Noaptea Galeriilor la Cluj şi Bucureşti

Centrul de Interes marchează Noaptea Albă a Galeriilor Cluj, cu vernisaje, performance și ateliere deschise!

În data de 6 octombrie, Centrul de Interes invită publicul clujean să parcurgă un traseu nocturn în compania artei contemporane, în cadrul circuitului Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), organizat de FGAFP în colaborare cu Asociația Ephemair din București, pentru a doua oară la Cluj. Publicul e așteptat începând cu ora 19:00 și până la ora 03:00.

Artiștii rezidenți în Centrul de Interes își vor deschide atelierele publicului. Vizitatorii vor avea ocazia să-i întâlnească pe Betuker István, Andrei Ciurdărescu, Valentin Ionescu, Mihai Plătică, Mircea But, Vlad Olariu, Bogdan Vrabie și Bogdan Greab (Reborn Bicycles), Sorana Barb, Smaranda Almășan, Cîmpan Istvan, Răzvan Botiș, Ioana Iacob, Alin Bozbiciu, Oana Big, Gáspár Szilárd, Veres Szabolcs, Belenyi Szabolcs, în spațiilor lor de lucru.

Vernisaje & Performance la Centrul de Interes

SABOT devine teren de creație pentru artistul Stefano Calligaro. Expoziția PETANQFUCK aduce în galeria clujeană jocul preferat al francezilor. Ați călcat vreodată pe un teren de Pétanque? – distracție ne-prefabricată. Lumea artei are nevoie de ”bile”. Niciun amuzament în plus, nimic de digerat, nimic de asimilat. Veți primi exact asta: o pereche de bile rostogolite.

De la ora 21:00, SABOT prezintă performance-ul Dignity to the Unsaid, al artistului Alex Mirutziu. Lucrarea a fost comisionată de Bucharest International Dance Film Festival și a avut premiera în luna septembrie la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. Un performance ca o scrisoare postumă către Iris Murdoch, un exercițiu de intrare în mintea scriitoarei umbrită de Alzheimer în ultimii ani de viață. Vor performa Alex Popa, Irina Sibef și Cosmin Stănilă. Muzica e semnată de Elías Merino.

SPAȚIU INTACT vernisează primul solo show al artistului francez Benjamin Hochart în România, după ce în 2015 l-a invitat la Cluj într-un program de rezidență artistică. Expoziția If I can’t dance in your revolution, I’m not comingpropune un comentariu în acelaşi timp poetic şi politic despre lume şi mişcările sale recente. Artistul va expune o serie nouă de lucrări intitulată Présidents, precum şi un film de animație Seul sur le sable, toate special realizate pentru această expoziție. Présidents prezintă posibile blazoane contemporane pentru facțiuni opuse într-o lume divizată pe care am putea-o interpreta drept tot atâtea portrete fragmentare a potențialilor candidați, în timp ce filmul lent şi sfâşietor va derula o suită de secvențe desenate ce schițează o narațiune obscură şi eliptică.

BAZIS CONTEMPORARY – Asztalos Zsolt, Unknown Artists, HD video, 2013

BAZIS Contemporary va prezenta lucrări ale artistului Asztalos Zsolt în cadrul expoziției Unknown Artists, curatoriată de Gulyas Gabor. Tematica proiectului e inspirată de lucrări clasice a căror autori nu mai pot fi identificați, fie pentru că asta a fost intenția artistului, fie din neglijență. Există lucrări cu autor necunoscut care nu ies niciodată din depozitul muzeelor tocmai pentru că autorul e necunoscut. Dacă între timp se descoperă că lucrarea aparține unui artist important, situația se schimbă imediat, aproape independent de nivelul estetic al lucrării. Pentru lumea artei, numele e aproape mai important decât lucrarea.

Venit de peste ocean și ajuns în CAMERA clujeană, artistul Ben Alper va vernisa primul său solo show în România. Expoziția foto-video The Residual City analizează spații goale, abandonate, în care au avut loc diverse întâmplări. Deși acest tip de imagini e mai degrabă prezent în genuri descriptive de fotografie, precum cea criminalistică, metodologia conceptuală a acestor practici e absentă în cazul de față. Abstractizarea și ambiguitatea prevalează, contextul lipsește, iar familiaritatea se estompează făcând loc unei experiențe neliniștitoare și enigmatice a cotidianului. În loc să încerce să elucideze, lucrările fragmentează lumea într-o colecție deloc confortabilă de imagini sau reziduuri.

