indelete de vorba pe marginea lui”ei, na,nu te-a chemat nimeni …
@USR = UNIUNEA SABOTATI ROMANIA 17 IULIE 2021 LA 15:37
amuzant cu „tulpina vietii” :))))))))))))))
v-ati luat ma banii de la corporatiile lgbt pt propaganda guvid pe luna asta?!
Chiar nu sunteti in stare sa faceti un calcul procentual? De ce il ascultati pe acesta fara sa vedeti ”randamentul” testarilor azi au fost 49 teste pozitive din 11.812 teste PCR si 13.223 rapide. Deci 49X100/11.812=0,41% cazuri pozitive, deci cat vreti sa z… imi cer scuze ca sa nu somati, v-ati invatat sa va hraniti cu nenorociri sau sa creati victime ca sa va luati prime de Covid? O dati ca nu se fac suficiente teste. Daca luam in calcul si testele rapide cat este? 0,19%…cazuri pozitive
Jurma vine din doua cuvinte,Jur si Ma.Ma Jur inversat pe Jur Ma care da in final Jurma.E posibil sa insemne regional altceva si nu cunosc..Ghinion.
jurma?
@!
(gaura de cur de maimutza).
prooopsaganda #inspaimantarii poolimii si ridicarii restrictiilor si a terorismului „sanitar” !! hai siktir „specialistule”! specilist in ba sh ni sorosh/schwab/gates precum si o dedicatie cu PLACUTZASUEDEZA TUTUROR MILIARDARILOR PLAN DEMICI LA CARE DNA INCHIDE OCHII SE PARE: ARAHAT, RAFILA, TATARU, CERCIIIEEEL, PRECUM SI MANI VELA SI TOTI RUMEGATORII POLITRUCI CE FORMEAZA GRUPUL INFRACTIONAL CRIMINAL ORGANIZAT IMPOTRIVA ROMANIEI SI ROMANILOR! TREZITI-VA ROMANI CAT MAI RESPIRATI !!!
Si covidiotii anti si inspaimantosii pro ca Pompier Jurma (care sufera ca nu il baga vreun partid in seama) sunt la fel de goi in fata noastra („Hainele imparatului”) Cu citari din rahatii astia nu ne ridicati pulsul, stimabililor ,oricat va straduiti
Sa luam lucrurile cum sunt,deocamdata e bine daca nu ne dau englezii „tulpina ïndiana”ultima gaselnita a laboaratoarelor CIA …
In loc sa impunem carantina 2 saptamani oricui intra sau revine in tara, indiferent de unde vine, pentru a evita sau intarzia valul 4, noi dam liber vaccinatilor, pe care ii consideram fara dovezi stiintifice, ca fiind imunizati. Realitatea demonstrata in Israel e alta.Ba, mai mult, incidenta celor care se infecteaza cu tulpina Delta este mai mare in randul vaccinatilor decat in randul nevaccinatilor. Pai nu avea dreptate virusologul ala belgian?!
pai daca tulpina vietii e din luna mai si ne ataca….la propaganda care se face ca e cea mai…si noi avem acum cate 40-50 de cazuri pe zi, dupa doua luni de cand ne ataca tulpina vietii….inseamna ca totul e o abureala propagandistica… !!!
Interesant cum ,,eroii,,colaborationisti se itesc in geam prin rotatie,apare unul ..vaccinati-va,bla,bla..apare altul,vaccinati-va,bla,bla..si tot asa.E la mintea cocosului ca toti i-au ,,lumina,,din acelasi loc.Ghinion.Bre,lumea nu mai are incredere in primul rand in ,,eroii din prima linie,,si pe urma urmeaza in politruci,de aici refuzul de vaccinare.Punct.Odata ,,eroii,,intrati in institutiile de forta ale statului si folositi de noii sicuristi pentru comiterea unui genocid medical in schimbul ,,stimulentelor,,si banilor..adio incredere si respect.Fuge romanul de ,,eroii din prima linie,,ca de doftorii mangele oricati mici cu mustar le dau moca prin oboare si parcari.E chiar hilar ca dupa ce ,,eroii de prima linie,,si ratanii de politruci au facut echipa sa beleasca romanu ,prins intre ei pentru ,,binele,,lui ,sa mai vor sa fie si ascultati si respectati in timp ce arunca smechereste vina pandemiei tot pe romanul bine bumbacit si prins intre ei.Mari hahalere,bre.Mari.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hei Siktir.
16.07.2021, Franta (statistici oficiale) : din cazurile detectate pozitive, prin testare, 83% nu aveau nici un vaccin, 13% aveau doar un vaccin si restul (4% !) ambele vacccinuri facute. Adica, mai clar, la 1000 de persoane dublu-vaccinate, 40 au facut totusi boala ! ; in GB situatia e si mai rea : 9% din cei pozitivi au avut ambele vaccinuri facute (probabil, preponderent, AZ)
Ceva ce nu s-a prezentat in presa romana, e ca in Mexic s-au distrubuit pri populatie chituri de prim ajutor cu medicamente antivirale si descrieri cum sa trataeze simptomele daca incep forme de boala. Si in Mexic numarul de bolnavi si decese s-au redus aproape la zero. In statele americane s-au anulat toate restrictiile de lockdown, nasti sau teste si in anumite state s-au impus legi sa se dea amenzi celor ce ar cere asa ceva, sau ar interzice accesul persoanelor pe motiv de Corona.
