Nichita Stănescu: Partidul şi generaţia noastră

„(…) Lupta împotriva ideologiei burgheze, pasionantul proces de transformare calitativă a omului de tip nou în activitatea eliberată de exploatare, lupta clasei muncitoare condusă de partid pentru ridicarea nivelului economic şi spiritual, iată câteva din temele literare de mare actualitate, care pasionează pe autori şi pe cititori.

Alături de colegii lor de generaţie din uzine şi fabrici, de pe marile şantiere naţionale sau de pe înaltele schele metalice ale construcţiei citadine, tânăra generaţie de scriitori luptă pentru reducerea la zero a rebuturilor, pentru calitate şi operativitate.

A 40-a aniversare a Partidului reprezintă pentru noi simbolul maturităţii şi al cuvântului desăvârşirii construcţiei socialismului în patria noastră. Ea reprezintă simbolul împlinirii visurilor adolescentului Vasile Roaită, neuitatul erou al clasei muncitoare” (Nichita Stănescu, „Partidul şi generaţia noastră”, „Gazeta Literară”, anul VIII, nr. 19, 4 mai 1961, p. 5).

Mă gândesc la Lenin

„Cerul stepei, coborât mai aproape

Şi fără să ştii de ce, surâzi şi te bucuri,

Vibraţia stelelor te răsfrânge în curgeri de ape

Arc omenesc, fără benţi, fără ciucuri.

Poate te gândeşti la Lenin, ori poate

La rotirea liniştită a zorilor,

Flăcării albastre, ivind susurate

La capătîiul comorilor”.

(Nichita Stănescu, „Mă gândesc la Lenin”, „Gazeta Literară”, anul V, nr. 17, 24 aprilie 1958, p. 3)

Laudă uzinei

„Uzina te-ntâmpină cu mirosurile sfânte

De fier încins, de păcură, atât de aproape!

Ferind feţele soarelui în ochiuri de ape

Pasul calcă mai nervos, mai iute.

Aici pulsul ţării bate puternic şi dens

În ritmul lui, cărămizile

Cresc oraşul, ca pe o columnă.

Aici cântecul meu capătă sens,

Capătă flacără, se răsfiră, se-adună.

Pe linii ferate l-aş tot duce, prin ţară

Cu vagoanele pe care vopseaua nu s-a zvântat,

Primăvară de primăvară,

Cântecul meu, mai puternic, mai curat!”

(Nichita Stănescu, „Laudă uzinei”, „Gazeta Literară”, anul VI, nr. 24, 11 iunie 1959, p.11).

Cântec

„Cu timpu-acesta, bolţii îi supun

Rubine şi smaralde, ametiste

Şi cărămida trupului mi-o pun

La ridicarea lumii comuniste”.

(Nichita Stănescu, „Cântec”, „Gazeta Literară”, anul VV, nr.33, 11 august 1960, p.1)

Numele lui Lenin

„Suntem limpezi, poate că cei mai limpezi

Şi-n voi emoţie veşnică

Desluşeşte un singur nume.

Şi iată-n acest început de lumină

Mărturisim iubitelor noastre

Luceferii vii şi pământul,

Şi arcul purităţii, ştiut

Ce are-un singur nume.

O, cât de tineri sântem şi veşnici,

Sub depărtarea ce-şi urcă lumina

Şi sub aceste ramuri ce freamătă un singur nume”.

(Nichita Stănescu, „Numele lui Lenin” (debut), „Gazeta Literară”, anul IV, nr. 42, 17 octombrie 1957, p. 3).