Noaptea Schimbării la Față mă leagă de amintirea tatei. De cîteva ori, m-a scos pe prispă să ascultăm împreună cum plînge pădurea. Avea el o sensibilitate pentru scîncetul frunzelor. Zicea că, din noaptea Schimbării la Față, pădurea își cîntă frunza pentru că se pregătește să o piardă. Sunetul frunzișului matur are ceva metalic, iar vîntul cîntă în acest instrument vegetal anunțînd coborîrea naturii spre pantele adînci ale iernii.
Se așeza pe trepți lîngă mine și zicea: „Ascultă! Auzi cum plînge pădurea!“
Mă propteam cu umărul meu mic de umărul lui mare cu mirosuri de la muncile zilei și ascultam cu gura căscată. Pădurea plîngea într-adevăr și mă simțeam părtaș la suferința ei. Vîntul prelingea peste noi un voal de mătase și aducea cu el un foșnet de uscat, trist, asemănător unui plîns discret, parcă întrerupt, sughițat, de durere a naturii. O umbră imperceptibilă a podoabelor de frunziș, a coroanelor de verde regal cobora încet de pe crestele împlinirii, dinspre Vârful Domnesc și dinspre Muntele Meleia, de deasupra Sarmisegetuzei spre sufletele noastre înmărmurite în semn de sărbătoare. Era noaptea în care priveam înaltul cerului și cînd mă încordam să-l pătrund. Prima imagine de care îmi aduc aminte este cea a unei ape nesfîrșite în care plutesc mii de licurici ca acum, la ultima Noapte a Schimbării la Față, să simt că împreună cu frunzele aud și foșnetul timpului, și vocea tatei, și viscolul iernii.
Abia acum, simt că infinitul este pur și înfricoșător.
După Noaptea Învierii Domnului, Noaptea Schimbării la Față mi se pare cea mai înaltă din an. Este noaptea care marchează sfîrșitul deplinătății. Este cea în care toate cele vii și-au atins rostul și se pregătesc de mersul la vale.
Tot omul are o noapte a Schimbării la Față. Nici că știe cînd a trecut-o! De acolo, celulele și neuronii corpului său încep să coboare și să se șubrezească. Și pomul are o zi din care începe să dea înapoi. Și țările au o Noapte a Schimbării la Față, cînd încep coborîșul.
Din păcate, cei care le conduc nu-și dau seama.
Noaptea trecută, am ascultat iar foșnetul pădurii. Era același, dulce amar și mîngîietor, un vînt la fel de blînd și de bun, dar fără Tata și fără Mama și fără cei mai mulți din Turmaș!
Pe poteci de gînd, ei calcă sfios numai prin gîndurile mele.
Adica … unii erau RAMASI in urma ca SPIRITUALITATE … atunci cand altii, care i-au COLONIZAT si DECIMAT, ca ‘civilizatori’ ? Ciudat mod de gindire la unii care se revendica de la CONCEPTIA spirituala Iubirii, Dreptatii si Pacii !
Unii … URASC in mod atavic pe GETO-DACI, precum si CIVILIZATIA LOR spirituala SUPERIOARA … cea MONISTA a STIINTEI si MONOTEISTA a NATURII si NEMURIRI, a lui Zamolxis/550 BC, cea de dinainte de redactare a VT pe taramuri semitice …
„Există o doctrină străveche [ archaios logos ] care a existat de la început, care a fost întotdeauna menținută de cele mai înțelepte națiuni și orașe și oameni înțelepți”. El îi citează (egipteni, sirieni, indieni, perși, odrysieni, samotraci, eleusinieni, hiperboreeni, galactofagi, druizi și geți), fiindcă cinstesc pe cel prins și mort, ați făcut la fel ca și geții care cinstesc pe Zalmoxis” (cf. Origene/185-253 AD, Contra Celsus/175–177 AD, 3, 34).
Unii … URASC in mod atavic pe GETO-DACI, precum si CIVILIZATIA LOR spirituala SUPERIOARA … care pe la anii 50 AD au adoptat CRESTINISMUL in faza sa paleoCRESTINA, de comunitati martire de tip Apostolice si NEevangheliste …
„Numele lui Hristos ajunsese să fie cunoscut în vremea sa inclusiv „popoarelor din Galia, Marea Britanie, sarmaților, dacilor, germanilor și sciților” (cf. Tertulian/150-220 AD, Adversus Judaeos, cap. 7).
CRESTINISM care a fost TOLERAT in Europa de catre imparatul roman Galerius DACUL/311 AD, si oficializata de catre imparatul bizantin Constantin DACUL/325 AD.
CRESTINISM care a fost PROPAVADUIT si folosit in crestinarea altor neamuri NAVALITOARE (ce au incercat sa se aseze AICI CU FORTZA ARMELOR MODERNE) pe TARAMUL nostru cel stravechi GETO-DACIC (numit asa pana la Ana Comnena/1150) … precum gotii cei crestinati la nord de Dunare de catre Wulfila/350 AD, precum si slavii cei crestinati de catre Chiril si Metodiu la sud de Dunare/850 AD si pana pe taramul Rushilor/988 AD.