Reţeaua de cel puţin 20 de camere de tortură din regiunea Herson din sudul Ucrainei, recent eliberată, a fost „planificată şi finanţată direct de statul rus”, au afirmat joi anchetatori de crime de război, menţionând dovezi noi, relatează Reuters.
Echipa de justiţie mobilă, finanţată de Marea Britanie, UE şi SUA, conlucrează cu procurori ucraineni pentru crime de război în Ucraina, inclusiv în Herson, după recuperarea oraşului de la forţele ruse, în noiembrie, după peste opt luni de ocupaţie, menţionează Reuters.
Kremlinul nu a comentat deocamdată această informaţie.
Reuters a relatat în ianuarie, citând autorităţile ucrainene, că circa 200 de persoane ar fi fost supuse la torturi în 10 amplasamente din Herson, supravieţuitori declarând agenţiei de presă că au fost torturaţi inclusiv cu şocuri electrice şi tehnici de sufocare.
Kremlinul şi Ministerul rus al Apărării nu au răspuns atunci la întrebările Reuters despre presupusele torturi şi detenţii ilegale. Moscova, care afirmă că desfăşoară o „operaţiune militară specială” în Ucraina, a negat că a comis crime de război sau a vizat civili.
Echipa mobilă, susţinută de experţi internaţionali, acordă asistenţă procuraturii generale ucrainene pentru examinarea a peste 71.000 de semnalări de crime de război pe plan naţional în Ucraina, după invazia din 24 februarie 2022.
„Noi dovezi colectate din Herson arată că aceste camere de tortură au fost planificate şi finanţate direct de statul rus”, a conchis într-un comunicat echipa creată de avocatul britanic Wayne Jordash.
Potrivit unor martori, forţele ruse au folosit tortura cu şocuri electrice şi simularea înecului. Cel puţin 1000 de supravieţuitori au furnizat dovezi anchetatorilor şi peste 400 de persoane au fost date dispărute din Herson, conform comunicatului.
Finanţarea reţelei de facilităţi de tortură, operate de diferite agenţii ruse de securitate – inclusiv Serviciul federal de securitate FSB, biroul local din Herson al FSB şi Serviciul penitenciar rus – s-a înscris în planul statului rus de a „subjuga, reeduca sau ucide lideri civici ucraineni şi disidenţi obişnuiţi”, a mai scris echipa.
Reuters menţionează că nu a putut verifica aceste alegaţii.
Curtea Penală Internaţională a lansat la rândul său o anchetă, în cadrul eforturilor de a-i trage la răspundere pe cei care se fac vinovaţi de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid în Ucraina.
„Reuters menţionează că nu a putut verifica aceste alegaţii.” Si atunci ce rost mai are articolul?
Da am citit și eu niște documente secrete Rusești și cică la fiecare 30 de soldați 6 sunt „torturisti” și ăia in 5-6 zile și dacă e câmp apă pădure deșert orice creează spații de tortură imediat cat au spune peste cică dacă nu există inamici există unii care au gen neutru le dă comandatul o pastilă se transforma in femei și incep să nască dușmani după care ii torturează …deci nici presa nu poate să inventeze cat de repede se mică acești soldați ….
Dna Ileana Rollason vede tot ce tine de rusi doar in roz, la fel cum vedea si tot ceea ce tinea de Basescu in urma cu un deceniu si mai bine, cand ne porcaia pe EvZ ca nu-i impartaseam opiniile fata de turnatorul ei drag.
In final s-a lamurit ce lepra betiva a sustinut atunci, la fel cum se va lamuri si acum ce criminal odios sustine.
Cand este vorba de ceva rau despre rusi, la ea totul este inscenare sau minciuna grosolana. De unde o fi avand dna astfel de bune impresii despre natia rusa, nu stiu. Toata Europa ii stie ca niste gunoaie periculoase si badarani inegalabili. Pe unde au calcat acesti monstri umani, numai moarte si durere au lasat in urma lor.
Se încearcă contrarea mediatică în opinia publică a veștii atacului asupra civililor ruși a naziștilor teroriști a’ măscăriciului criminal jîd! Ukraina STAT TERORIST!