BARIL – Bogdan Vlăduţă, Mână relicvar

BARIL se află la a doua expoziție cu artistul Bogdan Vlăduță. Lucrările reunite sub titlul X-uri și martiri sunt realizate de artist în ultimii doi ani și reprezintă preocupările sale constante, îndreptate către istorie, văzută însă restrictiv ca vestigii, urme din trecut sau relicve. Martiriul, înțeles ca mărturie a faptelor și a suferințelor unor persecutați, e prilejul pe care Vlăduță îl folosește pentru a investiga aproape anatomic relația dintre Putere și cei asupriți, dar și între societate și cei care își dau viața pentru o cauză considerată nobilă. Subiectul devine cu atât mai dificil cu cât Vlăduță are mereu ambiția de a demonstra că arta e mai mult decât o ilustrare a vieții sau o diversiune menită să-i ascundă aspectul brutalul, gregar.

După rezidența de la Centrul de Interes, artistul norvegian Espen Cook își va expune lucrările produse la Cluj în cadrul show-ului From The Shadows, găzduit de BAZIS project space, între 6 octombrie și 3 noiembrie. Expoziția gravitează în jurul noțiunii de colaj și constă în serii de picturi și sculpturi tratate dintr-o perspectivă diferită.

Galeria Nano

Între 6 și 22 octombrie, Galeria Nano îi invită la un dialog vizual pe artiștii clujeni Juhos Sándor și Szabó András în dubla expoziție Act Anima, pornind de la întrebarea: Mai există artă conceptuală dincolo de minimalism?

Harta Nopţii Albe a Galeriilor Cluj

Alte 7 spații își vor prelungi programul în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor: H33 (str. Horea 33) – ”TRASHXPLOITATION”, RAFT (str. Henri Barbusse 59-61) – ”Heliographic recorder”, White Cuib (str. F.D.Roosevelt 2/1) – ”Handful of earth”, Matca Artspace (Calea Turzii 21) – ”Instructions For Being”, Pilot (str. Henri Barbusse 59-61) – ”Forever is shorter” & ”Cu excepția riveranilor”, Lateral ArtSpace (str. Henri Barbusse 59-61) – ”Unreachable Turtles”, Cluj Design Days Space (str. Henri Barbusse 59-61) – ”Cluj Design Days”.

Vernisaj “Teracota, mon amour!”

Vineri, 6 octombrie, la Noaptea Albă a Galeriilor 2017-White Night of the Art Galleries, Imbold Pop Up Gallery aduce la Acuarela o expoziție de cahle pictate manufacturate în ultima fabrică de sobe manuale din Transilvania.

Expoziția este curatoriată de Alexu Toader, un tânăr art director care a renunțat la claxoanele din București pentru ciripiturile și viața domoală a satului Viscri, Brașov. Teracota, mon amour! este o colaborare între Asociația Imbold și Teracota Mediaș.

Alături de piesele ceramice, Teracota, mon amour! expune și o sobă mobilă cu cahle pictate, lipită cu pământ galben și montată de unul dintre sobarii de la Teracota.

Expoziția va fi disponibilă în București în perioada 6 octombrie – 6 noiembrie, urmând a fi relocată în Mediaș și Sibiu.

Teracota Mediaş, Matriţa-negativ sculptată de artişti este produsă apoi în serie

Fabrica de teracotă din Mediaş a fost înfiinţată în anul 1906 şi avea 25 de muncitori. După 110 ani, fabrica are aproximativ același număr de angajati şi produce cahle manuale folosind aceleași tehnici și materiale ca în 1906. Fiecare cahlă este turnată, finisată, glazurată și pictată manual.

În arhiva fabricii este adunată o colecție amplă de cahle și mulaje de cahle transilvănene, inclusiv reproduceri după sobe rare de la Muzeul Astra din Sibiu.