Nu e vorba de vaccinuri impotriva virusului Corona 19. Sa numesti vaccinuri este o inselatorie cu etichetarea. In fapt este vorba de o noua tehnologie denumita de invetatorul ei mRNA si e doar vorba de un tratament ADN, in care se incearca programrea sistemului imunitar sa combata anumite anomalii ce le gasesc in corp. Insa nu este un vaccin adevarat si nici nu creaza anticorpi ca la vaccinurile obisnuite. Si, decit sa faci un tratament ADN inca netestat si doar aprobat la repezeala, exista destule alte tratamente importiva gripelor, cel putin cinci, ce functioneaza si impotriva viruailor Coroan alfa pina la delta. Iar datorita ifectarilor din trecut cu tulpini de gripa si cu forme de Corona donainte de 2020 avem deja un grad de imunizare fata de acest virusi de dupa ianuarie 2020. Motiv pentru care mai toti suntem asimptomatici.
La un medicament, vaccin sau tratament trebuie, in marea majoritate a statelor , dupa legile de aprobare a poduselor medicale, sa se raspunda la un punct legat de fertilitate ca sa fie aprobata si utilizare in rindul populatie. La aceste Trataemnte ADN, numite vaccinuri si dupa tehnologia mRNA, nu exista studii daca duc la infertilitate, mutaii genetice, mortalitatea infantila, daca noii nascuti sa iasa handicapati, daca copii vor putea avea copii, … .
Si inca ceva, tehnologia mRNA, nu a dus in ultimii 20 de ani nici un singur produs sau tratament care sa fie aprobat pe cale legala. Aceste asa numite vaccinuri sunt primele trataemnte ADN cu tehnologia mRNA si sunt inca in faza de test. Iar acuma de persoane-cobai nu duc lipsa, dupa numarul celor ce s-au trarat in toata lumea si cita propaganda fac multe state in lume.
Ce de nebuni s-au aliat gura-n gura in Romania! Ce de nebuni si zapaciti ies pentru a ataca cetatenii romani care nu sunt deacord cu ei! Ce de zapaciti si agresivi devin acesti latrai incat, ai impresia ca au crescut si trait alaturi de maidanezii salbatici, lasa impresia clara si definitorie ca sunt orice nu si medici care au tratat sau vor trata cetatenii de boli! Asemenea specimene, vor ramane definitiv in Romania pentru ca nicio tara nu ii accepta sa lucreze in spitale, policlinici sau cabinete medicale, nici ca ingrijitori nu vor fi admisi!
Sa cunoastem angajați din aparatul de propagandă al globalismului . Azi Jurma fratele lui Bruma: daca va intepati, faceti-o în spatele camerelor. Cand urlati de plăcere va rugam nu cereți imediat doza a doua. Mai așteptați 2 saptamani, apoi o puteti face odată pe săptămână toata viata. O sa trăiți o vesnicie, adică până la vesnicia Delta.
„milioane de doze din cel mai eficient vaccin din arsenalul umanitatii impotriva pandemiei de COVID-19”???
Bă, Jurmo, tu nici acum nu știi că ‘Faizăru’ și alealante NU-S VACCINURI? iEști mare iEpisdemiolog, da’ nu știi atîta lucru? Kompetenților… Sistem de sănătate de că..t, cu individualități „calificate” de că..t!
Coledzele tele nu erea în stare să facă corect o simplă analiză de urină, înainte de CoVid-19, da’ acum fack zevzecțieri dă cu rronaviruz! Cine pune bază pe inepțiile voastre, incompetenților? I-ați omorît pe toți ăia care au avut ghinionul să se infecteze urît cu CoVid și să ajungă în „Pneumologiile” și A.T.I.-urile voastre plătite gras cu 500 de ioroi în plus pe lună! Nu „tulpinile” omoară oamenii, ci voi, „competenții” cu Prostocol arahațizd!
Hopa! …iete că apăru și „Kappa”! …brusc și dintr-o dată… Hai cu Kappra, neamule, la colecția de coronaviruși de laborator a lui Fauci (alt kompetent, da’ măcar ăsta-i cu Coltu’-19 la brîu…)!
Aoleo cite cuvinte pt naravul oamenilor care isi distrug planeta care le este casa. Are dreptate planeta să se revolte si sa rada regnul uman de pe fata pamantului, pe ingimfatii si infumuratii care cred ca stapinesc viata. Vaccin pt virusi modificati/produsi in laborator? Ce ne poate spune dl doctor despe sanatatea psihosomatica dincolo de propaganda de un patetism aparte pentru vaccinare?
nea doktore ,
te vad tare infocat , uite , eu imi cedez prezumtivul vaccin , fa-l d-ta . Sau vinde-l ….
Băi fraților, sunt șocat! Loteria morții! Dacă nu te vaccinezi acu in septembrie ești pe lista neagră! Omul ăsta e doctor? Ăsta are nevoie de doctor! Iar voi multiplicați mizeriile astea? Păcat!
Un propagandist care merita Editat în piață!
Siktir rahatilor!
Chiar nu va e frica de viitor? Ma rog treaba voastra, nici doctorilor fasciști spânzurați la Nuremberg nu le-a fost pana în 45, ei CREDEAU in partid. Scuza „am urmat ordinele” n-a ținut ?
Refuz să mă vaccinez cu un produs amerikan sau englezesc împotriva unui virus produs în NATO. Dincolo de oricare consecințe. N-am văzut în nici un moment că răspunsurile la plandemie ar fi coordonate pe baze științifice ci doar politico-militare. Să-și bage vaccinul unde mai ușor le încape.