Simona Halep s-a văzut nevoită să întrerupă un antrenament desfăşurat la Londra din cauza durerilor de la tendonul lui Ahile.
„Am început să simt durerea de când am ajuns aici. Am nişte lichid la tendon şi doctorul mi-a spus să mă odihnesc pentru câteva zile. Nu e nimic grav, dar este deranjant. Am două săptămâni la dispoziţie pentru a mă recupera înainte de Wimbledon şi mă voi odihni în următoarele zile, în care mă voi şi trata. După aceea, voi începe să joc din nou. Sunt foarte dezamăgită. Acesta ar fi fost primul turneu pe iarbă şi era important să am câteva meciuri în picioare”, a spus Halep, motivându-şi decizia, citată de Digi Sport.
„Simona Halep s-a antrenat azi la Londra. La un anumit moment, şedinţa de pregătire a fost întreruptă şi Simona a primit îngrijiri medicale la picior. Cei prezenţi au spus că lucrurile nu arată prea bine pentru sportivă”, notează pe twitter unul dintre fan-cluburile sportivei noastre.