Nervozitatea președintelui

Participarea președintelui la ședințele guvernului nu poate fi decât informală sau, în caz contrar, o formă alarmantă de intimidare. Legalitatea participării la ședințele de guvern, nu este decât un abuz politicianist. Președintele are alte instrumente de a contracara presupusele abuzuri ale guvernului, chiar posibilitatea de a convoca Parlamentul. Klaus Iohannis practică un autoritarism găunos, în fapt fără nici o garanție privind susținerea legalității. Guvernul își exercită atribuțiile în deplină libertate funcțională și este foarte greu de a-i fi delimitate excesele, cu atât mai mult sub indicațiile președintelui.

Guvernarea implică exercițiul puterii în toată complexitatea constituțională. Contestarea guvernului poate veni dinspre Parlament, dinspre stradă, mediul politic, mass-media, însă mult mai puțin dinspre președinte. Asta dacă vrem să nu avem dictatură, pentru că puterea în mâinile unei singure persoane este o fatalitate. Klaus Iohannis, pe urmele palide ale lui Traian Băsescu, se imaginează un deținător de adevăruri pe care crede că le poate aplica prin simpla invocare a unor reguli, în fapt destul de neclare. Așa cum invocarea Constituției poate fi, și a ajuns, un țipăt în pustiu. Legea fundamentală fiind, sub specia legalității punctuale, o perfectă soluție pentru contradicția însăși. România se află în impasul a ceea ce este însăși lipsa de funcționare a statului, printre altele, generată de sistemul mafiot din interiorul partidelor politice, care are directă legătură cu statutele acestora, neraportate la lege. Toate partidele politice românești au reguli de funcționare internă de tip stalinist, copii fidele ale fostului partid totalitar. Denunțarea acestor statute ale partidelor ca nelegale și sursă a corupției, incompetenței și subminare a țării, ar fi primul pas spre ieșirea din infernul actual.

Klaus Iohannis înfruntă guvernul pentru a-și face campanie electorală pentru cei dispuși să îi urmeze zvelta statură de aer. O fi prim-ministrul Viorica Dăncilă un accident al naturii în istoria României, însă președintele Iohannis care a livrat-o pe Prima Doamnă anchetelor penale nu e un bun exemplu de șef de stat. Negăsindu-și locul în această realitate politică care l-a propulsat la nivel local, și ulterior direct în fruntea statului român, fostul edil al Sibiului nu a dovedit în acești ani, o secundă, că poate demonta orologiul corupției pe care îl are pe masa președințială. Din primar cu mici învârteli, probabil mult sub nivelul altora, Klaus Iohannis nu a găsit calea de a fi cu adevărat președinte, preferând nivelul dintâi conexat cu afecțiune instituțiilor de forță .

Conflictul actual dintre președinte și primul-ministru, este al intereselor criminalității economice care caută să speculeze lucruri evidente, fără a veni cu o soluție.

Triumviratul Președinte- Guvern -Parlament, în fapt funcționează perfect, printr-o complicitate a vulnerabilității. In loc să se arate la guvern ca un milițian comunist în control la Comitetul Central, președintele ar trebui să privească spre Parlament în deplinătatea funcției pe care a obținut-o prin vot. In aceași ordine, Parlamentul ar trebui să privească spre Președinte să vadă cu ce se ocupă. Însă românii sunt captivi unui joc tot mai periculos, cu miză pentru interese exterioare cauzei naționale.

Nervozitatea președintelui este a forțelor nefaste care pierd teren, și care sunt statul însuși. În raport cu statutul și atributele funcției, actualul președinte al României este o simplă marionetă. Dacă lucrurile ar fi altfel, Guvernul nu ar îndrăzni să treacă linia roșie cu un milimetru.In actuale condiții, Klaus Iohannis se poate muta în cabina agentului de pază de la una din intrările Palatului Victoria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. corect da s-a scris demult asta… e bine ca incepeti sa le vedeti in sfrsit. si va dainui sistemul pina ce serviciile create de kgb in 1990, redesenate de CIA si altii nu vor fi desfiintate si refacute exclusiv cu materie prima romaneasca!