Asta cu „tortura” e exact cum a fost descris în decembrie 1989 la Timișoara, în capela din Cimitirul Săracilor! Dezmințită după 10 ani!
https://www.cotidianul.ro/mai-bine-sa-recunoastem-ca-ne-am-inselat-decat-sa-traim-in-minciuna-i/
Regizoarele și participantele la știriceala asta – C.I.A., MI6 și KaGheBeu’ ukrainean – sunt cele mai potrivite pentru a face ne-credibilă orice „dovadă”……[Rishi RumBurak]
Agentia Reuters e DEOSEBIT DE CREDIBILĂ și DEOSEBIT DE IMPARȚIALĂ în conflictul din Ucraina !?
Echipa de justiție mobila dotata cu mobila cu telefon mobil, după ce a fost instruita de CIA,a tras cu arma automata concluzia ca e nevoie și de un tribunal mobil de campanie cu popota pentru poponarii veniți din America. Restul e narațiune Occidentala.
ps: asa-zisa „camera de tortura” din fotografie e-o punere-n scena grosolana de-a mascaricilor dictatorului de la Kiev, telecomandat de SUA. Rusii n-au nici un motiv sa tortureze: câstiga pe teren si populatia le e favorabila, mai ales ca din propria lor tara (republicile Donetzk si Lugansk fac parte din Rusia, dupa referendum-uri). Dimpotriva: bandele înarmate ale „regimentelor” Azov (care s-a refacut), Karpatskaia, Kraken … au TOATE MOTIVELE sa-i tortureze si omoare pe locuitorii din Donetzk-Lugansk, RUSOFONI, si-mpotriva carora regimul de la Kiev se manifesta criminal înca din 2014.
NU-i adevarat: regimentele de neo-nazisti Azov si Karpastskaia tortureaza, nu rusii.
Reclama progeniturile lui Bandera?
Ne tot dau circarii de la Kiev stiri de-astea, poate pana la urma prind! Si la Bucha, am tot vazut executati, doar ca pareau mai mult din caregoria bancherului executat drept tradator, ridicat acum, cand nu-i mai folosesti la nimic, foarte mort fiind, la rangul de erou. Ce-ati vrea, vreo ancheta daca mortul a fost sau nu colaborator? Nu, e destul daca vecinul le-a spus ca are o banuiala si-apoi e asigurata gaura suplimentara. Dup-aia vom decide daca sa-l facem erou sau nu!
Această stare de „știi/nu știi” este rezultatul dorit al multor tehnici PsyOps din S.U.A. îndreptate împotriva propriei populații civile. Un exemplu bun este multitudinea creată deliberat de anomalii flagrante în videoclipul care prezintă decapitarea lui Nick Berg. Vizionat la valoarea nominală (neștiind), videoclipul arată ca un act nemilos și sălbatic al „teroriştilor” irakienilor. Dar Berg a fost prezentat în videoclip purtând o salopetă portocalie identică cu salopetele folosite la Guantanamo. Scaunul în care s-a așezat Berg în timpul filmărilor a fost exact de același tip ca cel văzut într-o fotografie color făcută la închisoarea Abu Ghraib. Pereții și plintele văzute erau de aceeași culoare ca în închisoarea Abu Ghraib. Acestea și alte anomalii „descoperite” de cercetători au fost plantate în mod deliberat pentru a fi găsite. Astfel, media mainstream si o buna parte a publicului „nu știm”, a fost contrapunctata de internetul „știm” ca uciderea lui Berg a fost un inside job. Ambele grupuri au fost manipulate de imagini video oribile de vizionat. Se numește programare traumatica. Conținutul traumei este folosit pentru a permite implantarea rezultatului operatiunii psihologice dorite în adâncul psihicului uman. Printre cei care „nu știm”, videoclipul ,,decapitarii” lui Berg a servit pentru a-i demoniza pe irakieni drept „animale”. Printre cei care „știm”, ar însemna intimidarea rezistenței antirăzboi. Programarea traumatica este o tortura in sine si un act de razboi psihologic impotriva unor oameni pasnici care nu doresc ca razboiul sa sa institutionalizeze iar ranile psihologice pot sa fie mai durabile decat cele fizice. Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor.
