
Președintele Nicușor Dan cere anchetă după ce șase copii au murit la Secția ATI a Spitalului de Pediatrie din Iași, unde s-a semnalat un focar de infecție cu o bacterie periculoasă.
„Sunt profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde șase copii și-au pierdut viața. Gândurile mele sunt alături de familiile care trec printr-o durere de neimaginat.
Aceasta este o dramă inacceptabilă și se impune de urgență o anchetă pentru a stabili dacă s-au ascuns informații sau au existat responsabilități individuale.
Toate aceste lucruri trebuie clarificate și sancționate fără echivoc. Solicit transparență totală privind rezultatele corpului de control, inspecțiilor sanitare și anchetele medico-legale, incluzând publicarea rapoartelor complete. Toleranță zero față de erori care ucid copiii este un principiu de la care nu putem abdica.
În același timp, acest eveniment teribil reconfirmă o problemă structurală veche de ani de zile. În România infecțiile nosocomiale și infrastructura depășită pun în pericol viața pacienților.
România are nevoie de spitale noi, de investiții reale în secțiile de terapie intensivă și de protocoale ferme de prevenție și control al infecțiilor.
Cer ministrului Sănătății, în primul rând, și Guvernului în ansamblu, să pună la punct un plan de combatere a infecțiilor nosocomiale din spitalele din România. Este o restanță a sistemului de sănătate care nu mai poate fi amânată”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.
Șase copii decedați la spitalul cu focar de infecție (update)
basescu-maternitatea giulesti, nicusor- sf. maria…
ce au in comun? amindoua se intimpla in perioada de recesiune, de taieri de bugete, de lipsuri…
calaii nu se dezmint! asta ati votat in descusrul timpului , asta aveti… dupa un betiv, a venit rindul unui schi.o.r….
ii aduceti la putere pe cei care ne decimeaza, ne distrug visele si sperantele…