    • Dizgratioasa introducerea in aceeasi oala…analitica a puterii legitime cu un presedinte care s-a delegitimat prin acte si actiuni descalificante, multe anticonstitutionale!!!
      Ce-ar fi sa spunem despre analisti ca sunt accidente ale naturii…umane in Romania? Ataci statul securist paralel, dar ii folosesti limbajul dizgratios!? Vulnerabilitatile invocate alunecos au fost create fortat de catre Securitate, mai ales pe partea care o deranjeaza! Pe partea cealalta, adica a Securitatii, vulnerabilitatile sunt produsul actiunilor personale ale INFRACTORILOR cocotati in fruntea statului si ale institutiilor de forta.
      In statul democrat exista TREI PUTERI printre care a presedintelui nu se regaseste decat REPREZENTATIV, doar in baza unei constitutii kgb-iste presedintele criminal impotriva umanitatii(parintele constitutiei creata pentru uz personal)
      are puteri artificial si confuz stabilite, puteri umflate ilegal prin CSAT si privilegiul „numirilor”.
      Cunoscute fiind aceste aspecte de nelegalitate si excesele corespunzatoare e cu atat mai criticabila analiza autorului
      care, repet, incadreaza gresit „vulnerabilitatile”, amestecandu-le…

    • „orwell”, ti-ai ales bine prenumele, bolsevicul respectiv fiind agent dublu, incadrat in politia coloniala a ordonat ca populatia din Birma sa fie supusa la represalii, in scopul ascutirii „spiritului revolutionar” si a participat, datorita experientei acumulate, la lupta republicanilor condusi de generalii si nkvd-istii lui Stalin impotriva poporului spaniol, asigurand impreuna cu alti „scriitori si filosofi” lichidarea mai multor milioane de cetateni de toate categoriile!!! Dar si distrugerea oraselor si satelor intr-o strategie militara care sa nu lase vreo zona a Spaniei nepustiita…
      Hahalera securista de „dreapta”, Romania e blocata de idolul vostru alogen, Natzimann, care prin acest blocaj de fapt conduce (nefast) Romania la prabusire. Nemernicia voastra e subliniata de realitate!

  2. pai asta este situatia de fapt:puterea este in mainile unui singur om, dragnea.

    • Prostul daca nu-i fudul… Un mititel in lesa. Dragnea este un Erou National, incet-incet ne vom dezbara de propaganda fortelor antinationale si vom vedea adevarul.

    • @orwell: unde dai si unde crapa….ai obsesie cu dragnea….obsesiile dauneaza grav sanatatii..

    • La Balaceanca se recomanda BLEGOMAZIN pentru oameni surescitati.

  3. …”in raport cu ..actualul pres esteo simpla marioneta”..constient nfiind de acest statut devine nervos ..am mai spus ..ce n am spus dar este adevarat este ..complexul de falsa superioritate manifestat in raport cu miticii regateni. omul nu a reusit sangandesaca ca presedinte de stat ..gandeste in continuaren ca majoritatea nsasilor ..obligati de soarta sa traiasca boiereste pepamantul Transilvaniei ..unde au beneficiat inca dela incepu de privilegii la care localnicii nici nu visau..trebuie adus la realitate prin demitere brutala.

  4. eu as pune sedintele de guvern in weekend, sa ramana Klaus in bucuresti…

  5. Regret că încercați să-l albiți facându-l găinar pe domnul președinte Iohannis. Învărtelile ca primar ale dânsului nu sunt mici de loc. Doar că beneficiind de logistică sub acoperire austriaco-germană de bună calitate și mai puțin la vedere, dimensiunea lor este greu de evidențiat și disiparea lor prin lume probabil greu de urmărit.

  6. Editat DE CAND SE STIE, ESTE FACUT SA STRICE ORICE.FALSIFICATORUL ASTA DE PRESEDINTE IN LOC SA VINA CU PROPUNERI VIABILE SI PERTINENTE ,NU FACE ALTCEVA DECAT SA BLOCHEZE PRIN TOATE MIJLOACELE ACTIVITATEA GUVERNULUI SI SA DENIGREZE TARA PE PLAN EXTERN
    NU AVEM PRESEDINTE,NU AVEM OPOZITIE ASA CA BUNI SAU RAI CONDUCATORII ACTUALI TREBUIE SA-SI TERMINE MANDATUL DAT DE POPORUL ROMAN
    CAT PRIVESTE PNL.USR,SI ALTE PARTIDE NASCUTE PESTE NOAPTE CRED CA NICI COPII LOR NU POT FII CREZUTI PENTRU BUNELE INTENTII LA BUNUL MERS AL TARII