O parte dintre acestea vor fi turnate, pictate și expuse la București în cadrul unei expoziții itinerante, lansată cu ocazia NAG 2017 la București.

La eveniment va fi prezentă o parte din mica echipă a fabricii, inclusiv tânăra sculptoriță Costescu Nicoleta Iulia, absolventă a Universității Națională de Arte din București.

Cahlele pictate și soba vor fi însoțite de explicații și de un workshop de turnat cahle folosind matrițele și lutul amestecat cu nisip cu care se lucrează în fiecare zi în cadrul manufacturii.

Despre cuptorul de cahle se spune că este unul dintre cele mai reprezentative artefacte din civilizaţia românească şi, cu precădere, în cea ardeleană, un artefact capabil să redea evenimente şi schimbări petrecute la nivelul societăţii din punct de vedere etnic, politic, social, economic etc.

Sobele formate din plăci ceramice, plate sau tubulare au devenit, timp de secole, pretextul unor continue inovaţii tehnice şi experiente artistice, decorative sau coloristice (…), transformând această construcţie arhitectonică combinată cu o instalaţie de încălzire (…) într-o adevărată capodoperă artistică, simbolul poziţiei sociale, economice, al credinţei religioase (…)” scrie Prof. Dr. Corneliu Bucur, Muzeul Astra

Sobele cu cahle, produs de import occidental s-au răspândit iniţial în marile oraşe din Transilvania, bresle meşteşugăreşti specifice fiind atestate în 1376 în Sibiu, Sebeş, Sighişoara şi Orăştie. Cele mai prestigioase sunt cele ale saşilor din Braşov şi Sibiu, urmate de cele ale secuilor din Covasna şi Harghita şi de cele ale habanilor din Moravia.

Treptat cahlele s-au răspândit din mediul urban spre mediul rural şi de la familiile nobiliare la ţăranii sau meşteşugarii români înstăriţi.

Olarii români s-au inspirat din lucrările breslelor orăşeneşti şi au preluat aceeaşi tehnică de lucru: presarea bulgărului de lut într-o matriţă din lemn moale (împodobită cu motive decorative reliefate).

Aceeaşi tehnică este folosită şi în prezent la Teracota Mediaş, matriţa-negativ fiind acum sculptată manual în ipsos de un artist plastic şi reprodusă apoi în serie pentru fiecare turnător.

INCREAT”

Vineri, 6 octombrie, de la ora 21.00, sunteţi aşteptaţi la Atelier 030202 la vernisajul expozitiei INCREATRaluca Băjenaru.

Piesa centrală este o instalație suspendată realizată din 60 de kg de cuie recuperate din construcții. În expoziție mai puteți vedea filme în care artista aruncă în aer cuie, înregistrate în ”slow motion”, precum și fotografii de format mare ale cuielor surprinse în aer considerate de artistă drept ”desen al hazardului”, scriere dezasamblată.

Din ce sunt făcute „cuvintele” dinainte de cuvinte? Ce se află înainte de limbaj, înainte ca în noi să se formeze cuvintele? Este haosul, cercetarea, imprecizatul, ceva pe cale să se construiască sau să dematerializeze? Este, poate, un alt timp, timpul din afara timpului, singura noastră realitate, prezentul? INCREAT chestionează limbajul ca instrument pentru crearea intersubiectivității, ia în discuție limitele acestui cod care nu reușește să ne asigure o comunicare deplină, lăsându-ne într-o oarecare măsură închiși unii pentru ceilalți. Când dau drumul unui mesaj în lume, nu pot controla starea în care “celălalt” îl va primi; îl eliberez ca pe o pasăre, dar tocmai „cuvintele dinainte de cuvinte” fac ca mesajul să fie incontrolabil, altfel totul ar fi înțeles precis, matematic, nimic nu ar rămâne incert, ca și cum ar fi tradus de un robot.

Care este granița între beneficiile tehnicii și limitele pe care ea ni le impune? Gândul din interiorul meu se află într-o perpetuă modelare, e flexibil ca într-o stare de increat. De ce, în momentul în care îl scriu, trecându-l prin codul limbajului, am sentimentul că devine ceva rigid, mort, închis într-o formă aparte?

