Nicuşor Constantinescu, cercetat în libertate

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât vineri ca preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să fie cercetat, în continuare, în libertate.

Astfel, contestaţia procurorilor DNA prin care s-a cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă a fost respinsă de instanţă.

De asemenea, Şeful RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, va fi eliberat, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia faţă de arestarea acestuia, urmând să fie cercetat în libertate şi fără control judiciar.

Nicuşor Constantinescu este acuzat că ar fi împiedicat controale ale Curţii de Conturi la Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi ar fi creat astfel un prejudiciu de 30 de milioane de euro, prin faptul că nu a emis, respectiv prelungit certificate de urbanism şi autorizaţii de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două firme.

Vineri, la ieşirea din sala de judecată, preşedintele CJ Constanţa a spus că va aştepta pronunţarea, arătând că Direcţia de Drumuri şi Poduri nu este SRL-ul lui ca să răspundă pentru faptele fostului director.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a precizat că a depus la dosar şi o expertiză medicală din care reiese că este bolnav.

Pe data de 20 martie, Tribunalul Bucureşti a dispus controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, respingând propunerea procurorilor de arestare preventivă, într-un dosar în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu.

Totodată, şeful RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, a fost arestat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.