UN AMIC MI-A TRIMIS DE PE FACEBOOK ACUM UN AN INAINTE DE INVAZIA LUI PUTIN UN VIDEO CU …PATRIOTII…UCRAINIENUI DE LA AZOV CUM RASTIGNEAU UN RUS PE CRUCE TURNAU BENZINA PE EL SI-I DADEAU FOC RIZIND DE TIPETELE LUI…DA NAZISTII CONDUSI DE JIDANII UCRAINIENI….IAR PE TIK TOK UL CHINEZESC DE VOR SA-L INTERZICA …PATRIOTII …AMERICANI ,AM VAZUT ISTORIA A 5 FAMILII NEGRE AMERICANE MARI LATIFUNDIARI PROPRIETARI DE …SCLAVI …NEGRI…INAINTE DE RAQZBOIUL CIVIL DIN SUA…RUSII DIN KERSON AU AVUT MULTA INSPIRATIE DEMOCRATICA DE LA …CIA …DESIGUR …GUANTANAMO ESTE O …BIJUTERIE AMERICANA …..
Crimele si atrocitatile comise de rusi nu mai constituie nimic surprinzator. Ptr o natie cu mentalitatea la nivelul Evului Mediu, bestialitatile comise intr-o tara invadata sunt ceva firesc.
Rusilor le lipseste elementul definitoriu al omului: omenia……[Rumburak-fanul psihopatului kremlinez]
Daaaaa? Si eu pot spune ca Johannis mi-a vindut copiii, ca maCiuca este supraobez si „tont”, ca Ciolacu numai „lovitioner”nu a fost. Kakaia problemu ?De la zis pin la facut ,cale lunga drum batut….Si cine-s cei care acuza ? Tocmai cei ce furnizeaza bani si armament Ukruinei.Cum isi acopera mincinosul minciuna ? Printr-o minciuna mai mare !Dezavuati comentariul va rog.Da cu canalul Bastroe cum ramine ? Ati pus „batista pe tambal „?
Departamentul Apărării i-a forțat pe toți deținuții „războiului împotriva terorii” din închisoarea din Guantanamo Bay să ia o doză mare de medicament antimalaric extrem de controversat, meflochina, un act pe care un medic l-a numit „waterboarding farmacologic”. Armata SUA a administrat medicamentul, în ciuda cunoștințelor Pentagonului că meflochina provoaca efecte secundare neuropsihiatrice teribile, inclusiv depresie, anxietate, atacuri de panică, confuzie, halucinații, vise bizare, psihoze violente și sinucidere. Aparține unei clase de medicamente cunoscute sub numele de chinoline, care au făcut parte dintr-un studiu experimental uman din 1956 pentru investigarea „stările cerebrale toxice”, ca parte a programului de control mental MKULTRA al CIA. Medicamentul a fost folosit pe prizonieri, indiferent dacă aveau sau nu malarie.
Cam atat deocamdata despre echidistanta celor pusi sa investighzeze crime de razboi. Putem dezvolta subiectul si inspre UK si alte tari civilizate.
Guantanamo Bay. Închisori secrete. Niște criminali. Și rușii.
Da domne, si eu am vazut azi dimineata un loc in Pantelimon unde se executau torturi ! Am trecut pe linga o cofetarie care avea in geam ditamai afisul pe care se anunta : „Maestrul cofetar Torquemada, la comanda, torturi cu glazura de ciocolata !” … Iar in poza, probabil, e vizuina sobolanului nazist din Kiev (apropo, de unde rezulta ca e vorba de o „camera de tortura” ?) dupa ce Zelenski, beat mort si drogat pe deasupra, a adormit cu tigara cu marijuana aprinsa …
Aiureli… Ştiri de gâgă…
Minciuni gogonate! Camerele de tortura, daca exista, au fost folosite de criminalii lui Jidelinski. Modelul a fost luat dupa cele de la Guantanamo.