Cuiul este liantul, elementul care unește materiale pentru construirea de realități fizice, în timp ce cuvântul este elementul utilizat pentru a crea o construcție mentală. În Antichitate, cuvântul „religiones”, denumea, în latină, legăturile utilizate pentru a atașa două bucăți de lemn folosite la construcția de poduri, iar constructorul de poduri era numit ”pontifex”. Ambii termeni fac acum parte din vocabularul religios. Am considerat interesantă această transformare care a avut loc la nivelul limbii și relevantă pentru metafora „cui-cuvânt” – inițial, cuvântul indica ceva practic, asociat lumii fizice, urmând ca apoi să evolueze către a defini un concept spiritual.

Prin suspendare și anularea metaforică a gravitației, dintr-un element util folosit la construirea de realități fizice, cuiele s-au transformat într-o scriere dezasamblată, în particule plutind. Fotografierea și filmarea gestului de a arunca în aer cuie au creat un timp straniu, inaccesibil în mod natural și un desen al hazardului. Slow-motion-ul este timpul din afara codului, timpul calitativ, nu cantitativ, un timp al analizei care surprinde toate momentele zborului, în contrast cu timpul „suspendat” al instalației. Trăim într-o lume a informațiilor, însă nu suntem făcuți din informații, ci din experiențe care se produc atunci când ieșim din timpul nostru obișnuit, previzibil.

„Omul este format din două jumătăți împreunate. O jumătate este corpul, cealaltă este cuvântul. Cuvântul este un organism. De la simbioză la parazitism mai este un singur pas. Cuvântul devine un virus, un organism care parazitează, acaparează și deteriorează sistemul nervos central. Omul modern a pierdut opțiunea tăcerii. Încearcă să îți oprești limbajul sub-vocal. Încearcă să ajungi la zece secunde de tăcere interioară. Vei întâlni un organism rezistent care te forțează să vorbești. Acest organism este cuvântul. Orizontul libertății constă în a rupe această cușcă stranie, acest tipar. Când cuvântul este șters, corpul va ieși în evidență”, scria William Burroughs

Instalație pentru cuvintele dinainte de cuvinteeste o sculptură suspendată, formată din aproximativ 60 de kilograme de cuie ruginite, îndoite, recuperate din diverse construcții și obiecte vechi din Franța, Grecia și România. Proiectul a fost dezvoltat pe parcursul unei mobilități la Haute Ecole des Arts du Rhin, Strasbourg, Franța și cuprinde sculptură, fotografie, video și desen.

Expoziția de fotografie “Ţara albă

Tot în cadrul Nopţii albe a Galeriilor, Argo şi Arteravă aşteaptă între orele 19.00 şi 03.00 dimineațalaexpoziţiaȚara albă a artistului Costică Acsinte. Vernisajul va avea loc vineri, 6 octombrie 2017, începând cu ora 20:00, când vor lua cuvântulAda Solomon, Adrian BugașiCezar Mario Popescu. Discuţiile dintre invitaţi vor dura până la ora 00:00. Printre ideile dezbătute se numără: Țara vie a lui Costică Acsinte, Țara moartă a lui Radu Jude, Țara albă, Negative deteriorate din colecția Corneliu Acsinte vs. artă abstractă.

Țara vie a lui Costică Acsinte

Fotografiile lui Costică Acsinte sunt vii, imaginea lor trăiește, pulsează în privirile noastre și ne trezesc din starea de letargie doar atunci când „depozităm“’ ceva în ele: amintiri, momente sau clipe. Sunt cadre clare, ușor de înțeles și simplu de pus în contextul timpului: fotografii de studio cu oameni din Slobozia. Odată afundați în universul lor, ne întrebăm cine apare în portrete, începem să fim părtași la nunți, mergem și noi la înmormântări, ne plimbăm prin fabrici, petrecem de sărbători − la Paște, la Crăciun sau Bobotează, salutăm profesorii cu elevii lor, privim acrobații amatori, vânătorii de dropii, ne invită pacienții prin spitale și trecem pe lângă surori medicale mândre de halatul alb. Amintiri, momente și clipe îmbălsămate cu mireasma regretului!

