Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care acesta a depus-o cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde,
La începutul lunii, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru ‘nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1’, care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate.
„Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro. Întrebare retorică. Ce credeţi că va face Inspectoratul de Stat în Construcţii? Va constata nelegalitatea PUZ-ului şi va solicita prefectului să îl atace în instanţă? (din păcate, primarul nu are voie să atace hotărârile Consiliului). Sau mă va amenda cu 5.000 lei pentru că nu emit certificatul de urbanism pentru construire?”, scria Nicuşor Dan pe Facebook.
Plângerea penală a fost depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul de specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1.
„S-a creat un folos necuvenit proprietarilor de cel puţin 3 milioane de euro, întrucât terenul în suprafaţă de 1.326 de mp a devenit construibil din (practic) neconstruibil, iar valoarea de piaţă a terenurilor construibile în zona menţionată este de cel puţin 2.500 euro/mp”, se arată în sesizare.
Prin tot Bucurestiu sunt puse cutii de plastic negre cu otrava de sobolani. Dar nu sunt puse departe de alei sau trotuare ci chiar pe trotuar ,unde cade otrava din ele si copii sau animalele se otravesc. Am vazut copil de 3 ani cu o cutie de otrava in mana. Otrava creeaza hemoragie interna si deces. De ce nu se respecta legea ca otrava sa fie pusa la interiorul subsolurilor departe de copii??? Asta e crima Politia sa se sesizeze. E legea substantelor chimice periculoase. Daca un nebun ia otrava din ele si omoara oameni.