Hamas a anunțat vineri seară că este dispus să ‘se angajeze imediat’ în negocieri privind punerea în aplicare a unui acord de încetare a focului în Gaza, unde, potrivit Apărării Civile, ofensiva israeliană a ucis 52 de persoane în 24 de ore, notează AFP.
Anunțul Hamas intervine înaintea unei vizite luni, la Washington, a premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump, care face presiuni pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, devastată de aproape 21 de luni de război.
În urma ‘consultărilor interne și cu alte forțe palestiniene’, mișcarea islamistă palestiniană a făcut cunoscut într-un comunicat că este ‘dispusă să se angajeze imediat și serios într-o rundă de negocieri privind mecanismul de punere în aplicare’ a unei propuneri de armistițiu lansată de Washington și care i-a fost transmisă prin medierea Qatarului și Egiptului.
Potrivit unei surse palestiniene apropiate discuțiilor, propunerea ‘include un armistițiu de 60 de zile’ în care Hamas ar elibera jumătate dintre ostaticii israelieni încă în viață în schimbul eliberării unor prizonierilor palestinieni închiși în Israel.
Jihadul Islamic, principala mișcare palestiniană aliată a Hamas, a susținut în principiu negocierile. Într-un comunicat, a afirmat că dorește ‘să se meargă spre un acord’, solicitând în același timp ‘garanții suplimentare’ pentru a se asigura că Israelul ‘nu își va relua agresiunea’ odată ce ostaticii vor fi eliberați.
Armata israeliană și-a continuat vineri ofensiva în Fâșia Gaza asediată și înfometată, Apărarea Civilă raportând 52 de palestinieni uciși în atacuri aeriene, bombardamente și focuri de armă, dintre care 11 în apropierea centrelor de ajutor umanitar.
Având în vedere restricțiile impuse de Israel presei și accesul dificil pe teren, AFP nu este în măsură să verifice independent afirmațiile Apărării Civile în Gaza.
acum e momentul sa instaleze la granite israelienii senzori de miscare ptr identificarea altor tuneluri ..
aia accepta intelegeri ptr ca au ramas fara arme .. trebuie urmariti si bubuiti de servicii..asa se vor pune capat razboaielor care pot dura inca 50-100 ani !
Ai putea, te rog, sa traduci în românește ce-ai vrut sa spui, în cazul în care n-ai scris comentariul tău ca un somnambul.
(editat)
Asta implica „senzorii” tai azi … de parca n-ar fi fost destui🤞❤️😇 si-n „7 octombrie” (vezi predictia:”POGROAME” a straniului MISHTEAUX !)
IQ~160
Labinia, agentia voastra de propaganda are vreo pozitie legata de inregistrarile video cu mercenarii americani „contractori” de securitate care trag asupra civililor veniti sa ia alimente? a da… nu aveti voie sa scrieti de rau despre americani si israelieni, asa ca va faceti ca nu vedeti, nu auziti. De restul de atrocitati nici nu mai are rost sa vorbim, de atacurile colonistilor asupra ultimului oras de crestini din Palestina, etc
E a treia oara in cinci luni ca primul ministru al unicei democratii din orient viziteaza Washingtonul. Pentru a economisi resurse, poate ca sefii protocolului ar trebui sa-i puna la dispozitie o camera in Casa Alba, eventual chiar in Biroul Oval, ca sa risipeasca niste dubii…
Război? Care război? Nu cumva e genocid cu participarea directa si a americanilor dar si cu sustinerea europenilor? Cum să te mai consideri om in secolul 21 după ce sustii Israelul criminal?
Hamas mai exista? Dupa primul raid militar in Gaza, alde Bibi a declarat ca Hamas a fost anihilat in procent de 90%. De peste un an negociaza cu cei 10% !!!