  7. Mai degraba Vieru si compania pesedista guvernamentala in frunte cu analfabeta si cu blondul discotecar pusa pe ticalosii la adresa romanilor este nervoasa de participarea lui Iohannis la sedintele de guvern. Presedintele isi exercita dreptul constitutional de a participa si prezida sedintele guvernului garantat de Articolul 87 din Constitutia Romaniei. Insa dupa Vieru si compania, respectarea Constitutiei Romaniei se pare ca este un act de nervozitate, nu datoria fiecarui cetatean roman.

    • Da, dar articolul 87 nu ii da dreptul presedintelui sa participe la toate sedintele de Guvern ci doar la acele asedinte la care se dezbat probleme de politica externa, aparare nationala si ordine publica. La sedintele la care nu se dezbat astfel de probleme presedintele nu poate participa decat daca este invitat de premier. Din cate inteleg eu Iohannis vrea sa participe la absolut toate sedintele Guvernului, insa Constitutia nu ii permite acest lucru. Oricum participarea presedintelui la sedintele Guvernului nu ii da dreptul sa stabileasca ordinea de zi a sedintelor si nici sa se opuna decziilor luate de catre Guvern.

    • @Adrian 83 :bati campii tovarase. Desi avem una din cele mai concise si democratice Constitutii din lume avem si cel mai tampit popor cu tot cu CCR care nu intelege limba lui nativa. Constitutia ii da dreptul presedintelui sa participe la toate sedintele, caci tot cea ce face guvernul trebuie sa fie in interesul national si pentru mentinerea ordinii publice!De exemplu, tovarase, haos si anarhie in economie inseamna ca s-a dat cu fundul in sus ordinea publica!

  8. Era o poveste, ea se numeste: Inima de Piatra. Chiar daca domnul Iohannis a strans bogatii, care si dupa ce n-o sa mai fie presedinte, ii vor aduce bunastarea, povestea cu Inima de Piatra nu se poate sterge din carte.

  9. Normal ca e nervos! Cand se pregatea sa-si ia lazurca de brat si sa se care in vacanta, raii astia de la guvernare vor sa-l puna la treaba. Pentru el, orice discurs, sau convorbire ( mai ales in contradictoriu ) mai lungi de zece minute il storc de energie. Creierul lui de musca nu poate procesa informatiile ce depasesc nivelul clasei a IV-a. La prima sedinta de guvern la care se va invita, o sa constate ca nu-i da nimeni atentie si o sa se care, nu fara sa insulte asistenta.

  10. „Conflictul actual dintre președinte și primul-ministru, este al intereselor criminalității economice care caută să speculeze lucruri evidente, fără a veni cu o soluție”. D-le Vieru ca sa gasiti criminalitatea economica e suficient sa treceti in revista „privatizarile” si faptele asa-zisilor baroni marca PSD!
    Mai posteaza frecvent aberatii si Charlie un fanatic pesedist. Gandirea dauneaza grav sanatatii!

    • oana:”ia de la Basescu” acolo este numai lapte si miere o lume curata ca diamantul, voiam sa spun lacrima, dar si in ea mai sunt saruri si enzime…

    • (1)In treacat fie spus, da-mi voie sa te intreb de ce n-ar fi trecute in revista si faptele asa-zisilor baroni marca PNL (altoiti cu PDL), USR si/sau PMP? (2) In sfarsit, am lamurit misterul calitatii postarilor tale. Consecventa principiilor tale de viata eviti excesul de gandire, ba, chiar gandirea in ansamblul ei. Inseamna ca esti sanatoasa tun. Pai, nu-i pacat sa iroseste bunatate de avutie naturala pierzand vremea pe site-uri, in loc sa contribui la, sa zicem, efortul demografic national? Nu necesita gandire, iar miscarea, ca si consumul de lichide, contribuie la intarirea sanatatii. Parol!

  11. €charlie e un postac plătit de Drăghici, probabil.Pe site-ul asta daca nu scrii in ton cu ziarul nu te publică.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.