Imaginile prinse de ochii noștri miros a șmag românesc, greu, ponosit, dur, cu care nu ne identificăm așa repede, dar care persistă toată viața noastră. Au damf de țuică, de porc pârlit, de mălai ars, de haine vechi și de pene ude. Miros a moarte! Oamenii din fotografii continuǎ sǎ trăiascǎ himeric. Ne bântuie chipuri știute sau neștiute, unde gradul de familiaritate este mare, dar tot ne prefacem că nu-i cunoaștem, uităm să zămislim o ființă perenă, cu seva trasă din aceste suflete. Ne e frică să mărturisim că ei trăiesc prin noi, în noi.

Țara albă

„Când toată viața ai trăit cu ideea că maxima fericire este să faci bine celor din jur, ai dorința de a fi util până la sfârșit și, dacă se poate, chiar după căderea soarelui.” (Prof. dr. Ion Chiricuță)

Singurătatea simțită în fața unei fotografii banale sau în fața unei opere de artă cunoscută te face să uiți de multe explicații din istoria artei. Imaginea, absolut statică, fără sunet, devine un tronson cu două sensuri, prin care unim momentul reprezentat de imagine cu momentul în care tu privești. Pe aceast tronson sunt gânduri proprii, analize ample sau prostești, care se deplasează continuu și toate converg spre a conștientiza și măsura locul, spațiul sau Timpul în persoană.

John Berger, cu ajutorul lui Walther Benjamin , ne ajută să înțelegem mai bine procesul de apropriere a unei imagini. Aparatul de fotografiat, în cazul nostru cel al lui Costică Acsinte, captează o imagine care devine transmisibilă, multiplicabilă, distrugând clipa trecătoare și oprind timpul pentru noi.

Acum cea mai importantă parte a demonstrației trebuie să plece de la faptul că fotografiile sunt tăcute, mute, încremenite. Deși folosim aceeași imagine, mă refer la fotografia de pe afișul expoziției, cea care apare și în documentarul-eseu al lui Radu Jude, sensul dat fotografiei de regizor este altul. Priviți cadrul din documentar atunci cînd apare fotografia! Ascultați ce se vorbește în momentul apariției fotografiei. Iar apoi, fără să demonstrez nimic, doar priviti-o pe perete in expoziția aceasta. Tăcere totală!

Pentru că imaginea este încremenită, iar sensul, înțelegerea și scopul momentului fotografiat nu sunt „lipite“ la vedere, ușor de înțeles de toată lumea, fotografiile se lasă pradă manipulării. Ele pot fi folosite ca argumente sau puncte de vedere diametral opuse, prin alipirea sunetului sau prin inducerea senzației de mișcare: close-up, detaliu, fragmentare, efecte tehnice de mișcare a ochiului prin fotografiere etc. În felul acesta sensul imaginii este schimbat. O imagine banală, cu un grup de doctori, asistente și brancardieri, fotografiați în fața spitalului, poate fi folosită în alte scopuri, bune sau rele, dar asta ține de etica folosirii imaginii.

Colecția de fotografii ale lui Costică Acsinte constituie un tot unitar. Ea stă la discreția antropologilor, istoricilor, istoricilor de artă, medicilor, vânătorilor, cercetătorilor speciilor dispărute (vezi dropia), militarilor, reporterilor, scriitorilor, istoricilor medicinei, și așteaptă să fie utilizate așa cum sunt, fără să fie decupate, rearanjate sau inserate într-o construcție „narativă“ dintr-un film, o carte sau o expoziție de artă.

„Am ales, împreună cu Cristina Bobe, să fac o expoziție a memoriei. O expoziție fără sonor, fără ca imaginea să fie dublată de nimic. Doar scanările primite, imprimate pe o hârtie banală. O prezentare cu oameni simpli, cu medici și asistente din Slobozia, cu oameni demni sau puși pe glume, care se pozează cu sifonul în mână sau care stau drepți în fața vieții. Un loc al privirile lor și al privirile noastre! Un spațiu al privirilor, al umbrelor, al luminilor: „dar umbra și lumina sunt eu! Sunt eu, cel plin de contraste, de inegalităţi, suntem noi toţi, e însăși viaţa din jurul nostrum”, scria pictorul umbrelor amare, Corneliu Baba.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.