Motto: „Pe cât este de neomenos să-i faci rău unui om bun, pe tot atâta este de primejdios să-i faci bine unui om rău” (Titus Maccius Plautus)
România a devenit jocul stricat al unui copil ajuns adult prin vârstele biologicului, dar care şi-a păstrat cruzimile inadecvării cu realitatea şi loveşte fără ezitare într-un popor blând şi cuminte.
Închipuiţi-vă că aveţi stăpân un imberb, dar adult, plin de zâmbet, dar şarlatan şi mincinos până în respirarea gesturilor. Mâinile sale plinuţe se plimbă uşor prin aer în atitudini dezarticulate şi nesigure, în fond gesturi nefinalizate, dar aceste mâini decid viaţa noastră, subliniind traiectoria unui viitor incert.
Copilul neterminat se visează, printr-o imaginaţie bolnavă, stăpân absolut şi ajunge să creadă cu putere în tot ceea ce îi trece prin cap. Desigur, mintea fiindu-i mereu fugară, fără memorie şi fără direcţie, personajul nostru este întotdeauna nehotărât. Este incapabil să ia decizii ferme, iar de siguranţa soluţiilor, nici atât. Biologicul i-a tras un şut în dos, împingându-l spre maturitate, şi iată-l pus într-o funcţie decizională, cu responsabilităţi publice, politice, dar şi familiale! Cea din urmă situaţie nu ne priveşte, eventual pe tata socru, dar iresponsabilitatea publică şi politică a acestui jucăuş cabotin ne interesează pe noi toţi.
Tot ceea ce se desfăşoară în România ultimilor ani, dacă ar fi numai experimente teoretice, ale unui joc de adolescenţi într-o ţară virtuală eventual, nu ne-ar afecta. Din nefericire, România este guvernată la cacealma iar experimentele nu se opresc la faza teoretică. Ele alcătuiesc din plin viitorul unei ţări debusolate. Fiindcă, în speranţa lor, oamenii au crezut că, prin votul anti-Băsescu, toate problemele stringente se vor rezolva de la sine.
Deşi există o majoritate confortabilă în Parlament, liderii PSD şi USL, dependenţi atât de inadecvarea dintre vârste şi responsabilităţi pe de o parte, cât şi de nevroze alimentate de variate neputinţe, pe de altă parte, toate acestea impun confuzie şi deznădejde. Iată de ce USL gafează cu fiecare pas politic în care se angajează.
Pseudo-privatizările girate foarte vocal de Victor Ponta, şi anume Oltchim şi CFR Marfă, s-au dovedit cacealmale apriori, în ciuda avertizărilor venite din zona mediatică.
Apoi judecătorul Borza pus să execute clica de băieţi deştepţi care ajunseseră să căpuşeze bugetul de stat s-a dovedit a fi, în final, chiar el însuşi unul dintre băieţii deştepţi. Este posibil chiar Victor Ponta să fie membru al vreunui astfel de cartel. Iată cum Statul a ajuns principalul profitor al jocurilor împotriva Statului; el devenind cea mai mare căpuşă, hrănindu-se prin propria-i devorare. Boală grea, periculoasă, adusă şi grăbită din interior.
Cacealmalele au fost numai pentru stat şi plătitorii de taxe, nu şi pentru profitorii care au încasat banii. Interesul este numai al grupului sau al cartelului. Un Nero de cartier este chiar preferabil cartelurilor, care doresc exploatarea resurselor în defavoarea statului şi a bugetului public. Beneficiile pentru firme şi cartelul politic sunt fabuloase. Nero de cartier este favorizat de două lucruri: o parte din bani vor intra în conturi personale şi apoi, în caz de eşec, Eşecul nu-i aparţine şi el va rămâne într-un final cu banii. Ce câştigă statul român în afară de halde de cianuri care vor distruge definitiv mediul? Ţara Moţilor va adeveni Ţara Morţilor.
Răspunde cineva pentru privatizările cacealma şi contractele care au spoliat bugetul public şi buzunarele noastre pentru cel puţin o generaţie de acum încolo? Normal ar trebui să răspundă Ponta. Însă Ponta seamănă cu un copil neterminat, dar plin de sine, scăpat de sub supravegherea părinţilor, mai bine zis a socrului, şi îl găsim jucându-se cu focul, aprinzând o coală de hârtie (eventual contractul Bechtel) iar de la această foaie de hârtie s-a aprins tot cartierul, peste care el se crede Nero.
Iar noi suntem în situaţia să alergăm disperaţi şi foarte primejduiţi printr-un oraş incendiat de un Nero copil, care-şi închipuie cruzimile, fantezii iar eşecurile, depline împliniri.
