Nemulţumirea populaţiei n-a atins încă pragul critic?

Dacă pragul de popularitate al actualului guvern Boc-Băsescu a ajuns la 9 la sută (conform unui ultim sondaj; o asemenea prăbuşire e fără precedent în ultimii 20 de ani de postcomunism), înseamnă că nemulţumirea populaţiei a atins pragul critic şi că nemulţumirea personală ar putea fi gata în orice moment să se transforme în revoltă colectivă de stradă, care să ceară cu violenţă răsturnarea guvernanţilor (cum s-a întâmplat în 1991, când guvernul lui Petre Roman ajunsese la fundul sacului). Aşa să stea lucrurile, oare? Serviciile secrete nu dau nici un semn de impacientare, pulsul luat de ele populaţiei (că au departamente speciale care se ocupă de asta) nu le alarmează. Preşedintele Traian Băsescu e calm (nu contează că a ajuns la 11 la sută popularitate), a văzut mirat că nici măcar tăierea unui sfert din salariul de mizerie al bugetarului, lună de lună (cum nu s-a întâmplat nicăieri în lume, nu numai în cadrul Uniunii Europene), nu a îndemnat nici un român să pună mâna pe piatră să o arunce către cel ce-i ia cu forţa banii din buzunar, că pur şi simplu bugetarii păţiţi s-au resemnat, „că n-o fi având într-adevăr statul bani, săracul”. Gradul actual de suportabilitate al românului la măsurile de austeritate anunţate şi puse în practică de guvernul Boc-Băsescu a crescut, depăşeşte orice imaginaţie – deşi întinderea coardei pe mai departe e periculoasă, deja e nevoie numai de o scânteie întâmplătoare să fie provocat prăpădul în plan social. Scânteie care poate fi pusă şi de provocatorii unui nou scenariu de destabilizare, instrumentat chiar de serviciile secrete ale regimului Băsescu, să spargă buba, să detensioneze situaţia, să deschidă o supapă. În condiţiile în care iarna dictatorială care se anunţă ar putea să fie un sfetnic bun. Vă amintiţi, Băsescu repeta în vară că în cazul în care populaţia refuză măsurile de austeritate (adică protestează violent împotriva lor) guvernul Boc-PDL va fi obligat să găsească alte formule mai dezavantajoase de a aduce bani la statul falimentat de regimul Băsescu. Până azi populaţia n-a reacţionat violent, se teme de frica zilei de mâine (toţi românii având obligaţii, familie, credite angajate; pe această frică s-a bazat continuu şi Ceauşescu), ea păzeşte bostănăria. Deşi a conştientizat că are de a face cu un guvern Boc-Băsescu prost, incompetent, care se bazează în salvarea statului numai pe tăieri de toate felurile (cele mai la îndemână, tăieri de salarii şi pensii, impozite şi taxe crescute, inclusiv TVA, ele aduc imediat bani la buget), nu prin măsuri care să repună încetul cu încetul economia pe picioare… E clar, doar protestele de stradă violente (curgerea de sânge, că Băsescu e însetat de revanşă faţă de populaţia care nu mai dă doi bani pe steaua lui politică) l-ar determina pe Băsescu să ceară demisia guvernului Boc, ea e soluţia de rezervă ţinută până azi, păstrată să dezamorseze mişcările populare antiguvernamentale.

Premierul Emil Boc, asigurat şi el de serviciile secrete că n-are de ce să se ferească de furia populaţiei, a anunţat că nu e impresionat de protestele de stradă programate pentru această parte rămasă din luna septembrie şi pentru luna octombrie, din contră. Fiindcă ştie că nu s-a copt nimic în plan social-colectiv, protestele sunt paşnice, chiar dacă populaţia majoritară e exasperată de scăderea dramatică a nivelului de trai: serviciile secrete au reuşit să rupă orice unitate a sindicatelor, la fel au reuşit să ţină în şah şi opoziţia parlamentară, să nu poată să formeze o nouă majoritate parlamentară care să dea jos actualul guvern Boc-Băsescu prin moţiune de cenzură. A fost zgândărit orgoliul liderilor de sindicat, i-a dat în gât cu afacerile lor, i-a decredibilizat în faţa membrilor de sindicat şi a mass-media în general. Iar în lumea opoziţiei politice parlamentare, serviciile secrete le-au adus aminte liderilor PSD şi PNL că sunt incompatibili ideologic şi că nu pot pune împreună la punct un program guvernamental de ieşire din criză… E de la sine înţeles că numai mişcările populare violente ar mai avea şansa să schimbe din rădăcini actuala situaţie – ele ar putea forţa şi alegerile anticipate generale şi alegerile prezidenţiale. Sigur, în plină criză, nu sunt de dorit asemenea mişcări violente (chiar dacă ele ar exprima adevărata stare de spirit din România guvernării PDL-UDMR-UNPR şi celelalte minorităţi), spectrul intrării României în incapacitate de plată anulând orice avânt în acest sens. Fiindcă totul se plăteşte… Personal aş vrea să văd ce reacţie are Banca Naţională a României (ruptă de realităţile economice ale României; ea e mereu protejată) în faţa unor mişcări violente de stradă, într-un an în care şi ea e părtaşă la dezastrul românesc. Oare e de preferat să preia BNR şefia României în aceste vremuri de criză, să se dea cu capul de pereţi să găsească ea soluţii economice?