Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat joi că omologul său american Donald Trump i-a spus că ar putea participa la eventualele negocieri de pace între Ucraina și Rusia în Turcia, dacă și președintele rus Vladimir Putin ar accepta de asemenea să participe, relatează Reuters.
În zborul de întoarcere de la summitul NATO, unde s-a întâlnit cu Trump pentru prima oară de la revenirea acestuia la Casa Albă în ianuarie, Erdogan le-a declarat jurnaliștilor care îl însoțeau că i-a transmis președintelui american că Ankara va încerca să-i aducă la masa tratativelor pe liderii Ucrainei și Rusiei pentru negocieri de pace.
‘El (Trump) a spus ‘dacă președintele rus Vladimir Putin vine la Istanbul sau Ankara pentru o soluție, voi veni și eu”, a afirmat joi Erdogan, citat de serviciul său de presă.
‘Vom stabili contactele necesare și cu voia Celui de Sus sperăm să organizăm această întâlnire cât mai curând posibil’, a mai spus liderul turc.
Sa-l vezi pe Trump ce poziție regulamentară de drepți ia cand își întâlnește stăpânul si spune
Sa trăiești sefu, ce urmează apoi sunt povesti pentru prosti
Se dete , se da , se dădea , Se screma , se screme , se screamă , că așa are TEMA .
Putin nu vine vara asta , are bilete prin sindicat la YALTA. Dacă Strumf mere în Antalya cu „cocalarii , n-are decăt , dar până la urmă tot la Yalta va mere în EXTRASEZON .
@Crina Postav
Total gresit. Turcia nu recunoaste TPI, deci nu va fi „saltat” nimeni.
Si lasa postaceala asta de 2 bani. Viata e mai complicata ca propaganda tembela.
Macron, stăpânul inelelor, nu participa?
Putin se tema că este săltat,daca vine.Cum știm,este urmărit internațional pentru crime de război.Nu vine,fac pariu, deoarece este un fricos și las.Spre deosebire de Zelenski.