Nicolas Cage face scandal în faţa unui club din Bucureşti

Actorul Nicolas Cage, care se află în România pentru filmările celui mai recent proiect al său, „Ghost Rider 2”, s-a certat cu două persoane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind filmat în faţa unui club din Bucureşti în timp ce striga şi gesticula nervos. Celebrul actor ţipă şi gesticulează nervos, într-o înregistrare realizată de […]

De cotidianul.ro - Autor
Nicolas Cage face scandal în faţa unui club din Bucureşti

Actorul Nicolas Cage, care se află în România pentru filmările celui mai recent proiect al său, „Ghost Rider 2”, s-a certat cu două persoane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind filmat în faţa unui club din Bucureşti în timp ce striga şi gesticula nervos. Celebrul actor ţipă şi gesticulează nervos, într-o înregistrare realizată de […]

Actorul Nicolas Cage, care se află în România pentru filmările celui mai recent proiect al său, „Ghost Rider 2”, s-a certat cu două persoane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind filmat în faţa unui club din Bucureşti în timp ce striga şi gesticula nervos.

Celebrul actor ţipă şi gesticulează nervos, într-o înregistrare realizată de un amator şi difuzată de Realitatea TV . Înregistrarea ar fi fost făcută în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 5.00.

Din înregistare se aud replici ale lui Nicolas Cage, precum: „Nu mă atinge” şi „Mi-aş da viaţa pentru onoare”.

Gărzile de corp ale lui Nicolas Cage au pus capăt altercaţiei, după ce l-au convins pe celebrul actor să urce în maşină pentru a merge la hotelul la care este cazat.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, reprezentanţii Castel Film nu au comentat incidentul.

Incidentul vine după ce, săptămâna trecută, Libertatea a scris că filmările lui Nicolas Cage în Romania au fost întrerupte de Poliţie, în dimineaţa zilei de 4 decembrie, după ce unul dintre figuranţi a chemat organele de ordine, fiind nemulţumit de tratamentul la care a fost supus.

Poliţia a fost chemată de unul dintre figuranţii de pe platoul de filmare improvizat la Academia Română din Bucureşti, unde s-au turnat câteva secvenţe din producţia „Ghost Rider 2”. Cel care a făcut reclamaţia era nemulţumit că producătorii i-ar fi ţinut în condiţii inumane toată noaptea, în timp ce Nicolas Cage, care filmase doar o jumătate de oră, stătea la căldură, în cabină. În tot acest timp, figuranţii au lucrat în ploaie şi frig, îmbrăcaţi doar în maiouri, filmările având loc într-un corp de clădire fără acoperiş. Poliţiştii au verificat contractele oamenilor, fără a găsi nereguli, precizând că persoanele nemulţumite se pot adresa justiţiei.

Actorul Nicolas Cage se află în România pentru filmările celui mai recent proiect al său, „Ghost Rider 2”. Nicolas Cage s-a întors în Bucureşti, la sfârşitul lunii noiembrie, pentru a filma în studio pentru producţia „Ghost Rider 2”, după ce a filmat în mai multe locuri din România, după cum a declarat în 25 noiembrie directorul de marketing al Castel Film, Bogdan Moncea. Potrivit lui Bogdan Moncea, Nicolas Cage va filma în studio pentru lungmetrajul „Ghost Rider 2 – Spirit of Vengeance” până la jumătatea lui decembrie. Cea mai mare parte a filmărilor sunt programate la Studiourile Castel Film din Bucureşti.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.